Invazia Ucrainei nu a mers conform planurilor Kremlinului – trupele ruse sunt blocate în oraşe cheie, iar armata ucraineană rezistă cu înverşunare, scrie Foreign Affairs. Pe măsură ce trupele devin demoralizate şi proviziile se epuizează, Rusia poate lua măsuri mai drastice pentru a câştiga. La Washington, oficialii americani din domeniul securităţii naţionale se întâlnesc deja şi se pregătesc pentru probabilitatea tot mai mare a ceea ce a fost cândva de neconceput: Rusia poate folosi arme biologice şi chimice în Ucraina.
După ce eliberarea de clor german a sufocat mii de trupe britanice şi canadiene în Primul Război Mondial în 1915, un astfel de „război ştiinţific” a îngrozit comunitatea internaţională şi a dus zece ani mai târziu la Protocolul de la Geneva la Liga Naţiunilor, care interzice utilizarea substanţelor chimice şi mijloace biologice de distrugere în război. Convenţia a supravieţuit în mare măsură tuturor războaielor ulterioare, deşi unele ţări, inclusiv Statele Unite şi Uniunea Sovietică, au continuat să dezvolte arme bio-chimice şi ofensive. În 1969, Nixon a oprit aceste programe şi interdicţia a fost în vigoare de atunci. Alţii au avut mai puţine remuşcări: preşedintele irakian Saddam Hussein a folosit sarin şi gaz muştar împotriva oraşului kurd Halabja în 1988, ucigând mii de oameni. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a efectuat peste 300 de atacuri chimice în timpul războiului civil sirian,
Acum, când preşedintele rus Vladimir Putin îşi dublează miza într-o aventură militară blocată din Ucraina, ameninţarea devine acută. Oricât de incredibil ar părea, Statele Unite şi aliaţii săi din NATO trebuie să se gândească la cele mai defavorabile scenarii pentru a combate atacurile biologice şi chimice , să numere resurse şi să le sporească rapid. Nu poţi pierde timpul.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, ideea că Rusia ar putea folosi astfel de arme în Ucraina ar fi părut prea panicardă. Acesta nu este cazul acum. Putin şi-a pus deja forţele nucleare în starea de pregătire pentru luptă. Această mişcare face mai plauzibilă utilizarea agenţilor chimici şi biologici. Iar afirmaţia lui Putin că Ucraina însăşi intenţionează să folosească aceste arme de distrugere în masă arată ca o proiecţie clasică a lui Putin, care sugerează că, dacă războiul se prelungeşte, Rusia poate conduce operaţiuni sub steagul ucrainean tocmai pentru asta.
Rusia a avut şi continuă să aibă capacitatea de a produce stocuri mari de arme chimice şi biologice ofensive, în timp ce Ucraina nu are nici capacitatea şi nici dorinţa de a face acest lucru. Kremlinul a moştenit cunoştinţele din epoca sovietică de a folosi antraxul, bruceloza, febra aftoasă, virusul Marburg, ciuma, febra ku, tularemia, variola şi alţi microbi toxici. Oamenii de ştiinţă sovietici au încercat chiar să introducă encefalita venezueleană ecvină transmisă de ţânţari în vaccinurile împotriva variolei.
Cel puţin trei laboratoare de arme biologice din epoca sovietică rămân inaccesibile inspectorilor internaţionali, aşa că experimentele extreme de acest fel pot continua într-o formă sau alta.
Putin nu are remuşcări pentru că şi-a folosit armele împotriva duşmanilor săi politici: a ordonat uciderea lui Alexander Litvinenko, un dezertor şi critic al lui Putin, cu poloniu radioactiv în 2006; a otrăvit un alt dezertor, Serhiy Skrypal, în 2018; şi l-a vizat pe liderul opoziţiei, Oleksiy Navalny, cu ajutorul agentului nervos Novachok, în 2020.
Un atac asupra civililor, în care se folosesc arme biologice va fi o schimbare tactică de amploare, dar nu în natura acţiunii: la urma urmei, Rusia a sprijinit în mod tacit atacurile chimice ale lui Assad împotriva propriului popor.
Ca şi în Ucraina, furia şi sancţiunile internaţionale nu au făcut nimic pentru a reduce brutalitatea lui Putin şi bombardarea şcolilor şi spitalelor. Dar a face faţă ameninţării foarte reale a războiului biologic şi chimic va necesita mult mai mult decât ultraj şi sancţiuni economice.
Armele biologice şi chimice fac ceea ce gloanţele şi chiar bombele nu pot face – civililor le este mai uşor să se ascundă de bombardamente, decât de gaze sau germeni invizibili.
Putin ar putea folosi aceste arme teribile în încercarea de a rupe spiritul ucrainenilor care rezistă invaziei. Rusia poate controla anumite pericole pentru ea însăşi, oferind soldaţilor săi echipamente de protecţie şi vaccinări cu antibiotice speciale.
Eliberarea de substanţe chimice precum sarin, clor, fosgen şi gaz muştar, precum şi agenţi biologici care provoacă antraxul, variola, ciuma sau un nou virus creat de om, va ucide mulţi civili şi va teroriza la nivel internaţional.
Cum vor răspunde aliaţii?
Statele Unite şi aliaţii săi din NATO trebuie să precizeze că astfel de acţiuni sunt inacceptabile, ameninţănd cu consecinţe mult mai grave decât sancţiunile deja impuse şi tratând orice agent chimic sau biologic care intră accidental pe teritoriul NATO ca pe o provocare de război.
Un focar de antrax de la un avion sau o dronă poate ucide multe mii de oameni înainte ca antibioticele necesare să ajungă la populaţia afectată. Şi poate fi foarte dificil să găseşti o ţară dispusă să împărtăşească antibiotice, pentru că o va face mai vulnerabilă. O zonă cu antrax de mărimea unui oraş ucrainean va deveni pur şi simplu un teritoriu abandonat precum Cernobîl.
Desfăşurarea unui biovirus de la om la om este un scenariu şi mai catastrofal. Pare puţin probabil ca ruşii să fie atât de nesăbuiţi din punct de vedere criminal încât să rişte să folosească astfel de arme, deoarece virusul ar putea scăpa de sub control şi ar putea intra în Rusia. Dar dacă serviciile de informaţii detectează încercările Rusiei de a vaccina trupele şi civilii împotriva variolei sau a altor agenţi biologici, va schimba instantaneu ecuaţia şi ar putea conduce Statele Unite şi aliaţii săi într-o confruntare existenţială cu Rusia.
Atunci ei trebuie să fie gata să acţioneze: să găsească modalităţi de a-i ajuta ucrainenii imediat ; luaţi în considerare dacă aceasta va fi o „linie roşie” şi care va fi răspunsul; dacă o astfel de crimă împotriva umanităţii va fi baza războiului împotriva Rusiei. A scăpa de ea ar fi o pacificare – o tactică care de obicei duce la alte dezastre.
Pentru a-l parafraza pe fostul secretar al Apărării al SUA, Donald Rumsfeld, eşti în război cu ceea ce ai, nu cu ceea ce ai putea dori să obţii în timpul războiului. Dar ceea ce are comunitatea internaţională în prezent, atât în ceea ce priveşte resursele, cât şi formarea, nu este suficient pentru a aborda potenţiala ameninţare. Oficialii trebuie să se gândească la ceea ce este de neconceput acum. În caz contrar, preţul va fi mult mai mare.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂
