6.5 C
Londra
joi, aprilie 18, 2024

Ruşii, pedepsiţi tot mai dur: Suedezii au tăiat în carne vie în cazul puştiului cu salutul nazist VIDEO

Artem Severiukhin va ţine minte mereu cursa de karting câştigată la Portimão (Portugalia). Din păcate, din motive nedorite!
 
După ce a ajuns pe podium, tânărul născut în Rusia, care acum concurează cu o licenţă italiană, a făcut un gest şocant, după cum „Adevărul“ a arătat aici. Comportamentul lui Severiukhin pe podium, unul infantil, a atras un val de critici. Mai ales că puştiul a lăsat impresia că a imitat un salut nazist!
 
Potrivit CNN, văzând amploarea scandalului, Severiukhin a încercat să-şi salveze imaginea, dar şi locul în echipa Ward Racing.
 
„Nu e adevărat că aş fi imitat salutul nazist. Consider că naziştii au comis unele dintre cele mai oribile crime împotriva umanităţii din istorie. Nu i-am susţinut niciodată. Ştiu că am fost un prost şi îmi accept pedeapsa, dar credeţi-mă că n-a existat intenţie în ce am făcut. N-a fost un gest în susţinerea nazismului sau a rasismului“, a transmis Severiukhin printr-un mesaj video distribuit de Federaţia Rusă de Automobilism (RAF).
 
VEZI MESAJUL VIDEO TRANSMIS DE SEVERIUKHIN
 
Declaraţiile date de Severiukhin nu l-au salvat. Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a deschis o anchetă, iar echipa suedeză, Ward Racing, unde era legitimat puştiul de 15 ani, i-a reziliat contractul.
 
VEZI GESTUL FĂCUT DE SEVERIUKHIN PE PODIUM

 

Reclama Google



Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare