Povestea remarcabilă a unei românce care transformă vieți în Kenya. Recomandare de carte

Veronica Pintilie nu a ajuns în Kenya ca turist. A plecat cu o întrebare: „Ce pot învăța de la oameni care trăiesc altfel decât mine?” — o întrebare care a devenit începutul unei călătorii care nu s-a mai încheiat. A găsit în inima Kenyei o comunitate care i-a oferit nu doar lecții de viață, ci și un nou nume: Mwende, adică „cea iubită”, în dialectul kikamba.

De la Iași la Nairobi, prin Bruxelles și Washington

Născută la Iași, a început să muncească de la 18 ani pentru a-și plăti studiile. Primul contact cu realitatea dură a lumii a venit când a fost învățătoare într-un orfelinat din Târgu Frumos, unde 400 de copii cu handicap trăiau în condiții inumane. A fost șocul care i-a declanșat multe întrebări.

După plecarea din România, Veronica s-a stabilit în Belgia, unde a urmat două facultăți: Filosofie și Psihologie, apoi a adăugat în CV-ul ei academic Științe Politice și Administrarea Afacerilor. A lucrat ulterior pentru instituții internaționale, inclusiv pentru Uniunea Europeană, timp de patru ani în Statele Unite. Cu toate acestea, lecțiile care au marcat-o profund nu au venit din birourile diplomatice, ci din colibele satelor kenyene.

Action2day – educație, sănătate, demnitate și hrană

În 2020, influențată de întâlnirea cu mitropolitul ortodox Neofitos din Kenya, Veronica a decis să se mute la Nairobi și să-și dedice viața comunităților vulnerabile din Kenya. A fondat organizația Action2day al cărei scop este să sprijine educația, sănătatea și dezvoltarea sustenabilă în rândul copiilor și familiilor aflate în nevoie.

La școala St. Clement, situată la periferia capitalei Nairobi, printre capre și praf, 300 de copii vin zilnic să învețe. Mulți păstrează jumătate din porția de mâncare pentru a o duce fraților acasă. Într-o cultură în care profesorii sunt îngeri păzitori, Veronica a decis că nutriția și educația nu pot fi separate.

A construit o poiată pentru 250 de găini, a demarat un proiect de grădină de legume și a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a asigura două mese pe zi elevilor. A inițiat și un program de igienă menstruală pentru a combate absenteismul fetelor, oferindu-le lunar absorbante.

În plus, în luna decembrie va inaugura Centrul de sănătate Action2day.

O carte despre experiențele ei în triburile din Kenia

În paralel, Veronica a scris o carte: „Mwende: Learning Kenya, Tribe by Tribe”, o incursiune culturală și spirituală în universul celor 15 triburi kenyene: Kikuyu, Maasai, Luo, Luhya, Turkana, Tharaka, Samburu, Meru și altele. Este un volum despre umanitate, demnitate și liniștea pe care o descoperi când înveți să asculți, nu doar să vorbești.

Africa nu se vizitează, Africa te adoptă sau te respinge”, scrie Veronica. În cazul ei, Kenya a ales s-o adopte și să-i dea un nou sens. Departe de a fi un jurnal de călătorie, cartea este o meditație despre identitate, învățare și apartenență. Este scrisă cu umor, cu tandrețe și cu acel dor care există atât în sufletul românesc, cât și în cel african.

Volumul Veronicăi poate fi cumpărat online, de aici.

51 de orfani

În regiunea Tharaka Nithi, Veronica este „mama spirituală” a 51 de orfani. Aici, copiii învață în aer liber, în jurul „copacului de matematică” sau „copacului de limba engleză”. Nu există pixuri, foi, bănci sau table. Este o realitate în care școala înseamnă memorie, nu notițe.

Cu ajutorul episcopului ortodox local, a obținut cinci hectare de teren pentru o viitoare școală cu internat. O vreme, o mare problemă a fost lipsa apei. Pentru a fora un puț, a fost nevoie de peste €12.000, sumă uriașă pentru comunitatea locală. Veronica a pornit o campanie de vânzare a coșurilor împletite de femeile din sat. Din vânzarea acestora a reușit să acopere costul forajului iar acum comunitatea din Tharaka are acces la apă.

Între lacrimi și nădejde

Veronica recunoaște că uneori este copleșită și se simte epuizată. Dar în fiecare dimineață, când intră pe poarta școlii și copiii aleargă spre ea, uită de toate dificultățile. „Cred că primesc mai multă iubire decât dau”, spune ea. „Iar asta mă ține în viață, mă hrănește.”

Copiii visează. Vor să devină doctori, profesori, astronauți. Acolo unde statul lipsește, unde nu există asigurări, spitale sau rețele sociale, un singur zâmbet, o carte, o masă caldă și o mână întinsă pot însemna totul.

Veronica Pintilie, alias Mwende, este o punte vie între lumi. A demonstrat că dragostea nu are granițe și că educația nu este un lux, ci un drept. Iar acolo, în mijlocul Kenyei, sub soarele arzător și printre pașii desculți ai copiilor, o româncă continuă să construiască, vis cu vis, un viitor.

Teofil Ștefănescu © 01.12.2025