Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar recenta invazie militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în ţara ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia. Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere spectaculoasă a sprijinului populaţiei pentru intrarea Finlandei în Alianţă, conform Agerpres.
Ea a precizat că obiectivul este ca Finlanda şi Suedia, care sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’, să ia decizii similare aproximativ în acelaşi timp.
De altfel şi preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö a afirmat că recentele sondaje de opinie, care arată în mod constant o majoritate în favoarea aderării la NATO, demonstrează sprijinul publicului popular, o condiţie prealabilă pentru ca naţiunile să depună cereri la alianţă.
„NATO trebuie să ştie că există sprijin popular. Avem deja asta, în opinia mea”, a spus Niinistö, adăugând că rezultatele sondajului arată un sprijin clar pentru apartenenţa finlandeză.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂