7.3 C
Londra
vineri, octombrie 4, 2024

S-a schimbat modul de restituire a permisului de conducere reținut de polițiști

Propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state intră în vigoare începând de pe 13 august, conform Agerpres.

Reclama Google

Guvernul a adoptat în ședința
de joi, 10 august, Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică OUG nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, la propunerea Ministerului Afacerilor
Interne.

Ordonanța, care intră în
vigoare de pe 13 august 2023, introduce posibilitatea restituirii
permisului de conducere – reţinut ca urmare a constatării preliminare, în
salivă, a prezenţei unor substanţe din categoria celor psihoactive – în baza
rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituţiile
medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa din organism a
substanţelor psihoactive.

Până acum restituirea se
putea face doar în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale. O
altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 îi privește pe cetăţenii
care deţin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi
preschimbate cu permisul românesc de conducere.

Aceștia se vor putea înscrie
la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de
urmarea unei şcoli de şoferi, cum prevedea legislaţia până în prezent.

În urma dobândirii permisului
de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite
autorităţilor din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim
permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu menţiunea că a fost
obţinut un nou permis de conducere în România.

Totodată, este instituită
posibilitatea ca persoanele care nu au reşedinţă sau domiciliu în România să
înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în
altă ţară. Până la aprobarea OG nr. 29/2023, acest lucru era permis doar
cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România. 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare