Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivata (în Bulgaria de azi). Părinţii ei erau oameni înstăriţi şi de mică, la sărbători, dădea hainele bune şi le îmbrăca pe cele rupte ale nevoiaşilor. De fiecare dată spunea că şi-a dăruit hainele lui Hristos. După moartea părinţilor, atât ea, cât şi fratele ei s-au retras la mănăstire.
La numai 25 de ani, un înger i s-a arătat în vis şi a sfătuit-o să revină în satul natal, pentru că va trece curând la Domnul. Nu după mult timp, în anul 1050, s-a stins. Moaştele i-au fost găsite întregi după ce sfânta a cerut mai multor călugări, în vis, să fie dezgropat omul păcătos îngropat alături de ea. De-a lungul timpului, a săvârşit multe minuni din dragoste pentru credincioşi, mai ales pentru cei cuprinşi de boli.
Află aici are au fost primele miracole ale sfintei şi pe cine vindecă aceasta.