9.5 C
Londra
marți, februarie 10, 2026

Rafila: peste 70% dintre prezentările la UPU nu ar trebui să fie acolo

Ministrul
Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, că
aproximativ 80% din prezentările în unităţile de primiri urgenţe
ar trebui să meargă în ambulatorii sau la medicii de familie.
Supraaglomerarea unor spitale, a mai spus el, duce la oboseala
cronică a personalului medical.

Reclama Google

Foto: Arhivă

Întrebat
fiind de jurnalişti despre studiul prezentat de Colegiul Medicilor,
conform căruia medicii suferă de burnout, ministrul Rafila a
afirmat că acest lucru nu se întâmplă în toate zonele medicale,
cum e spre exemplu în cazul spitalelor de urgenţă sau unităţilor
de urgenţă.

„În
mod evident, există zone în care suprasolicitarea este evidentă.
Nu se petrece acest lucru în toate zonele. Spitalele de urgenţă,
acolo unde se prezintă foarte mulţi pacienţi, au această
problemă. Sunt două elemente de luat în considerare. Unul –
atractivitatea locului de muncă, pentru a putea completa personalul
în zonele acestea fierbinţi, şi mai este un element la care lucrăm
foarte intens, de dezvoltare a acelor servicii medicale
prespitaliceşti care să scadă presiunea pe spitale”, a
explicat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Acesta
a susţinut că, pentru a degreva spitalele de urgenţă şi
unităţile de primire a urgenţelor de pacienţi, trebuie pus la
punct sistemul de sănătate al ambulatoriilor de specialitate.

„Să
ştiţi că 70 – 80 la sută din prezentările în unităţile de
primiri urgenţe nu ar trebui să fie acolo, dar oamenii nu au unde
să se ducă în altă parte. Reţeaua de specialitate pe care o
dezvoltăm acum prin PNRR şi serviciile pe care le dezvoltăm în
ambulatorii, atât la medicul de familie cât şi în ambulatoriul de
specialitate, vor rezolva în timp această problemă. Lucrurile nu
se pot rezolva peste noapte. E un proces”
, a declarat ministrul
Sănătăţii.

În
opinia sa, până în 2028 va fi echilibrat şi mai bine stabilit
accesul la serviciile medicale.

„Cred
că în următorii cinci ani putem să ajungem la un echilibru în
ceea ce priveşte accesul la servicii medicale în ambulatorii şi în
zona de urgenţe medicale, şi întărind ambulanţa. Să nu uităm
că ambulanţa oferă servicii medicale, nu doar prim-ajutor.
Echipajele de pe ambulanţă sunt medicalizate şi pot oferi servicii
care să evite prezentarea în urgenţele medicale”
, a spus
Rafila.

El
a opinat că, în viitorul apropiat şi mediu, un rol important va
reveni medicinei de familie.

„Medicina
de familie este atractivă. Cred că noul contract-cadru schimbă
regulile. Veniturile medicilor de familie vor creşte substanţial,
inclusiv prin realizarea de servicii medicale preventive. De ani de
zile tot discutăm de prevenţie. E prima dată când
contractul-cadru are prevederi extrem de clare şi atractive pentru
medicii de familie. Ne interesează până la urmă şi omul sănătos,
evaluarea şi screeningul pentru anumite boli netransmisibile, fie că
discutăm de boli cardiovasculare, diabet sau pacienţi oncologici”
,
a subliniat Alexandru Rafila.

Ministrul
Sănătăţii s-a aflat la Iaşi pentru a lua parte la o conferinţă
organizată de Asociaţia de pacienţi cu melanom, intitulată
„Inovaţia în Melanom 2023 – Împreună putem salva vieţi”.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare