8 C
Londra
joi, aprilie 25, 2024

Profesorul care atrage elevii către sport prin jocurile copilăriei. A ajutat 5.000 de copii să continue şcoala

Iulian Ruseanu, profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, este unul dintre dascălii cu care România se mândreşte. A făcut Liceul Auto din Călăraşi, iar apoi a urmat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi. Are şi un master în sport, iar în prezent este înscris la doctorat. 

Reclama Google

Fost handbalist de performanţă timp de 20 de ani, Ruseanu a ales să predea sport pentru a le menţine copiilor o stare bună de sănătate, dar şi pentru a le dezvolta perseverenţa, capacitatea de a-şi atinge scopurile propuse şi de a identifica informaţiile de care au nevoie.  

”Am pus în practică ceea ce făceam eu când jucam handbal. Una este când profesorul trage de elevi la ora de sport să facă exerciţi fizice şi cu totul altceva când fac toate astea sub forma unei competiţii sau  a unor jocuri”, explică profesorul. Nu lipsesc la final nici premiile, mici atenţii din partea dascălului şi din donaţii, ca dulciuri şi sucuri, dar şi mingi de fotbal şi biciclete, prin care îi stimulează pe copiii să dea tot ce au mai bun la ora de sport.

X şi 0 pe terenul de sport

De opt ani, de când a intrat în învăţământ, foloseşte în special jocuri pe care fiecare din noi le ştie din copilărie, cum este x şi 0, dar într-o variantă adaptată orei de sport.  Ruseanu aşează nouă cercuri la 15-20 de metri de elevi, iar aceştia trebuie să alerge la unul dintre acestea cu un săculeţ de nisip în mână, de pildă, sau cu o vestă de o anumită culoare. Copiii sunt împărţiţi în echipe şi fiecare din ei trebuie să alerge la cercurile amintite şi să aşeze în ele săculeţii de nisip sau vestele, iar câştigătoare este echipa care reuşeşte prima să facă o linie din acestea.

FOTO arhiva personală

Un alt joc denumit sugestiv ”Noapte şi zi” este la fel de distractiv. Când profesorul strigă ”noapte”, o echipă trebuie să îşi atingă pe spate colegii din cealaltă echipă, iar scenariul se repetă când copiii din echipa adversă aud cuvântul ”zi”. Elevii fug ca să îşi îndeplinească obiectivul, dar fără să realizeze practic că fac mişcare fizică, dar se şi distrează pe măsură. Îşi dezvoltă totodată şi coordonarea şi capacitatea de-a lua rapid decizii. ”Scopul principal este ca elevii să facă mişcare şi să socializeze. Ei petrec foarte mult timp pe telefoane şi tablete şi nu ies aproape deloc afară ca să bată mingea, cum făceam noi odinioară”, spune Iulian Ruseanu.

Şi copii cu scutire vin la ora de sport

De-a lungul anilor s-a confruntat cu mai multe situaţii când părinţii i-au adus scutiri pentru ora de sport. Unele erau justificate medical, dar au fost şi multe care fuseseră obţinute doar pentru ca elevii să nu ia note mici. ”Un copil mai plinuţ, care avea scutire medicală, a stat pe margine aproape un semestru, iar apoi s-a alăturat colegilor lui la ora de sport. Chiar îi părea rău că nu a făcut asta de la început, dar nu îl lăsaseră părinţii”, povesteşte dascălul.

Profesorul care atrage elevii către sport prin jocurile
copilăriei. A ajutat 5.000 de copii să continue şcoala 1

FOTO arhiva personală

Nu pune preţ pe performanţă, ci pe implicarea elevilor în activităţile de la ora de sport. Îşi aminteşte că a avut o elevă în clasa a VIII-a care a vrut musai să dea Bacul la sport. La proba de viteză a scos un timp de nota şase. I-a cerut voie să repete proba, iar după ce a primit acceptul profesorului, a scos acelaşi timp.  A avut ambiţia să facă acest lucru de cinci ori, fără să obţină un timp mai bun, dar profesorul i-a dat 10 pentru determinarea şi perseverenţa de care a dat dovada.

”Mi-a plăcut foarte mult că a încercat să facă ceva, chiar dacă, evident, nu putea mai mult. Pe de altă parte, au fost alţii, băieţi atletici, care au obţinut din prima o notă de 8 şi s-au mulţumit cu ea, chiar dacă sunt convins că ar fi putut scoate timpi mai buni dacă mai încercau”, pune în oglindă Iulian Ruseanu prestaţia elevilor de la Bac.

Împarte, educă, donează

De trei ani coordonează şi o asociaţie cu nume sugestiv ”Împarte, educă, donează”. Ideea de-a înfiinţa o asociaţie a pornit de la un fost elev de-al său, Silviu, care locuieşte la marginea unui sătuc izolat din judeţul Călăraşi. Băiatul îşi dorea să treacă Moşul şi pe la el de Crăciun şi să îi aducă jucării şi dulciuri, ca oricărui copil. Impresionat de micuţ, Iulian Ruseanu i-a cumpărat ce îşi dorea şi i le-a dăruit din partea Moşului, iar copilul i-a spus atunci ceva ce îi va rămâne în suflet toată viaţa: ”Lăsaţi, domnul, că ştiu că tu eşti Moşul meu”.

Profesorul care atrage elevii către sport prin jocurile
copilăriei. A ajutat 5.000 de copii să continue şcoala 3

FOTO arhiva personală

A realizat în acel moment că trebuie să facă acelaşi lucru şi cu alţi copiii care sunt în aceeaşi situaţie ca Silviu. De atunci, a ajutat prin intermediul asociaţiei peste 5.000 de copii, prin sponsorizări, să nu abandoneze şcoala. Elevii săraci primesc rechizite, ghiozdane, dar şi produse de strictă necesitate, alimente, articole sportive şi chiar lemne pentru foc ca să poată continua să vină la şcoală. Profesorul de sport crează şi planşe şi alte materiale educative pentru învăţământul preşcolar şi cel primar, prin care promovează sportul ca un element esenţial pentru menţinerea sănătăţii la copii şi, ulterior, ca viitori adulţi.

”Acum suntem ajutaţi de profesori din toată ţara, care ne trimit donaţii financiare şi materiale, iar noi le redirecţionăm către copii în nevoie din judeţul Călăraşi ca să nu abandoneze şcoala, iar pentru cei care au renunţat la şcoală, să îi convingem să revină la şcoală”, explică profesorul de sport. Recent, a încheiat un parteneriat între asociaţia pe care o conduce, Inspectoratul Şcolar Călăraşi şi Crucea Roşie pentru a ajuta financiar şi material alţi 300 de copii din judeţ ca să continue şcoala.

Profesorul care atrage elevii către sport prin jocurile
copilăriei. A ajutat 5.000 de copii să continue şcoala 5

FOTO arhiva personală

Tot prin asociaţia ”Împarte, educă, donează” sponsorizează acum mai multe echipe locale de fotbal cu echipament sportiv şi alte materiale, dar va acorda şi mai multe burse sportive, în valoare de 500 de lei pe lună de elev, unor copii din mediul rural ca să meargă în continuare la cursuri la şcoli din Călăraşi şi să facă şi sport. ”Cred că trebuie demarată o campanie la nivel naţional, prin care copiii să fie încurajaţi să facă mişcare nu numai la şcoală, dar şi în timpul liber. În ceea ce îi priveşte pe elevii mei, vreau să rămână cu disciplina şi concentrarea pe care le-am insuflat-o, pentru că doar aşa pot face ceea ce îşi doresc în viaţă, inclusiv sport”, încheie Iulian Ruseanu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Corporatistul care a devenit profesor. Predă prin metode atipice şi încheie contracte de milionar cu elevii

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare