8.5 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

Rusia s-a apropiat de default duminică, în lipsa informaţiilor că investitorii care deţin obligaţiuni internaţionale ale acesteia ar fi primit vreo plată

Rusia a încercat să continue plăţile pentru obligaţiunile ţării în valoare de 40 de miliarde de dolari, de la invazia sa în Ucraina din 24 februarie, care a provocat sancţiuni ample care au scos efectiv ţara din sistemul financiar global şi au făcut ca activele sale să fie de neatins pentru mulţi investitori.

Reclama Google

Kremlinul a afirmat în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate de plată, dar nu poate trimite bani deţinătorilor de obligaţiuni din cauza sancţiunilor, acuzând Occidentul că încearcă să o conducă într-un default artificial.

Eforturile ţării de a evita ceea ce ar fi prima sa neîndeplinire a obligaţiilor internaţionale de la revoluţia bolşevică, cu mai bine de un secol în urmă, s-au lovit un obstacol de netrecut când Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a blocat efectiv Moscova să facă plăţi, la sfârşitul lunii mai.

„Din martie, ne-am gândit că un default al Rusiei este probabil inevitabil, iar întrebarea era exact când”, a declarat Dennis Hranitzky, şef pentru defaulturi suverane la firma de avocatură Quinn Emanuel, pentru Reuters.

„OFAC a intervenit pentru a răspunde la această întrebare pentru noi, iar defaultul are loc”.

Deşi un default oficial ar fi în mare parte simbolic, având în vedere că Rusia nu se poate împrumuta la nivel internaţional în acest moment şi nu are nevoie să o facă datorită veniturilor mari din petrol şi gaze, stigmatizarea probabil că va creşte costurile de împrumut în viitor.

Plăţile în cauză sunt dobânzi de 100 de milioane de dolari pentru două emisiuni de obligaţiuni, una denominată în dolari SUA şi alta în euro, pe care Rusia ar fi trebuit să le achite pe 27 mai.

Plăţile aveau o perioadă de graţie de 30 de zile, care va a expirat duminică.

Ministerul de Finanţe al Rusiei a declarat că a efectuat plăţile către Depozitarul Naţional de Reglementări (NSD), în euro şi dolari, adăugând că şi-a îndeplinit obligaţiile. Cu toate acestea, este puţin probabil ca fondurile să îşi găsească drumul către mulţi deţinători internaţionali.

Pentru mulţi deţinători de obligaţiuni, neprimirea la timp a banilor datoraţi în conturile lor constituie un defaut.

Fără un termen limită exact specificat în prospect, avocaţii spun că Rusia ar putea avea timp până la sfârşitul zilei lucrătoare următoare să plătească deţinătorilor de obligaţiuni.

Situaţia juridică din jurul obligaţiunilor pare complexă. Obligaţiunile Rusiei au fost emise cu o varietate neobişnuită de termeni şi un nivel tot mai mare de ambiguităţi pentru cele vândute mai recent, când Moscova se confrunta deja cu sancţiuni pentru anexarea Crimeei în 2014 şi un incident de otrăvire în Marea Britanie în 2018. R

odrigo Olivares-Caminal, profesor de drept bancar şi financiar la Universitatea Queen Mary din Londra, a spus că este nevoie de claritate cu privire la ceea ce constituie o descărcare pentru Rusia de obligaţia sa sau diferenţa dintre primirea şi recuperarea plăţilor.

”Toate aceste probleme sunt supuse interpretării unei instanţe de judecată, dar Rusia nu a renunţat la imunitatea sa suverană şi nu s-a supus jurisdicţiei vreunei instanţe în niciunul dintre cele două prospecte”, a declarat Olivares-Caminal pentru Reuters.

În unele privinţe, Rusia este deja în default. Un comitet pentru instrumente financiare derivate a hotărât că a avut loc ”un eveniment de credit” pentru unele dintre titlurile sale de valoare, care a declanşat o plată pentru unele dintre creditele swap-urilor din Rusia – instrumente utilizate de investitori pentru a asigura expunerea la datorii.

Acest lucru a fost declanşat de faptul că Rusia nu a efectuat o plată de 1,9 milioane de dolari, reprezentând dobândă acumulată pentru o plată care era scadentă la începutul lunii aprilie.

Până la invadarea Ucrainei, un default suveran părea de neconceput, Rusia fiind evaluată cu gradul recomandat investiţiilor, cu puţin timp înainte de acel moment. De asemenea, ar fi neobişnuită, deoarece Moscova are fonduri pentru a-şi achita datoria.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare