13.1 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

Premierul Belgiei, vizită în România: „Frontiera voastră este şi frontiera noastră şi o vom apăra”

De Croo a subliniat că „războiul lui Vladimir Putin” a întărit legăturile dintre cele două state.
 
„Belgia şi România sunt parteneri apropiaţi în Uniunea Europană şi în NATO. Este foarte limpede că războiul lui Vladimir Putin a întărit aceste legături. 

Avem peste 300 de militari belgieni în România. Este prima dată când facem face asta. Este o manifestare tangibilă a solidarităţii şi cooperării dintre ţările noastre”, a transmis premierul Belgiei, marţi, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, alături de preşedintele Klaus Iohannis. 

Alexander De Croo a precizat că Alianţa este mai puternică decât oricând. „NATO este aici, este puternică şi este o organizaţie pe care putem conta”, a punctat acesta. 

Totodată, oficialul belgian a oferit asigurări că frontierele României vor fi apărate. „Frontiera dumneavoastră este şi frontiera noastră şi o vom apăra”, a subliniat De Croo.

Premierul Belgiei a lăudat eforturile românilor de a sprijini refugiaţii ucraineni şi, de asemenea, a precizat că autorii crimelor de război din Ucraina trebuie să fie traşi la răspundere.

„Vedem crimele de război comise, vedem că a fost ţintită populaţia civilă. Ne este foarte limpede şi suntem foarte uniţi în ideea că lucrurile acestea trebuie cunoscute, evaluate şi urmărite penal. Răzpunzătorii trebuie traşi la răspundere. Sunt convins că vom merge mai departe cu sancţiunile care să aibă un impact şi mai puternic asupra Rusiei. Trebuie să facem acest lucru într-o manieră prudentă, fără să punem în pericol propria noastră populaţie şi prosperitatea acesteia”, a conchis premierul belgian. 

La răndul său, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că este nevoie de un nou concept strategic al NATO, prin care să se menţioneze explicit faptul că Rusia este „principala ameninţare” a Alianţei.  Miercuri, cei doi oficiali vor efectua o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare