Valul de greve care lovește marile aeroporturi europene în luna decembrie amenință planurile de sărbători ale miilor de români care se întorc acasă. Protestele angajaților din aviație, declanșate din cauza salariilor mici și a condițiilor precare de muncă, afectează Italia, Marea Britanie și Spania, iar întreruperile pot fi anunțate chiar și cu doar câteva ore înainte.
În Italia, prima grevă a lunii are loc miercuri, între orele 13:00 și 17:00, și implică personalul de la sol, angajați ai companiilor aeriene și controlori de trafic din zona Romei. Impactul este așteptat pe tot parcursul zilei, în aeroporturi-cheie precum Milano, Roma, Veneția, Catania sau Napoli, unde se estimează cozi mari la check-in și la preluarea bagajelor.
În Marea Britanie, aeroportul Luton va fi afectat de greva angajaților easyJet de la sol, între 19 și 22 decembrie și din nou între 26 și 29 decembrie. Se preconizează întârzieri la înregistrare și bagaje.
În paralel, însoțitorii de bord ai Serviciilor Aeriene Scandinave intră în grevă între 22 și 24 decembrie și din nou pe 26 decembrie. Sunt vizate zborurile către Copenhaga, Stockholm și Oslo, unde angajații se plâng că sunt obligați să apeleze la bănci de alimente din cauza costurilor ridicate din țările nordice.
Grevele continuă până în ultima zi a anului și în Spania, unde personalul de la sol al companiei Azul Handling, partener Ryanair, organizează proteste în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, în trei intervale orare: 5:00–9:00, 12:00–15:00 și 21:00–00:00. Aeroporturi afectate includ Barcelona-El Prat, Madrid-Barajas, Malaga, Valencia, Alicante, Palma de Mallorca și altele.
Călătorii sunt sfătuiți să verifice constant informațiile oferite de companiile aeriene, întrucât unele greve pot fi anunțate cu foarte puțin timp înainte. În plin sezon de călătorii, haosul generat de aceste proteste riscă să provoace întârzieri și frustrare pentru mii de pasageri, inclusiv români care revin în țară de Crăciun și Revelion.
Teofil Ștefănescu © 16.12.2025
Sursa – Diaspora UK
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂


