13.1 C
Londra
luni, mai 27, 2024

Reacția lui Mihai Trăistariu, după ce reprezentantul Elveției a câștigat Eurovision 2024: „A venit și cu elementul șoc” VIDEO

Cea de-a 68-a ediție a concursului muzical Eurovision s-a încheiat, iar câștigător a fost desemnat Nemo, reprezentantul Elveției, cu „The Code”, o melodie despre parcursul artistului spre îmbrățișarea unei noi identități.

Reclama Google

Reprezentantul Elveției, în vârstă de 24 de ani, este primul artist non-binar care a fost desemnat marele câștigător al concursului muzical. El a reușit să strângă 365 de puncte, iar din partea publicului a primit 226 de puncte. Astfel, tânărul a strâns 591 de puncte, depășindu-l pe favoritul croat Baby Lasagna, care a obținut 547 de puncte. 

„Eurovision-ul are nevoie de reparații”

Finala Eurovision 2024 s-a disputat sâmbătă, 11 mai, la Malmo Arena. 

Artistul elvețian a avut parte și de un mic incident în timpul ultimei sale interpretări. Vedeta a spart trofeul atunci când l-a așezat pe scenă.   

Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul”, a declarat el, râzând, la conferinţa de presă de după ce a fost desemnat câștigător. 

Nemo a câștigat Eurovision 2024. Foto Facebook

În plus, în cadrul aceleiași conferințe de presă, Nemo a sugerat că „Eurovision-ul are nevoie de reparații”, evidențiind nevoia de transparență și egalitate în cadrul competiției muzicale. 

Piesa The Code este despre călătoria pe care am început-o odată cu conştientizarea faptului că nu sunt nici bărbat, nici femeie. Nu mă identific ca bărbat sau femeie. Sunt doar Nemo. 

Îmi place să mă gândesc la gen ca la o galaxie, imaginându-mă pe mine însumi ca o mică stea, plutind undeva înăuntru”, a spus el, conform Click.ro. 

Reacția lui Mihai Trăistariu

Mihai Trăistariu

Mihai Trăistariu a dezvăluit numele favoritului său de la Eurovision 2024. Foto: Arhivă

Cântărețul Mihai Trăistariu a declarat pentru sursa citată mai sus că „Eurovision-ul s-a schimbat”. El a urmărit concursul muzical pe YouTube. 

„Eurovision-ul s-a lansat în anii 50 ca un concurs de creație muzicală. Atunci erau doar jurii, specialiști, muzicieni, căutau doar creația sau compoziția. Textul să fie bun, linia melodică, să fie vocea bună. Deci, melodia trebuia să sune într-un mare fel.  

În timp, Eurovision-ul s-a schimbat, cum și show-biz-ul s-a schimbat. Show-biz-ul în sine s-a schimbat în toată lumea. Și atunci, după vreo 20 de ani, s-a introdus și publicul la votare. Ori, publicul vrea altceva! Nu neapărat muzică, pentru că publicul nu știe note”, a declarat Trăistariu, pentru Click! 

„Introducând și votul publicului, automat și artiștii n-au mai căutat doar să cânte, așa că au venit cu lucruri extravagante, cu show-uri fantastice, cu costumații ciudate, cu nu mai știu ce coregrafii.  

Toate ciudățeniile și toate lucrurile șocante au atras dintotdeauna. Ce am văzut acum la Eurovision este exact show-biz-ul din 2024. Un show-biz nebun, șocant, extravagant, plin de culoare.  

Mie mi-a plăcut foarte mult show-ul în sine, spectacolul, coregrafia, grafica, adică a fost o explozie pe scenă, culori. Irlanda, care a a venit cu vârcolaci pe scenă, a și luat locul șase. Deci, lumea a votat-o. Nu știu care a mai venit goală pe scenă… 

Băiatul ăsta, care a câștigat, era două luni de zile favorit la casele de pariuri, el era pe locul 1. Lumea a pariat că piesa lui va câștiga, fără să știe cum va veni el pe scenă, pentru că melodia a fost bună. Atunci el a venit și cu un lucru extravagant ca să pluseze să fie sigur de câștig. El a venit și cu elementul șoc!”, a mai precizat artistul. 

Trăistariu a dezvăluit pentru sursa citată că favoritul său a fost francezul Silmane, care a ocupat locul 4 în clasamentul final. 

Mie mi-a plăcut cel mai mult Franța și Israel. Aceasta din urmă a fost foarte contestată din cauza războiului și asta chiar m-a deranjat. Mi-a plăcut piesa și vocea. Au ieșit pe locul 4 și 5. Ucraina a ieșit pe 3, <<nu m-a spart>>, dar fiind situația cu războiul, e clar că se votează și politic. 

Nici Croația, care a ieșit pe 2, <<nu m-a spart>>, dar a venit cu un spectacol bun. Foarte multe țări nu au avut mari piese, dar prin show și apariții ciudate au trecut în față. Trebuie să iei ochii ca să te voteze lumea. Faci orice, cu alte cuvinte, ca să primești voturi. E o cerșeală de voturi, asta e Eurovision-ul!”, a mai spus cântărețul. 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare