12.2 C
Londra
luni, octombrie 7, 2024

Primul avion de linie de concepţie chineză a efectuat zborul comercial inaugural VIDEO

Duminică a avut loc zborul comercial inaugural al
primului avion de linie de concepţie chineză, C919. Acesta este considerat un
punct de cotitură pentru sectorul chinez al transportului aerian, care vrea de
mai multă vreme să rivalizeze cu concurenţii săi occidentali.

Reclama Google

Beijingul speră că C919 va putea rivaliza cu aparatele
străine cele mai apreciate precum Boeing 737 MAX şi Airbus A320.

Pe viitor,
majoritatea pasagerilor vor putea alege să călătorească la bordul marilor
aparate de concepţie naţională
”, a relatat canalul de televiziune de stat
CCTV, citat de Agerpres.

Aparatul cursei MU9191 a companiei China Eastern Airlines
a aterizat „fără probleme” pe aeroportul internaţional de la Beijing, cu circa
40 de minute în avans, în jurul orei locale 12:30 (04:30 GMT), potrivit CCTV.

Avionul a decolat de pe aeroportul Hongqiao din Shanghai
duminică dimineaţa, potrivit unor imagini ale canalului de televiziune, care a
precizat cu la bord se aflau 130 de persoane.

Primul avion de linie de concepție cnhinezească FOTO Profimedia

Dineu tematic la bord

Înainte de a decola, media de stat au arătat zeci de
pasageri adunaţi pe aeroportul
din Shanghai pentru a admira aparatul alb.
Aceştia au urcat apoi la bordul avionului care, după ce a circulat pe pistă,
şi-a luat zborul.

Toţi pasagerii au primit cartele de îmbarcare roşii şi
s-au putut bucura la bord de un fastuos „dineu tematic” pentru a celebra
evenimentul
, potrivit aceleiași surse.

China, care caută să devină autonomă în sectorul
tehnologiilor, a investit mult în producţia acestui prim avion de linie de
concepţie chineză.

Aeronava este construită de compania de stat Comac, însă
numeroase piese ale motorului provin din alte ţări.

C919 va fi mobilizat
începând de luni pentru zborurile regulate pe care le efectuează China Eastern
Airlines pentru a lega Shanghai de Chengdu (sud).

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare