Este revoltă printre pacienți după ce o Ordonanță de urgență adoptată în penultima zi a anului lasă, printre altele, asigurații din sistemul public de sănătate fără plata primei zile din concediul medical. Măsura este considerată „o tortură”, fiind încă o lovitură aplicată omului de rând în numele eficientizării sectorului medical.
ot mai mulți angajați vo merge bolnavi la lucru, este semnalul de alarmă FOTO: Pexels
Măsura diminuării cu o zi a zilelor suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027 este cuprinsă în „Ordonanța de urgență privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate”, adoptată de guvern marți, 30 decembrie 2025.
Perioadele de diminuare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate constituie stagiu de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cu menținerea calității de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, se precizează în ordonanță. Modul cum va fi aplicată această prevedere, precum și lista afecțiunilor exceptate urmează să se aprobe prin norme, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Neplata primei zile de concediu medical este doar una dintre măsuri, pentru că prin același act normativ s-au mai stabilit:
– diminuarea valorii punctului per capita și creșterea valorii punctului pe serviciu medical în domeniul asistenței primare (ca urmare a redistribuirii fondului alocat asistenței medicale primare, respectiv 25% pentru plata per capita și 75% pentru plata pe serviciu medical), cu scopul declarat de a se stimula decontarea serviciilor medicale efectiv prestate asiguraților;
– modificarea cadrului legal astfel încât casele de asigurări de sănătate să poată efectua controlul concediilor medicale sub aspectul legalității și temeiniciei acordării acestora. Astfel, controlul se va realiza cel puțin prin:
a) analiza documentelor medicale care au stat la baza eliberării certificatelor de concediu medical;
b) verificarea respectării condițiilor legale privind durata acordării concediului medical;
c) verificarea corectitudinii completării certificatelor de concediu medical și a concordanței acestora cu diagnosticul și recomandările medicale.
Pentru a se putea efectua controlul se pot solicita, în condițiile legii, documente și informații medicului curant și furnizorilor de servicii medicale, iar dacă se depistează certificate de concediu medical neconforme, se transmit comisiilor de expertizare a capacității de muncă în vederea analizării și verificării din punct de vedere medical a acestora. În acest sens se va uza de un protocol încheiat între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Națională de Pensii Publice și Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. Dacă se constată că certificatul de concediu medical a fost eliberat cu încălcarea prevederilor legale, asiguratul este cel care suferă, pentru că nu va beneficia de indemnizația aferentă concediului medical. Colegiul Medicilor poate, pe de altă parte, să aplice sancțiuni medicului;
– obligația medicilor – cu excepția șefilor de secție – care acordă servicii medicale într-o secție sau un compartiment din spital public de a desfășura activitate în ambulatoriul integrat al spitalului, în cadrul normei lunare de lucru, conform graficului stabilit de managerul spitalului, la propunerea medicului șef de secție sau a medicului coordonator, după caz;
– în ambulatoriul integrat al spitalului, programul care face obiectul contractului cu casa de asigurări de sănătate este cel al cabinetului medical, programul fiecărui medic fiind stabilit de managerul spitalului, la propunerea medicului șef de secție sau a medicului coordonator;
– menținerea, în anul 2026, a sumei orientative/medic specialist în asistența medicală stomatologică la nivelul valabil în trimestrul IV al anului 2025.
„Nu înțeleg de ce Guvernul se ocupă de mărunțișuri”
Măsura de a lipsi angajații care au nevoie de concediu medical de plata primei zile din acest concediu este aspru criticată de președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, cu atât mai mult cu cât, apreciază Barbu, guvernul are de unde să ia bani, nefiind nevoie să se uite la „mărunțișuri”.
„Eu nu înțeleg de ce Guvernul se ocupă de mărunțișuri, atâta timp cât are de unde să ia bani. Pentru că sistemul de sănătate este puternic fraudat, este puternic neeconomic. Ar fi trebuit să facă eforturi pentru eficientizarea actului medical, pentru că avem teancuri de documente pentru fiecare caz în parte – fiecare pacient, fie cronic, fie acut – unde se face o risipă fantastică și de medicamente, și de materiale sanitare, și de consultații, și de analize medicale. Dacă înainte aveam, să zicem, două-trei- patru pagini de analize medicale, acum avem și 18, și 24 am văzut la anumite centre medicale private mari unde văd că se vehiculează zeci de milioane de euro”, a atras atenția Barbu.
Reprezentantul pacienților critică risipa din sistem și lipsa de control a decontărilor, indicând că de fapt aici ar putea fi soluția eficientizării. Inclusiv decontările tratamentelor realizate în străinătate ar putea fi mai bine analizate, totodată permițând furnizorilor de servicii medicale din mediul privat să preia o parte din cazurile care se rezolvă în prezent peste hotare cu costuri foarte mari.
O altă critică pe care Barbu o aduce guvernului este aceea că nu organizează consultări, adoptând deciziile unilateral, deși primii care au de suferit sunt pacienții.
„În alte vremuri, cu alte guverne, eram consultați și noi și societățile medicale profesionale, acum văd că sunt consultate câteva patronate, tocmai acești rechini care au fraudat în ultimii ani sistemul de sănătate. Doar ei sunt consultați. Noi, ceilalți beneficiari, asociațiile de pacienți, nu suntem consultate. Sunt câteva invitații la câteva congrese de bla-bla și cam atât. Suntem lăudați, suntem premiați, dar nu se ține cont de opiniile noastre și de soluțiile pe care noi le oferim”, a adăugat Vasile Barbu.
Măsura de a lipsi asigurații de decontarea primei zile de concediu medical (primele cinci zile de concediu medical cad în sarcina angajatorului, care de la intrarea în vigoare a prevederilor ordonanței va plăti zilele 2-6) este în contradicție flagrantă cu „sinecurile care sunt plătite atât la nivelul aparatului Guvernului, cât și în Parlament, dar și la autoritățile locale”. „Să nu uităm că acolo se cheltuiesc bani pe panseluțe, pe borduri, pe tot felul de alte lucruri. Acum constatăm că s-au mărit impozitele, dar nu sunt impuse limite la cheltuielile pe care le fac autoritățile locale. Sunt miliarde de lei cheltuiți aiurea, iar la sistemul de sănătate mai completăm cu 2 miliarde de lei la sfârșitul anului, în condițiile în care altădată se făcea rectificare de buget și pe la jumătatea anului și intermediar și existau soluții de finanțare a sistemului”, a arătat Vasile Barbu.
„Cum au calculat ei acei jumătate, când noi constatăm că angajatorii forțează pacienții să-și ia concedii de odihnă?”
Măsura de a nu mai plăti prima zi de concediu medical a fost motivată de încercarea de a limita numărul concediilor medicale acordate fictiv, de care guvernanții au vorbit în repetate rânduri. Erau, în schimb, alte metode pentru a se depista acele concedii acordate cu încălcarea legii, consideră președintele Asociației pentru Protecția Pacienților. Mai mult, Barbu contestă cifra avansată în diverse luări de poziții.
„Fraudă! Măi să fie, cum au calculat ei acea jumătate, când noi constatăm că angajatorii forțează pacienții să-și ia concedii de odihnă sau să-și ia concedii fără plată, spunându-le că ei nu plătesc concedii medicale? Au ajuns acum oamenii să fie dați afară, cu restructurările acestea, au ajuns cu sabia deasupra capului. Și omul își zice – bine, hai că îmi iau concediu fără plată sau concediu de odihnă pe perioada în care sunt bolnav”, a semnalat Barbu.
Ziua de concediu medical neplătită vine în fapt peste alte măsuri deja adoptate și care și așa pun angajații în situația de a face alegeri foarte grele. Faptul că se pune presiune pe angajatori să plătească primele zile din concediul medical fără ca aceste cheltuieli să le fie deduse, când de fapt ar fi de datoria statului, a dus la comportamente dintre cele mai nocive pentru angajat. Sunt angajatori care se feresc să angajeze persoane cu probleme de sănătate. Pe de altă parte, micșorarea procentului de decontare în cazul concediului medical pentru anumite boli, care operează și aceasta din vara 2025, îi face pe mulți angajați să renunțe la perioada de refacere și să se prezinte la lucru chiar dacă sănătatea nu le permite.
„Concediile medicale sunt prost plătite, deși omul pe perioada concediului medical cheltuiește mai mult. Omul are familie. Închipuiți-vă, e foarte greu, are rate, are datorii. În loc să-l ajutăm să depășească în momentul acela de criză, să-l ajutăm să se reintegreze cât mai rapid, noi ce facem? Îl băgăm pur și simplu în depresie și uneori în mormânt chiar. Pentru că oamenii ăștia n-au ce face, au copii la școală, mâncarea este foarte scumpă, salariile sunt mici. (…) Noi venim și restricționăm, în schimb lăsăm ca alții să aibă dublu salarii, și pensii mari și salarii mari. Sunt tot felul de agenții care au șefi și directori cu zeci de mii de euro pe lună. Ce fel de guvern avem? Nu înțeleg! România este stat democratic și social, scrie în Constituție. Scrie în Constituție că statul e obligat să asigure serviciile medicale, să asigure sănătatea populației. Păi, cum s-o asigure dacă omul ăsta se duce bolnav la serviciu ca să nu-și ia concediu fără plată, sau pur și simplu își ia concediu fără plată? Este bolnav, are nevoie de medicamente, are nevoie de analize medicale pe care de multe ori le plătește”, a mai punctat Barbu.
Sunt situații în care inclusiv pacienți cu afecțiuni grave, precum cancerul, suportă o parte din serviciile medicale din buzunar, a precizat Vasile Barbu, dând în acest sens exemplul unui pacient tânăr care este nevoit să plătească suplimentar aproximativ 2.700 lei lunar pentru consultațiile de monitorizare în mediul privat, chiar dacă tratamentul este decontat de stat.
Atacarea actului normativ, un demers cu rezultat incert
Președintele Asociației Naționale a Protecției Pacienților a subliniat, pe de altă parte, faptul că ordonanța de urgență nu poate fi atacată în instanță, cel puțin acesta a fost răspunsul specialiștilor consultați.
„Culmea, nici nu am posibilitatea să atac. Am vorbit cu colegii avocați, nu putem pentru că e ordonanță de guvern și asta nu putem ataca decât prin Avocatul Poporului”, a precizat Barbu.
Prin intermediul Avocatului Poporului a fost inițiat un demers similar cu patru ani în urmă, pentru o altă lege, s-a făcut o sesizare la Curtea Constituțională a României care nici până astăzi nu s-a luat în discuție, a mai spus Barbu.
Asociația va sesiza, în schimb, organismele internaționale, a mai spus Barbu, considerând măsura instituită drept tortură. Pacienții sunt pur și simplu obligați să se prezinte bolnavi la serviciu. O criză cardiacă, hepatică sau digestivă, o pneumonie sau orice altă afecțiune îl poate pune în pericol pe angajatul care renunță la concediul medical în condițiile în care prima zi nu i se plătește iar următoarele i se plătesc cu puțin peste jumătate din salariu, dar îi poate pune în pericol și pe colegi sau pe beneficiarii muncii pacientului.
„Este torturarea omului. E bolnav, deci nu pot să-l forțez să muncească când e bolnav. (…) Omul ăla poate fi șofer, omul ăla poate manipula un utilaj, omul ăla poate are un loc de muncă unde trebuie să respecte anumite cerințe ale fișei postului care țin de multe ori și de siguranța colegilor. Poți să lucrezi în chimie sau să lucrezi în domeniul substanțelor toxice, în domeniul substanțelor explozibile, să lucrezi în posturi în care capacitatea și răspunderea postului este foarte mare”, atrage atenția Barbu. Peste toate, mai există și problema controalelor de medicina muncii făcute de multe ori doar formal, fără să se urmărească evaluarea corectă a stării de sănătate a angajatului, mai semnalează Barbu.
Întărirea capacității instituțiilor de a depista situațiilor în care concediile medicale sunt acordate cu încălcarea legii ar fi, în fapt, gestul cel mai firesc pentru a limita cheltuirea inutilă a banilor, susține Barbu. În schimb, deși Casa de Asigurări de Sănătate poate cheltui până la 3% din bugetul propriu pe cheltuieli administrative, a ales să facă restructurări, a afirmat Vasile Barbu, fiind afectate 50-60 de posturi de control. Nu mai există la nivelul caselor județene nici compartimentul antifraudă, astfel că a scăzut considerabil capacitatea de control, a conchis Barbu.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



