Un lanț de supermarketuri a decis să vândă cu 1 penny o serie întreagă de legume, de la ceapă și ciuperci până la broccoli și mixuri pentru gătit.
Lanțul Iceland oferă această reducere pentru legumele care în mod normal costă 99 pence sau o liră. Cei interesați trebuie să le achiziționeze online și să introducă pe site codul ICE1VEG, scrie Manchester Evening News.
Practica de a reduce prețurile la anumite categorii de produse, ca să atragă în această perioadă clienții preocupați de costuri, este de așteptat să se extindă.
Rețeaua Marks & Spencer a anunțat luni, la rândul său, că a redus prețurile pentru 60 de alimente de bază din gama Remarksable Value, inclusiv la pâine feliată, carne tocată de vită, lapte, banane sau spaghete.
Gama Remarksable a fost lansată în 2020, cu 6.000 de produse, cu scopul de a concura cu rețelele clasice de supermarketuri, amintește Daily Mail. Compania a investit în total 100 de milioane de lire în publicitate, ambalare și asocierea cu serviciul de livrări Ocado, care atunci a devenit partenerul Marks & Spencer, după ce înainte era partenerul Waitrose la capitolul livrări preferențiale de alimente.
În paralel cu ieftinirile însă, cumpărătorii au de-a face și cu un fenomen opus, acolo unde supermarketurile vor să-și scoată din costuri pe seama clienților care preferă să facă achiziții online. Au apărut cazuri când clienții au văzut un preț pe site care s-a dovedit apoi doar orientativ, fiindcă în realitate prețul final plătit e mai mare.
Un client al Sainsbury’s care este nevoit să cumpere doar online fiindcă folosește scaun cu rotile a declarat că această practică e discriminatorie la adresa celor care nu se pot deplasa la magazin. „Când fac comanda online mă aștept ca suma de acolo să fie cea pe care o am de plătit, nu ca ea să crească pe urmă peste noapte”, a spus clientul.
Luna trecută, lanțul de supermarketuri Morrisons a început să aplice o taxă suplimentară de 5% pentru comenzile online, explicându-le clienților că este un „depozit de plată” care „acoperă orice variație de preț apărută la livrare sau ridicarea comenzii care poate modifica valoarae finală a comenzii”. Aceată taxă este adăugată pe cardul clientului după calcularea prețului comenzii, dar nu esre inclusă în totalul pe care clientul vede pe site că îl are de plătit.
Contactați de The Guardian, reprezentanții Sainsbury’s, Tesco și Waitrose au recunoscut că unele din prețurile pe care le văd clienții pe site-uri sunt într-adevăr doar orientative. Potrivit companiilor, numai după ce clienții își aleg produsele din categoria celor cu greutate nestandardizată (produsele proaspete), după ce ele sunt cântărite și livrate, atunci „cantitatea finală” din coșul clienților poate fi calculată corect.
În același timp, reprezentanții companiilor spun că variațiile apărute la suma finală plătită pot reflecta schimbările din prețul produselor care au loc între ziua cumpărării și ziua livrării, ori pot surveni dacă e vorba de niște promoții care au fost valabile în ziua cumpărării, dar nu mai sunt valabile și în ziua livrării. Tesco a explicat că „prețurile plătite la livrare sunt cele valabile în magazine la momentul când comanda este preluată spre livrare”, astfel încât de la comandă și până la livrare, prețurile „pot varia ușor”.
Constantin Bunea © 12.04.2022
Dacă donezi £1 pe lună, vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, știri relevante și articole neîntrerupte de reclame.
Trăim în Evul Media, expuși la o inflație de informații fără precedent. În babilonia generală, în care fiecare canal de știri încearcă să atragă cât mai multe vizualizări, uneori exagerând și pulverizând panică, noi ne străduim să fim o sursă de informații imparțiale, prezentate cu discernământ.
Nu publicăm niciodată articole de scandal, cancan, nudități ori știri “bombă” despre criminali români, furturi de la bancomate etc. Credem că, per amsamblu, românii din UK sunt paroliști, harnici, profesionali, își plătesc taxele la timp și sunt oameni de ispravă… Refuzăm să credem că minoritatea criminalilor români care ne fac reclamă proastă printre străini ne reprezintă ca și comunitate. Preferăm să nu ne întoxicăm cititorii cu povești despre crimele lor.
Prin revista “Diaspora” ne străduim să îi ajutăm pe românii din UK să se integreze în societatea britanică. În plus, dacă primim suficiente donații de la cititori ca tine, vrem să angajăm avocați care să ne apere drepturile atunci când suntem nedreptățiți (individual sau în grup) ca imigranți români în UK. Pentru sugestii, întrebări sau comentarii, ne poți contacta prin email: [email protected]
Sursa – Diaspora UK
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂