11.1 C
Londra
joi, februarie 29, 2024

Românul Cristian Fulaș, premiat de Academia Franceză: „E în fișa postului: scriitorul și traducătorul sunt oameni singuri“ VIDEO

Premiat de Academia Franceză, publicistul român Cristian Fulaș spune că dincolo de tăcerea comună a unui scriitor și a unui traducător, ceea ce unește cele două meserii este dorința „să rămânem cât mai oameni cu putință“.

Reclama Google

Cristian Fulaș, un scriitor și traducător foarte apreciat FOTO Andrei Păcuraru

Publicistul român Cristian Fulaș (45
de ani) a primit din partea Academiei Franceze Prix du Rayonnement de
la Langue et de la Littérature Francaises, un premiu destinat celor
care au adus „servicii deosebite limbii și literaturii franceze“.

Dintre cele 31 de premii acordate de Academia Franceză în acest an,
doar șapte au fost decernate unor personalități culturale
originare din afara Franței, iar trei sunt români.

Putem spune cu
ușurință că Fulaș a creat un pod cultural important între
România și Franța: traducerile romanelor sale sunt extrem de
apreciate de către cititorii din Hexagon, iar literatura franceză
ajunge la noi prin traducerile sale – și nu oricum, ci prin
scrierile lui Marcel Proust.

Într-un interviu
pentru „Weekend Adevărul“, Cristian
Fulaș vorbește despre cât de dificil
este de tradus vocea interioară a romanelor proustiene, despre
dualitatea scriitor-traducător, dar și despre ce mai înseamnă
astăzi succesul.

Weekend
Adevărul
“: Ați
început de patru ani traducerea seriei romanelor „În căutarea
timpului pierdut

scrisă de Marcel Proust. Cum s-a născut dorința de a traduce
scrierile sale, considerate foarte dificile?

Cristian Fulaș:
Această traducere nouă a lui Proust în limba română a început
să apară în urma unei discuții cu regretata doamnă Laura
Albulescu (n.r. – traducător, editor și redactor-șef al Editurii
Art, care a murit în iunie 2021). Ca aproape orice lucru foarte
serios din lumea asta, noua versiune a lui Proust a pornit mai mult
dintr-o glumă care s-a transformat în ceva foarte serios și –
trebuie să o recunosc – într-o muncă foarte frumoasă. Trebuie
amintiți aici și cei trei mari maeștri editoriali ai cărților,
doamna Lucia Țurcanu și domnii Gheorghe Erizanu și Emilian Galaicu
Păun. Ei sunt sprijinul meu pe acest drum. Sigur că ar fi ușor
să-mi asum tot meritul, doar sunt român și eu, dar n-ar fi frumos
din partea mea. Editorii sunt foarte importanți pe drumul cărții,
trebuie să îi respectăm.

– Spuneați într-un
interviu anul trecut: „Am crezut, trebuie să cred întotdeauna că
pot face lucruri foarte dificile
.
De unde aveți această propensiune pentru a face lucruri foarte
dificile, inclusiv traduceri extrem de dificile?

Cum spuneam mai sus,
dacă nu m-aș motiva singur, ar fi foarte greu să îmi găsesc o
motivație a muncii mele în exterior. Nu știu să explic de ce, dar
până și traducerea după Proust a trecut mai degrabă neobservată
la noi, cu excepția a vreo două articole. Cu toate pretențiile
elitiste ale culturii române de azi, un Proust nou trece neobservat
atât în presă, cât și în mirajul nesfârșit al social media.
Sigur că aș putea, am putea să găsim o mie de motive pentru asta,
dar e mai sănătos pentru toată lumea să ne abținem.

Pentru mine,
cel puțin, a face să existe frumosul într-o nouă formă e
suficient. Sau poate că m-am obișnuit așa, aproape ignorat,
aproape uitat până și de cei din branșă. Nu știu să spun, nici
măcar nu mai contează acum. Cum spuneam și în altă parte – și
am rămas cu acest gând în minte – nu sunt foarte sigur că
România ar vrea neapărat să primească această distincție
împreună cu mine, eu nu fac parte din elită, nu am funcții, nu am
ce oferi – iată cum stă treaba.

– Care este fraza
din Proust ce v-a consumat cel mai mult pentru a o traduce?

Nu fraza mă consumă
în cazul lui Proust – dacă lucrurile ar sta așa, ar fi cât se
poate de simple. Foarte greu mi se pare să pun în limba română
dialogul interior din text, acea întrepătrundere prin care
naratorul subiectiv brusc devine unul obiectiv și de multe ori face
asta în aceeași frază sau în același paragraf, odată cu punctul
de vedere schimbându-se și stilistica textului. Trebuie să
recunosc, trăiesc uneori momente îngrozitoare și cred că de
fiecare dată când textul proustian îmi face asta, îmi spun că
trebuie să renunț, să las totul baltă și să mă apuc de
altceva, e prea mult. Consecvent cu mine până la capăt (să zâmbim
din nou), muncesc până când îmi iese și reușesc chiar să
recitesc și să stilizez până când e bine. Acesta este jobul meu,
cum se spune azi. Dar asta mă face un om și un scriitor mai bun,
deci merită.

Traducător
și scriitor, un duo full-time

– Ce traducere în
limba română a unui scriitor străin v-a produs cele mai multe
reacții adverse?

Sunt prea puțin
înclinat să îi critic pe ceilalți sau să spun lucruri rele
despre cineva, nu îmi place asta. Sigur că sunt traduceri care sună
mai prost, sigur că există și traduceri nefericite, dar niciodată
nu aș vorbi în public despre ele, nu-mi place ideea de linșaj sau
de anulare nici măcar când am dreptate. Să facă alții asta, să
facă ce vor, eu mă abțin, e mai bine așa.

– Ce a fost mai
întâi la dumneavoastră: pasiunea pentru scris sau cea pentru
traduceri literare?

La începuturi am
fost traducător, mi-am început cariera de foarte jos, cu traduceri
din Robert Ludlum, J.D. Robb, Michael Connelly, alții. Pe vremea
aceea, scriam poeme foarte proaste și chiar am publicat câteva, dar
am știut să renunț la timp la cariera de poet. Să scriu proză am
început târziu, pe la 35 de ani, cred, deci aș putea răspunde că
mai întâi am fost traducător, asta a fost meseria mea. Și încă
este. Sigur, azi nu mai pot face diferența între cele două
ipostaze. Dimineața traduc, după-amiaza scriu, uneori procedez
invers, tot ce am de făcut e să deschid o altă fereastră pe
laptop și sunt într-o altă lume și trebuie să mă pliez pe ea. E
frumos, am o meserie foarte frumoasă, nu aș renunța la ea.

– Când vă simțiți
mai puțin singur: când scrieți romane sau când traduceți romane?

Profesional vorbind,
singuri suntem întotdeauna. E în fișa postului: scriitorul și
traducătorul sunt oameni singuri, absorbiți în pagini, tăcuți,
poate încruntați uneori, dar din motive care nu au legătură cu
exteriorul, ci cu munca lor. Se comunică foarte puțin în meseria
asta, în primul rând pentru că nu prea avem despre ce vorbi: ne
facem treaba, scriem, traducem, mergem mai departe, în orice caz –
pentru a cita subtil – viața e în altă parte, nu în cărți.
Cum spune Enard într-un interviu, „cărți vor exista
întotdeauna“,
important e să rămânem cât mai oameni cu putință.

„Nu pot trăi
cu ideea interioară a eșecului“

– Ați fost premiat
de Academia Franceză, o distincție ce încununează truda
dumneavoastră la traducerea lui Marcel Proust în română și care
evidențiază și romanul „Ioșca
“,
apărut în limba franceză în
2022. Cum ați primit vestea acestui premiu important?

Nici nu știu să
spun exact cum poate fi primită o asemenea veste. Sigur, inițial
m-am emoționat foarte tare, nu sunt obișnuit cu onorurile, trec
anii și eu calc din ce în ce mai rar pe vreo scenă, aproape că
nu-mi mai amintesc cum e să fiu pe una. Și, dintr-odată, îmi sună
telefonul și aflu că am câștigat un premiu foarte prestigios la
nivel european. Am îngăimat un „Mulțumesc“, de mai mult n-am
fost în stare, apoi timpul a încetinit, la vreo lună distanță am
primit și o diplomă acasă, pe 30 noiembrie sunt invitat sub Cupola
Institutului Franței la Ședința Anuală a Academiei. Va fi un
moment frumos, deja îl prețuiesc, mai ales că în România
activitatea mea trece aproape neobservată prin valurile de
publicitate ale diverselor zile. Și nu, nu cred că asta se va
schimba vreodată. 

– E cumva un
„propulsor

pentru dumneavoastră ca scriitor și traducător premiul oferit de
Academia Franceză?

Aș vrea să vă
spun că da, dar aș minți. Nu asta mă motivează pe mine, dacă aș
fi scris pentru premii sau alte distincții, m-aș fi lăsat de mult
și m-aș fi apucat de altceva. Nu fac parte din lumea bună, nu sunt
vreun preferat al juriilor și nici al presei, ar fi complet greșit
să mă las motivat de așa ceva. Ce mă motivează pe mine e
încăpățânarea de a termina întotdeauna ceea ce încep, de a-mi
face treaba indiferent de condițiile exterioare ale muncii mele. Nu
pot trăi cu ideea interioară a eșecului, pur și simplu nu-mi pot
imagina că mă apuc de un lucru și nu-l termin, așa sunt făcut,
așa sunt eu. Mă motivează literatura, frumosul a ceea ce fac,
nicidecum alte lucruri.

– Sunteți al
treilea român după Victor Ieronim Stoichiță și Neagu Djuvara
recompensat cu acest premiu al Academiei Franceze care se acordă din
1960. Cât de onorantă este această companie de laureați români?

Victor Ieronim
Stoichiță și Neagu Djuvara sunt oameni care fac parte din altă
categorie socială decât mine. Intelectuali publici, profesori,
academicieni, ei fac parte – făceau, Neagu Djuvara nu mai e în
viață, din păcate – din acea lume a premiilor și elitei pe care
eu nici măcar nu aș ști să o definesc corect, pentru că nu o
cunosc. Domniile lor reprezintă o lume pe care eu nu o înțeleg
neapărat, sunt oameni care se îmbracă dimineața la costum și
pleacă unde au treabă, nu am nicio legătură cu așa ceva.

Cred,
sper să nu mă înșel, că sunt primul om care câștigă un premiu
al Academiei Franceze fără să aibă măcar un doctorat, să nu mai
vorbim de alte funcții. Pur și simplu nu am avut acces la așa
ceva, nu am fost pasionat de hârtii, se mai întâmplă. Nu știu în
ce măsură eu, Victor Ieronim Stoichiță și Neagu Djuvara am putea
vreodată să formăm un împreună, chiar nu m-am gândit vreodată
la așa ceva.

Un
roman pentru două țări

– Romanul „Ioșca,
pe care l-ați publicat în 2021, a fost tradus anul trecut în
franceză și vor urma și alte traduceri, a fost prezent în acest
an la Paris, la Festival du Livre. Cât de mult vă motivează
această ieșire externă a romanului dumneavoastră ce se bucură
deja de numeroase aprecieri?

Am fost invitat la
Festival du Livre la Paris pentru că Institutul Cultural Român a
avut stand acolo și a invitat toți autorii care au avut cărți
publicate în limba franceză în intervalul aprilie 2022 – aprilie
2023. Eram destul de mulți acolo, ne-am făcut treaba și am plecat.

Cât despre succesul romanului „Ioșca“
în limba franceză, el e unul de librărie, dar nu cred că prezența
mea la târgul de carte a avut vreo legătură cu vânzările. Să
zâmbim din nou, sunt foarte greu de motivat de experiențe externe
cum ar fi succesul – sau mai corect spus vânzările – unei cărți
în Franța. Sigur că e mulțumitor să văd că îmi e citită
cartea și acolo, dar e la fel de sigur că acest miraj se va încheia
și eu voi rămâne același, motivat tot de lucrurile pe care le-am
amintit mai sus, nu neapărat de succes.

Și, serios, cum să fii
motivat de succes când trăiești în România anului 2023, cum
reușești să faci asta? Succesul a devenit o marfă prea ieftină,
parcă prea la îndemâna oricui, și îmi pare atât de nemuncit că
nici nu mai seamănă a succes, seamănă a altceva. La noi, ca și
în alte părți, succesul a devenit o chestiune socială, mondenă,
nu neapărat rezultatul muncii și încăpățânării de a duce la
bun sfârșit lucruri serioase.

Ce e succesul azi? Cum îl măsurăm?
În numărul de like-uri și inimioare din social media? În numărul
de prieteni care te invită undeva să citești un fragment de proză?
În cei 1-2.000 de cititori ai cărților noastre, pentru că de fapt
abia unul din 10.000 de români cumpără un exemplar dintr-un roman
publicat azi? Nu mai am încredere în cuvântul „succes“, sensul lui
îmi scapă, s-a perimat. 

– Ca traducător,
cât de mult v-a plăcut traducerea realizată de Florica și
Jean-Louis Courriol?

Aici trebuie mai
întâi să explic ceva. Eu nu aș ști să îmi traduc o carte în
limba franceză, deși sunt traducător din limba franceză. Deși
aparent eu și domnii Courriol lucrăm cu același material, nu facem
același lucru și eu nu știu să fac ce fac domniile lor. Sau, mai
exact, nu aș ști să intervin asupra textului în așa fel încât
să putem spune că am corectat ceva. Sunt un simplu cititor al
acelor traduceri, îmi place foarte mult cum sună, dar acolo
experiența mea se încheie.

Sigur, aș fi încântat să pot face
mai mult, dar nu pot. Trebuie deci să mă bazez pe experiența
cititorilor francezi, iar ei îmi spun că traducerea sună excelent
și pentru un cititor francez nativ, care sigur că aude limba
franceză în mod diferit față de mine. Având deci această
oglindă, probabil cea mai veridică, pot spune că traducerea e
excelentă: am citit asta în presă și am auzit elogii și în
privat, le-am spus aceste lucruri și celor doi traducători,
împreună cu mulțumirile mele. Mai mult nu știu. 

CURRICULUM VITAE

De ambele părți ale romanului

Nume: Cristian Fulaș

Data și locul nașterii: 3
iulie 1978, Caracal, Olt

Studiile și
cariera:

A absolvit
Facultatea de Litere din Baia Mare și a făcut studii aprofundate de
Teoria Literaturii la Universitatea din București.

Debutează în 2015 cu „Fâşii de
ruşine“ (Gestalt Books, Premiul „Observator cultural“
pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu“, Premiul
revistei Accente, nominalizat la Premiile USR pentru debut,
nominalizat la Premiul Cartea Anului al „Ziarului de Iaşi“).

În 2015 publică „Jurnal de
debutant“ (Editura Tracus Arte), iar în 2016, „După plâns“
(Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la
Premiul Cartea Anului al „Ziarului de Iaşi“).

A tradus aproximativ 50 de titluri din
engleză, italiană şi franceză, printre care: „Visul
lui Machiavelli“ (Christophe Bataille),
„Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi
elefanţi“ (Mathias Énard), „Mituri
clasice“ (Jenny March), „Igitur.
O aruncare de zaruri“ (Stéphane
Mallarmé).

Romanul „Ioșca“,
publicat în 2021 în România (Editura
Polirom) și în 2022 în Franța (Editura La Pleupade), este una
dintre cele mai apreciate scrieri ale sale: romanul anului în cadrul
Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de
omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro, a fost distins cu Premiul
pentru Proză al revistei „Ateneu“,
Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în
cadrul FILIT, Premiul „Observator cultural“,
secțiunea Proză.

Cele mai recente
cărți ale sale sunt biografia romanțată „Celan. Am trăit, da“
(2022) și „Specii“,
publicate la Editura Polirom.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare