8.5 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soós Zoltán, anunţă că nu va mai accepta organizarea de curse automobilistice în oraş, după accidentul de sâmbătă, în care a fost implicat Mihai Leu

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soós Zoltán, anunţă că nu va mai accepta organizarea de curse automobilistice în oraş, după accidentul de sâmbătă, în care doi copii au fost răniţi uşor după ce monopostul pilotat de Mihai Leu a lovit un gard de protecţie în timpul cursei. „Accidentul a dovedit că, deşi organizatorii iau toate măsurile de precauţie, pericolul nu poate fi exclus”, justifică edilul decizia.

Reclama Google


„În niciun caz nu voi mai permite organizarea Super Rally sau a unor evenimente similare în Târgu Mureş”, a anunţat pe Facebook primarul din Târgu Mureş, justificând că accidentul de sâmbătă după-amiază „a dovedit că, deşi organizatorii iau toate măsurile de precauţie, pericolul nu poate fi exclus”.

 

Accidentul a avut loc la a doua etapă din Campionatul Naţional de Super Rally organizată pe circuit stradal în municipiul Târgu Mureş şi la care s-au înscris 25 de concurenţi. 

 

Pilotul Mihai Leu, aflat la volanului monopost, prototipul Radical SR8, a ieşit de pe traseu şi a lovit un gard de protecţie, doi bieţi, fraţi, fiind loviţi uşor. 

 

Ulterior, în seara aceleiaşi zile, Mihai Leu i-a invitat la masă pe cei doi fraţi cărora le-a oferit trofeele pe care el le-a câştigat la etapa de la Târgu Mureş.

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare