12.4 C
Londra
duminică, iulie 3, 2022

Rusia îşi măreşte fondul de rezervă pentru cheltuieli de urgenţă cu profiturile obţinute din petrol şi gaze naturale

Rusia îşi va mări fondul de rezervă pentru cheltuieli de urgenţă cu 273.4 miliarde de ruble (aproximativ 3.2 miliarde de euro) cu venituri suplimentare obţinute din petrol şi gaze naturale pentru a asigura stabilitatea economică a ţării în faţa sancţiunilor occidentale fără precedent, a anunţat guvernul într-un comunicat, potrivit Politico.


”Fondurile vor fi folosite inclusiv pentru implementarea măsurilor menite să asigure stabilitatea economiei în faţa sancţiunilor externe”, se arată în comunicat.

Guvernul va finanţa cea mai mare parte a fondurilor respective (271,6 miliarde de ruble, sau aproximativ 3,1 miliarde de euro) cu venituri suplimentare obţinute din petrol şi gaze în primul trimestru al anului 2022, se mai precizează în comunicat.

Moscova a alocat deja peste 1 trilion de ruble (aproximativ 11.5 miliarde de euro) întreprinderilor şi activităţilor importante din punct de vedere social pentru a amortiza impactul sancţiunilor occidentale.

Vineri, banca centrală rusă a anunţat că a redus ratele dobânzilor de la 20% la 17%, cu următoarea menţiune: ”condiţiile externe pentru economia rusă sunt încă dificile, constrângând considerabil activitatea economică”.

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare