0.8 C
Londra
duminică, martie 3, 2024

Rețeta mâncării de post preferate de duhovnicul Arsenie Boca. Preparatul simplu, dar savuros

Părintele Arsenie Boca, recunoscut pentru stilul său de viață auster și profund spiritual, avea o preferință culinară simplă, dar savuroasă în timpul postului: supa de cartofi cu pâine prăjită și usturoi.

Reclama Google

Arsenie Boca. FOTO Wikipedia

Această rețetă, considerată o adevărată delicatesă în Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, potrivit Click!, reflectă viața modestă și regimul alimentar simplu al duhovnicului român.

Ingredientele de aveți nevoie pentru această rețetă

Iată de ce ingrediente aveți nevoie pentru supa de cartofi, rețeta de post preferată a lui Arsenie Boca:

– opt felii de pâine

– cinci lingurițe de ulei de măsline

– trei cartofi albi, mari

– trei căței de usturoi

– două cepe

– două ramuri de rozmarin

– un litru de supă de legume

– Sare, după gust

Cum se prepară supa de cartofi de post, preferata lui Arsenie Boca

Spălați bine cartofii și curățați-i de coajă. Tăiați-i în cuburi potrivite. Tocați ceapa fin și zdrobiți cățeii de usturoi. Puneți cartofii la fiert în apă cu puțină sare, timp de aproximativ 10 minute. Asigurați-vă că devin ușor moi.

Încingeți uleiul de măsline într-o oală și căliți ceapa până devine aurie. Adăugați usturoiul zdrobit și o ramură de rozmarin. Scurgeți bine cartofii și adăugați-i în oală, amestecându-i cu ceapa și usturoiul. Turnați supa de legume caldă și lăsați la fiert la foc mic timp de aproximativ 20 de minute.

Pregătirea pâinii prăjite cu usturoi. Tăiați pâinea și ungeți fiecare felie cu ulei de măsline. Frecați cu usturoi și rozmarin, apoi coaceți-le la cuptor timp de 10 minute, până devin crocante.

Puneți supa într-un blender și paseazăți până obțineți o pastă omogenă. Serviți supa fierbinte, alături de felii de pâine prăjită cu usturoi.

Citiți în Click! și despre învățăturile despre post ale părintelui Arsenie Boca

Pentru Arsenie Boca, postul reprezenta un fapt esențial

Călugărul Arsenie Boca (1910 – 1989), al cărui mormânt de la Mănăstirea Prislop a devenit un loc de pelerinaj pentru numeroși români, a dus o viață austeră în care, potrivit foștilor săi apropiați, postul reprezenta un fapt esențial.

Duhovnicul îi sfătuia pe români să se roage mai mult în timpul postului dinaintea marilor sărbători. Considera acest lucru un remediu pentru boli și un ajutor sufletesc.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare