Povestea tragică a „tigrului din Caucaz”, românul care a băgat spaima în ruși. A comandat cea mai bună unitate de elită

Ion Dumitrache a fost unul dintre cei mai valoroși comandanți din istoria militară a României. A condus celebra „Divizie Cremene”, o unitate de elită care s-a acoperit de glorie pe frontul de est. Deși a fost decorat în repetate rânduri, generalul Dumitrache a fost băgat în temnițele Aiudului. 

Armata română a jucat un rol major în Al Doilea Război Mondial, trimițând în luptă peste 470.000 de soldați. Majoritatea operațiunilor la care au participat militarii români au fost cele de pe frontul de Est, ca aliați ai Germaniei Naziste. Participarea Armatei Române la invazia asupra URSS, din cadrul Planul Barbarossa, elaborat de nemți, s-a transformat într-un adevărat dezastru, fiind prost echipată, insuficient pregătită pentru asemenea operațiuni și cu numeroase erori la nivelul conducerii armatei. Armata Română a avut pierderi uriașe, peste 150.000 de soldați pierzându-și viața doar la Stalingrad, Cotul Donului și Stepa Calmucă. Adică aproape jumătate din efectivul total. „Soldaţii au fost lipsiţi de echipament complet de iarnă. Nu au avut şube, îmbrăcăminte şi mănuşi. Rufăria a lipsit complet la mare parte din soldaţi”, se arăta într-o anchetă desfăşurată după înfrângerea catastrofală de la Cotul Donului şi citată de revista ”Historia”.

Totodată, armatei române îi lipsea total tehnologia de luptă anti-tanc. Practic, soldații nu aveau cu ce lupta împotriva blidantelor şi tancurilor sovietice, devenind pur şi simplu carne de tun. „La Armata 3 existau 48 de tunuri antitanc de 75 mm, ceea ce însemna o piesă la 3-4 km de front, în condiţiile în care inamicul a atacat cu 12 tancuri pe km de front, iar Armata 4 avea 24 piese de 75 mm la un front de 250 km, ceea ce însemna un tun la 10 km de front”, scriau Mihail Vasile-Ozunu şi Petru Otu, în cartea „Înfrânţi şi uitaţi. Românii în bătălia de la Stalingrad“. Cu toate acestea, au existat unități militare românești și comandanți români care i-au impresionat până și pe germani. Unul dintre aceștia a primit inclusiv prestigioasa decorație germană „Crucea de Fier”, simbolizând curajul, eroismul în luptă și recunoașterea meritelor militare.

Este vorba despre generalul Ion Dumitrache, un ofițer de elită, și despre Divizia 2 Munte, porecliți și „Divizia de Cremene”, una dintre cele mai bune unități de luptă din istoria militară a României. Inclusiv faptele de arme ale acestor luptători, conduși magistral de generalul Dumitrache, l-au făcut pe Hitler să spună despre trupele române că sunt „absolut extraordinare”. Povestea generalului Dumitrache este totodată una dramatică, demnă de scenariul unui film. După ce a servit onorabil în două războaie mondiale, Ion Dumitrache a făcut pușcărie politică în temnițele Aiudului. 

Erou  la Mărășești

Generalul Ioan Dumitrache s-a născut  la 25 august 1889 în comuna Slobozia-Ciorăşti, fiind unicul copil al unei familii de plugari. Tatăl său, Gheorghe Dumitrache, era un țăran gospodar care a ținut ca fiul său să facă carte. „Subsemnatul Dumitrache Ioan, născut la 25 August 1889 în comuna Cîorăşti Jud. R. Sărat, fiul lui Gheorghe şi Ioana (morţi), am făcut şcoala primară în satul Cîorăşti, gimnaziul la Râmnicu Sărat şi liceul „Alexandru Ioan Cuza” la Focşani”, scria generalul într-o notă explicată dată Securității, în anii cei mai triști ai existenței sale. Fiind un elev foarte silitor și o fire sportivă, Ioan Dumitrache ajunge să fie admis, în anul 1909, la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din București. În cadrul școlii militare și-a impresionat superiorii, având rezultate deosebite. Termină școala în 1911 cu gradul de sublocotenent. A fost repartizat la Regimentul 38 Infanterie „Neagoe Basarab” din Brăila și, timp de trei ani, a participat la instruirea recruților. Cu aceeași unitate va participa și la cel de-Al Doilea Război Balcanic din 1913.

Anul următor, după campania din Bulgaria, Ion Dumitrache este avansat la gradul de loconenent, urmând și cursuri de specializare. Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, locotenentul Ioan Dumitrache participǎ la mai toate campaniile. A reușit să se distingă în celebra bătălie de la Mărășești din 1917, acolo unde trupele române au reușit să oprească cu mare eroism ofensiva puternică a armatei germane. Dumitrache a luptat inclusiv în cel mai „fierbinte” sector al bătăliei, în zona „La Răzoare”. A supraviețuit iadului de la Răzoare dar a fost scos din luptă din cauza rănilor căpătate în urma deselor asalturi germane. A fost decorat pentru vitejie și eroism, fiind avansat la gradul de căpitan. După război, căpitanul Ioan Dumitrache a fost admis la Școala Superioară de Război, cea mai prestigioasă unitate de învățământ din Armata Română. A absolvit-o în 1921.

„Un foarte valoros comandant”

Decorat, trecut prin focul războiului și școlit la cele mai înalte instituții militare din Regatul României, Ioan Dumitrache a devenit unul dintre cei mai capabili ofițeri ai Armatei Române. Tocmai de aceea, a fost cooptat în comanda și constituirea uneia dintre cele mai prestigioase unități de elită ale Armatei Române. Este vorba despre Divizia Vânătorilor de Munte. În 1927, Dumitrache era deja locotenent-colonel și comanda Batalionul 2 Vânători de Munte din Caransebeș. Era foarte apreciat de superiori, fiind considerat unul dintre cei mai valoroși comandanți ai Armatei Române. „A comandat batalionul în teren greu muntos, în timpul atmosferic cât mai neprielnic, în mod cât mai frumos, luând hotărârile cele mai juste, realizându-le cu energie remarcabilă, fiind și lăudat de Dl. Inspt. General care a fost prezent. Lt. Col. Dumitrache este un foarte valoros comandant și înzestrat cu cunoștințe bogate profesionale, fiind singur și apt a comanda un regiment Grup Vânători de Munte”, preciza colonelul A. Phlepps într-o caracterizare citată în lucrarea „Generalul Ioan Dumitrache, portretul unei legende comandantul Diviziei 2 Munte -„Divizia de Cremene” a dr. Florian Bichir.

Totodată, Ioan Dumitrache era un foarte bun alpinist și schior. Și-a antrenat soldații pentru condiții dificile de supraviețuire. A creat din trupele Vânătorilor de Munte un soi de commando de elită capabil să supraviețuiască, să se adapteze chiar și celor mai grele condiții și să-și anihileze inamicul cu orice preț. „Este un ofițer superior cu toate aptitudinele pentru activitatea în munți, fiind un alpinist remarcabil, care a animat pe subalternii săi în această direcție”, preciza același colonel Phlepps.

„Batalionul ce a comandat excelează prin ținută, disciplină, instrucție și tragere. Lt. Col. Dumitrache personal dă tonul. Primul la munte unde a construit cu mari sacrificii o cabană, primul la ski, primul la tragere. Echipa sa a fost la toate premiată. La Inspecția Dlui General Cihosky a comandat detașamentul în Muntele Mic (Sud Caransebeș) la 1.800 altitudine. Are ochiul terenului și e perfect identificat cu operațiile în munți.  Este un excelent ofițer de munte”, preciza și generalul Nicola. De altfel, Dumitrache făcea parte dintr-un grup de elită de schiori montani care îl însoțeau pe fiul regelui Ferdinand I, principele Nicolae. la diferite excursii pe munte. 

Războiul din Est, nașterea unei legende

Pregătirea intensă a acestor trupe speciale ale Armatei Române va da roade în luptele dure de pe frontul de Est. Pe 10 mai 1941, Ioan Dumitrache este avansat ca general de brigadă, cu doar o lună înainte ca România să intre în cel de-Al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, adică alături de Germania, Italia și Japonia. De pe data de 20 iunie 1941, Corpul de Munte a trecut, din punct de vedere operativ, în subordinea Armatei a 11-a germană. Operațiunea Barbarossa, planul prin care Hitler dorea să frângă URSS-ul și să cucerească estul Europei, a fost lansată pe 22 iunie 1941.

Brigada 2 Munte comandantă de generalul Dumitrache a fost vârful de lance. La 4 iulie a fost eliberat Cernăuțiul, apoi ținutul Herței, Hotinul și în general toatǎ Bucovina de Nord. Pentru victoriile sale, generalul Dumitrache a fost decorat pe 17 octombrie cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a. „Pentru curajul și abnegația de care a dat dovadă în atacul Hotinului, unde a stat tot timpul în zona cea mai primejdioasă pentru a da exemplu trupelor sale. S-a remarcat în deosebi în luptele de la Savinți și Vierbovka, prin destoinicie în comandă”, se arată în Decretul regal nr. 2.886 din 17 octombrie 1941. Ulterior, trupele de Vânători de Munte, inclusiv Brigada 2 Munte, au participat la lupte foarte grele până la Nistru.

„Ajungând la Nistru, Grupul de Armate „General Antonescu” şi-a încetat existenţa şi Armata a 11-a germană a fost subordonată Grupului  de Armate „Sud” condus de către mareşalul Gerd von Rundstedt cu misiunea de a înainta spre Bug. Cu mari pierderi, Bugul a fost depăşit, la 21 august 1941. După lupte grele, vânătorii de munte au trecut Niprul la 16 septembrie 1941. Brigăzile 2 şi 4 Mixte Munte au fost dispuse pe litoralul Mării de Azov, iar Brigada 1 Mixtă Munte a fost trimisă în Crimeea. (…) Pierderile umane suferite au făcut ca Brigăzile 2 şi 4 Mixte Munte să fie trimise în ţară (8 noiembrie 1941) pentru completarea efectivelor, înzestrării şi instruirii în garnizoanele de pace şi aplicaţii în munţi. Divizia 2 Munte (brigăzile s-au transformat în divizii la 15 martie 1942) a plecat spre front la 6 iulie 1942, iar la 31 iulie se afla în dispozitiv de luptă în zona Rostov. Începând cu 6 august 1942, Divizia 2 Munte a fost subordonată, permanent, comandamentelor militare germane care acţionau în Caucaz”, precizează dr Florian Bichir în lucrarea amintită mai sus. 

„Tigrul Caucazului” și cele mai glorioase fapte de arme ale Armatei Române

Trupele de Vânători de Munte îi impresionaseră deja mai ales pe comandanții germani. Erau bine pregătite și luptau cu mult curaj și eroism. Deși au suferit pierderi foarte mari, s-au reinventat de fiecare dată și au reușit să țină pe loc armata inamică și chiar să o împingă înapoi. În Caucaz, acolo unde a fost trimis generalul Dumitrache cu „commando-urile” sale de elită, Divizia 2 Munte avea să câștige o faimă incredibilă și o reputație de temut. Vânătorii de munte ai generalului Dumitrache aveau misiunea de a avansa pe ruta Sjukovo-Nalcik, dar și cucerirea orașului Nalcik, puternic apărat. Propriu-zis nemții, la modul general, își propuneau frângerii rezistenței sovietice de la Nalcik și pătrunderea către centrul petrolier de la Groznîi.

În cele din urmă, trupele germane își propuneau să atace și să ocupe regiunea de la Marea Caspică și până la Baku (capitala Azerbaidjanului de astăzi). Trupele românești și-au arătat valoarea în niște lupte extrem de grele, în zone muntoase, greu accesibile, bine apărate de trupe sovietice și de partizani. În ciuda unui bombardament criminal din partea sovietică, vânătorii de munte au reușit să ocupe cota 910 și să treacă către Nalcik. „Eroismului vânătorilor români s-a dovedit și la asaltul cotei 910, cotă despre care sergentul Rusu, din subordinea locotenentului Botiș, spunea, uitându-se peste umăr când o părăsea: „Cota 910, sece-o Dumnezeu s-o sece!”. Erau acei care au supraviețuit, care și-au cules pe foi de cort camarazii făcuți bucăți de artileria sovietică, i-au încărcat în camioane, apoi au plecat mai departe, spre o nouă luptă pe viață și pe moarte. La asaltul cotei 910 a căzut şi comandantul Companiei, căpitanul Tiberiu Coloiu, superiorul locotenentului Botiş Volumiu, cu piciorul retezat de la genunchi de o schijă. „Luaţi comanda şi nu vă lăsaţi!”, a spus înainte de a fi evacuat la spitalul din Piatigorsk, unde a decedat, fiind înmormântat în cimitirul din oraş”, se arată în „Generalul Ioan Dumitrache, potretul unei legende comandantul Diviziei 2 Munte – „Divizia de Cremene”.

La 17 octombrie, vânătorii de munte reușesc să ocupe după lupte foarte grele satul Saiukovo, deschizându-și drumul către Nalcik. Vitejia și priceperea diviziei românești a impresionat comandanții germani. „Marea faptă de arme săvârşită de Divizia 2 Munte Română dă posibilitatea Armatei I Blindate să treacă la operaţiuni decisive”, preciza generalul von Kleist. În plus, generalul german a venit personal și i-a decorat pe militarii români. Divizia 2 Munte a lui Ioan Dumitrache a căpătat supranumele de „Divizia de cremene”, respectată de aliații germani și temută de sovietici. A urmat apoi asaltul asupra Nalcikului, cu lupte din clădire în clădire și un efort incredibil.

„Fiecare casă este pusă în stare de apărare. Prin fiecare geam sau perete este scoasă ţeava unei arme. Blocurile mari şi grupele de case constituie adevărate centre de rezistenţă. Străzile sunt baricadate cu obstacole contra infanteriei şi tancurilor, obligând pătrunderea pe direcţia armelor automate şi a tunurilor anticar inamice. La fiecare încrucişare de străzi sau piaţă publică este o cazemată din beton cu posibilităţi de tragere în mai multe direcţii în lungul străzilor şi cu şanţuri adânci de comunicaţie. În grădinile caselor şi parcuri, lucrări de campanie le completează pe cele de fortificaţie permanentă. Înălţimile care domină oraşul de pe malul de Sud al pârâului Nalcik sunt împânzite de artilerie şi brandturi inamice”, se arată în jurnalul de operațiuni. Divizia 2 Munte reușește să cucerească Nalcikul.

Generalul Dumitrache primește, pe 2 noiembrie 1942,  „Crucea de Fier” în grad de Cavaler (Ritterkreuz des Eisernen, cel mai înalt Ordin al Germaniei Naziste). Bătălia de la Nalcik a fost considerată una dintre cele mai mari victorii române pe Frontul de Est. Ulterior, Divizia 2 Munte, comandată de generalul Dumitrache, ajunge până la o distanță de 20 de kilometri de Groznîi, cel mai estic punct atins în campania de pe Frontul de Est. „Divizia 2 Munte s-a acoperit de glorie în Caucaz şi merită recunoştinţa şi admiraţia ţării, mulţumiri întregului personal condus cu onoare şi demnitate de generalul Ioan Dumitrache”, preciza și mareșalul Antonescu. 

După două războaie mondiale și numeroase decorații, „răsplătit” cu o celulă la Aiud

Generalul Ion Dumitrache a fost decorat de trei ori cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Doar trei generali români, inclusiv Dumitrache, au avut onoarea de a primi de trei ori această mare distincție militară. Pe timpul iernii anului 1943, sub puternica presiune a contraofensivei sovietice, fără echipamentele și dotările necesare, Divizia 2 Munte a fost retrasă de la Odessa, acolo unde fusese cantonată după ce terminase campania în Caucaz. După 23 august 1944, generalul Dumitrache și oamenii săi s-au găsit în postura de a schimba taberele. La 16 septembrie 1944, Ioan Dumitrache a depus jurământul de credinţă Regelui Mihai I și a plecat alături de ruși pentru a elibera Transilvania de trupele germane și maghiare. 

Alături de oamenii săi, generalul Dumitrache a participat la eliberarea oraşelor Sfântu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Târgu Mureş, Gherla până la sectorul Jibou – Zalău. Apoi a fost nevoit să se întoarcă la Braşov, deoarece în Protocolul de Armistiţiu era prevăzut că numai două din cele patru divizii de munte puteau să execute operaţiuni militare în afara ţării. Generalul Dumitrache a contestat o serie de decizii ale comandanților ruși, totodată a refuzat să continue lupta dincolo de granițele României. În acest context, cu o lună înainte de finalizarea celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul Dumitrache este acuzat de crime de război și arestat la ordinul Comandamentului Militar Sovietic, pe 22 februarie 1945. Dumitrache a fost acuzat că a ordonat uciderea a 600 de prizonieri, inclusiv femei și copii. la Nalcik. Acuzațiile au fost însă infirmate până și de cei peste 100 de  martorii de la proces. Pe 16 august 1946, rușii au acceptat nevinovăția acestuia și l-au trecut din nou la comanda Corpului de Munte. După numai un an este trecut în rezervă.

Calvarul generalului Dumitrache abia începea. Cu o Românie încăpută pe mâinile comuniștilor, cu ajutorul agenților sovietici și al Armatei Roșii, au început stalinizarea și epurările politice. Generalul Dumitrache a intrat în vizorul Securității. Era un ofițer de carieră, a servit în timpul regelui și a primit „Crucea de Fier” de la nemți. Era un element „indezirabil” în viziunea noii „orânduiri comuniste”. Nu au contat nici decorațiile, nici faptul că a luptat pentru țara sa în două războaie mondiale. Pe 3 februarie 1949, a fost arestat și închis, fără nici urmă de proces, în pușcăriile de la Aiud și Jilava timp de aproape doi ani. De ochi lumii, a fost reabilitat abia în anul 1965, după ce a venit Ceaușescu la putere. În realitate, Securitatea îl veghea în permanență. A trăit retras la Brașov, cu posibilități materiale reduse. A murit în anul 1977, la vârsta de 87 de ani.