Raluca Radu, în vârstă de 26 ani, provine din Vaslui și a venit în București să își facă un nume. Aceasta este mândră că e moldoveancă.
FOTO: Captură Video
„Sunt moldoveanca aia clasică, cu o familie imensă! E foarte mișto!”, a spus ea.
Aceasta a venit alături de părinți, care îi doresc mult succes și speră ca antrenorii să aprecieze vocea fiicei lor și să își întoarcă scaunele, notează protv.ro.
Încă din primele secunde ale piesei, Irina Rimes și Tudor Chirilă au apăsat butonul roșu și și-au întors scaunele către Raluca, fiind urmați de Smiley, Horia Brenciu și Theo Rose. După ce și-a încheiat prestația artistică, tânăra de 26 de ani a fost nevoită să ia o decizie, dar nu înainte ca antrenorii să își spună punctele de vedere:
„Te știu de la un fost de-al tău!”, a spus Theo Rose când a văzut-o pe Raluca.
Totuși, antrenorii au fost cu adevărat impresionați de vocea Ralucăi și au complimentat-o fără să stea pe gânduri:
„Într-o notă mai serioasă, mie mi se pare că ai adus foarte multe plusuri pe piesă.. Mi se pare că ești o voce de finală!”, a spus Tudor Chirilă.
La final, aceasta l-a ales pe Tudor Chirilă.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂