8.7 C
Londra
luni, ianuarie 19, 2026

Rezultate, marcatori și clasamente după meciurile etapa 16, Liga 3

Prima etapă din campionatul Liga 3 programată în 2024 are loc vineri și sâmbătă, 8 și 9 martie. Este prima rundă din cele trei rămase de disputat din retur, din sezonul regular, după aceea urmând să înceapă play-off-ul, pentru primele patru clasate în fiecare serie, respectiv play-out, pentru restul formațiilor.

Etapa a 16-a are stabilite în prima zi 13 jocuri din totalul de 49, toate având ora de start 15:00. Celelalte 36 de partide au loc sâmbătă, tot începând cu ora 15:00.

Foresta Suceava nu și-a mai reluat activitatea și va ajunge la excluderea din Liga 3

În această etapă, în Seria 1 va sta CSM Vaslui, din cauza abandonului celor de la Viitorul Darabani.

Mai nou, în această serie, nu mai continuă nici Foresta Suceava, echipă care nu și-a mai reluat activitatea după ce a intrat în vacanță, din cauza datoriilor și a problemelor. A fost penalizată cu 8 puncte în această pauză și de pe locul 1 și calificată matematic în play-off a coborât acum pe locul 3, cu 19 puncte rămase, fiind la egalitate cu Știința Miroslava.

Foresta a informat FRF că nu poate organiza meciul de sâmbătă cu FC Bacău, astfel că îl va pierde la ”masa verde”. La a doua neprezentare, pe care o va avea runda viitoare, echipa suceveană va fi exclusă din campionat.

O altă echipă din Liga 3 care începe meciurile din 2024 cu puncte mai puțin în clasament față de cum încheia anul 2023 este Sporting Roșiori, care a fost penalizată cu două puncte din cauza unui fost jucător al său. Tot echipa din Roșiorii de Vede a fost implicată într-un scandal, ea reclamându-și la FRF patru jucători pariori. Comisia de Disciplină și Etică a FRF i-a sancționat pe cei patru, chiar în această săptămână, cu 9 luni de suspendare și amendați cu 100.000 lei

Doar FC Bihor Oradea mai este invincibilă în acest sezon de Liga 3. CSM Deva a pierdut primul meci

În ceea ce privește liderii celor zece serii ale Ligii 3, înainte de începerea etapei a 16-a, aceștia sunt: CSM Bacău (Seria 1, 25 puncte), Metalul Buzău (S2, 40), CS Afumați (S3, 36), CS Dinamo București (S4, 35), Olimpic Zărnești (S5, 32), Cetatea Turnu Măgurele (S6, 32), CSM Deva (S7, 32), FC Bihor Oradea (S8, 37), Gloria Bistriţa Năsăud (S9, 36) și SCM Zalău (S10, 36).

Față de începutul rundei trecute, ultima din 2023, s-a schimbat liderul doar în Seria 5, unde Olimpic Zărnești i-a luat fața, la golaveraj, echipei AFC Câmpulung Muscel.

În acest moment, doar o echipă mai este neînvinsă în acest sezon. FC Bihor Oradea are 11 victorii și patru egaluri în Seria 8.

  • Având în vedere situația Forestei, în play-off rămân calificate matematic 10 echipe, cu trei runde înainte de final, iar în play-out sunt matematic 30 de formații.

REZULTATE ETAPA 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 sezonul regular Liga 3, ediția 2023-2024

Meciuri și rezultate etapa 16 Liga 3, sezon 2023-2024:

SERIA 1, etapa 16

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
Bucovina Rădăuţi – Aerostar Bacău
Rapid Brodoc – Şomuz Fălticeni
CSM Bacău – Ştiinţa Miroslava
Foresta Suceava – FC Bacău 0-3
Foresta este în moarte clinică și a anunțat FRF că nu poate organiza meciul. La a doua neprezentare va fi exclusă din Liga 3.
CSM Vaslui
 stă, deoarece Viitorul Darabani a fost exclusă din campionat după două neprezentări în etape 5 și 6.

SERIA 2, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Viitorul Ianca – CSM Râmnicu Sărat

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
Sporting Lieşti – CSM Focşani
Metalul Buzău – Dacia Unirea Brăila
Unirea Braniştea – ACS Hamangia Baia
Voinţa Limpeziş – Viitorul Şuţeşti

SERIA 3, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Înainte Modelu – Recolta Gheorghe Doja 1-2
(32) / (19), (30)

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
Agricola Borcea – Dunărea Călăraşi
Axiopolis Cernavodă – Gloria Băneasa
CS Afumaţi – LPS HD Clinceni
Progresul Fundulea – FC Voluntari 2

SERIA 4, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
FC Pucioasa – Aro Muscelul Câmpulung Muscel  0-0
CS Dinamo Bucureşti – SC Popeşti Leordeni 0-0

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
Tricolorul Breaza – CSO Plopeni
CS Blejoi – Dunărea Giurgiu
Flacăra Moreni – CS Păuleşti

SERIA 5, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – SR Braşov 0-0

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
Olimpic Zărneşti – Olimpic Cetate Râşnov
Viitorul Curiţa – AFC Odorheiu Secuiesc
Kids Tâmpa Braşov – KSE Târgu Secuiesc
AFC Câmpulung Muscel – Ciucaş Tărlungeni

SERIA 6, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Sporting Roşiori – Cetatea Turnu Măgurele  1-1
(16) / (39 – penalty)
Vediţa Coloneşti – Unirea Bascov 1-0
(49)

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
ACS Oltul Curtişoara – Viitorul Dăeşti
Flacăra Horezu – Cozia Călimăneşti
Petrolul Potcoava – SCM Râmnicu Vâlcea

SERIA 7, etapa 16

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
FCU Craiova FC 2 – Gilortul Târgu Cărbuneşti
Voinţa Lupac – ACSO Filiaşi
Jiul Petroşani – CSM Deva
CSO Turceni – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
Viitorul Şimian – Universitatea Craiova 2

SERIA 8, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Phoenix Buziaş – CSC Peciu Nou 1-4
(47) / (20), (36), (41), (45)

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
CS Socodor – Avântul Periam
FC Bihor Oradea – ACB Ineu
Politehnica Timișoara – Gloria Lunca Teuz Cermei
Şoimii Lipova – Progresul Pecica

SERIA 9, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Avântul Reghin – CS Universitar din Alba Iulia  0-0
ACS Târgu Mureş – Viitorul Cluj  1-2
(32) / (18), (46)
Metalurgistul Cugir – ACS Industria Galda

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
ACS Mediaş – Gloria Bistriţa Năsăud
Unirea Alba Iulia – Unirea Ungheni

SERIA 10, etapa 16

vineri, 8 martie 2024, ora 15:00
Minaur Baia Mare – SCM Zalău
Sănătatea Cluj – Crişul Sântandrei 0-0

sâmbătă, 9 martie, ora 15:00
CSM Sighetu Marmaţiei – Lotus Băile Felix
CSM Olimpia Satu Mare – Victoria Carei
Olimpia MCMXXI Satu Mare – Minerul Ocna Dej

REZULTATE ETAPA 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 sezonul regular Liga 3, ediția 2023-2024

Sursa foto interior colaj: ACS Mediaș

Reclama Google

Sursa – ProSport

Alătură-te lumii incitante a tranzacționării criptomonedelor cu ByBit! Ca trader nou, poți beneficia de un bonus de 10 $ și de până la 1.000 $ în recompense când te înregistrezi folosind link-ul nostru de referință. Cu platforma ușor de utilizat și instrumentele avansate de tranzacționare ale ByBit, poți profita de volatilitatea criptomonedelor și să obții potențiale profituri mari. Nu rata această oportunitate – înregistrează-te acum și începe să tranzacționezi!



Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare