13.5 C
Londra
vineri, noiembrie 7, 2025

România cumpără rachete antitanc în valoare de 426 milioane lei. Armamentul este folosit în războiul anti-Hamas din Gaza VIDEO

România va achiziționa prin Compania Națională Romtehnica rachete antitanc pe care le utilizează și armata israeliană în Fâșia Gaza, scrie Profit.ro.

Reclama Google

Acordul-cadru de furnizare de rachete antitanc a fost semnat
cu compania Eurospike GmbH, înregistrată în Germania. Aceasta este un
joint-venture între producătorii germani de armament Diehl Defence (40%) și
Rheinmetall Defence Electronics (40%), plus o subsidiară olandeză a celui
israelian Rafael Advanced Defense Systems (20%).

Racheta antitanc FOTO eurospike.com

Valoarea totală a achiziției se ridică la peste 358 milioane
lei plus TVA, adică mai mult de 426 milioane lei cu tot cu taxă.

Furnizorul va livra rachete model Spike LR2, de
generația a 5-a, concepute de israelienii de la Rafael. Forțele armate ale
Israelului le-a folosit pentru prima dată în războiul din Liban din 1982.

Armata israeliană le utilizează și în actualul conflict cu Hamas din Gaza. În
total, peste 40 de țări au comandat diferite modele de rachete Spike.

Înțelegerea a fost semnată de Romtehnica prin
negociere directă fără publicare prealabilă, permisă de legislația în vigoare a
achizițiilor militare în mai multe situații.

Acordul-cadrul a fost încheiat de Romtehnica în numele și pe
seama UM 01144 din Roman, Neamț, unde funcționează Baza 3
Logistică ″Zargidava″.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare