10.7 C
Londra
vineri, aprilie 26, 2024

România, pe locul 7 în topul celor mai mari creşteri ale emisiilor de CO2, cu doar 0,3% mai mult decât media UE şi 4% mai puţin decât Italia

Cele mai mari creşteri ale emisiilor de CO2 generate de utilizarea energiei au fost anul trecut în Bulgaria (18%), Estonia (13,1%), Slovacia (11,4%), Italia (10,6%), Polonia (8,6%), Spania (7,4%) şi România (6,6%).
 
Singurele două ţări cu o scădere estimată a emisiilor de CO2 sunt Portugalia (minus 5,5%) şi Finlanda (minus 1,5%).
 
În 2021, creşterea emisiilor de CO2 a fost cauzată în principal de majorarea utilizării combustibililor fosili solizi (care au contribuit cu peste 50% la această creştere), în timp ce combustibilii lichizi au fost responsabili pentru mai mult de 29% din creştere, iar gazele naturale pentru 21%. A fost redusă folosirea turbei, ceea ce a atenuat uşor creşterea emisiilor de CO2 în UE.
 
Emisiile de CO2 din arderea combustibililor fosili provin din ţările unde se arde combustibilul pentru generarea electricităţii, pentru transport, producţia de oţel etc., ceea ce influenţează importurile şi exporturile de produse energetice. De exemplu, importul cărbunelui pentru generarea electricităţii duce la creşterea emisiilor în ţara importatoare.
 
În contrast, importurile de electricitate nu afectează emisiile ţării importatoare, deoarece acestea sunt raportate în statul exportator unde este produsă electricitatea.
 

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare