Șapte scenarii în cazul unui atac al SUA asupra Iranului

Un atac al SUA asupra Iranului pare iminent, însă dacă potențialele ținte sunt în mare măsură previzibile, consecințele nu sunt la fel de previzibile, scrie BBC. În lipsa unui acord de ultim moment între Teheran și Washington, și SUA decide asupra unui atac, se pot întrevede șapte scenarii.

1. Atacuri chirurgicale, victime civile minime, o tranziție către democrație

Forțele aeriene și navale americane efectuează atacuri limitate, de precizie, vizând bazele militare ale Corpului Gardienilor Revoluției (IRGC) și aripa sa paramilitară, unitatea Basij, alături de situri de lansare și depozitare a rachetelor balistice, dar și programul nuclear al Iranului.

Un regim deja slăbit este răsturnat și urmează o tranziție spre o democrație autentică.

Acesta ar fi însă un scenariu extrem de optimist. Intervenția militară occidentală, atât în ​​Irak, cât și în Libia, nu a dus nicidecum la o tranziție lină către democrație. Deși SUA au pus capăt unor dictaturi brutale în ambele cazuri, intervenția a dus la ani de haos și vărsare de sânge.

În schimb, Siria, care a declanșat propria revoluție, răsturnându-l de la putere pe președintele Bashar Al-Assad fără sprijin militar occidental în 2024, s-a descurcat până acum mult mai bine.

2. Regimul supraviețuiește, dar își moderează politicile

Acesta ar putea fi considerat, în linii mari, „modelul venezuelean”: acțiuni rapide și în forță ale SUA lasă regimul intact, însă politicile sale ar fi moderate.

În cazul Iranului, aceasta ar însemna că Republica Islamică supraviețuiește, ceea ce nu va satisface un număr mare de iranieni, însă va fi forțată să își reducă sprijinul pentru milițiile violente din Orientul Mijlociu, să oprească sau să își reducă programele nucleare și de rachete balistice, precum și reprimările protestelor.

Dar și acest scenariu are o probabilitate scăzută, ținând cont de faptul că conducerea Republicii Islamice a rămas sfidătoare și rezistentă la schimbare vreme de 47 de ani. Nu este de așteptat  să schimbe cursul acum.

3. Prăbușirea regimului, înlocuit de o guvernare militară

Mulți cred că acesta este cel mai probabil scenariu.

Deși regimul este în mod clar nepopular în rândul populației, și slăbește cu fiecare val de proteste, există un aparat profund de securitate, care are tot interesul în menținerea status quo-ului.

Principalul motiv pentru care protestele nu au izbutit până acum să răstoarne regimul a fost tocmai faptul că nu au existat dezertări semnificative de partea lor, în timp ce cei care dețin controlul sunt pregătiți să folosească forță și brutalitate nelimitate pentru a rămâne la putere.

Însă în confuzia ce ar urma unor atacuri americane, este perfect conceptibil un scenariu în care Iranul să fie condus de un guvern militar puternic, compus în mare parte din figuri importante ale IRGC.

4. Iranul ripostează atacând forțele americane și pe vecinii săi

Iranul a promis că va riposta împotriva oricărui atac american, amenințând că are „degetul pe trăgaci”

În mod evident, capacitatea Iranului nu se poate compara cu cea a Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA, dar ar putea totuși să atace cu arsenalul său de rachete balistice și drone, multe dintre ele ascunse în peșteri, în subteran sau pe versanți montani îndepărtați.

SUA au baze și instalații americane de-a lungul părții arabe a Golfului, în special în Bahrain și Qatar, însă Iranul ar putea să vizeze infrastructura critică a oricărei națiuni pe care o consideră complice la un atac american, cum ar fi Iordania.

Atacul devastator cu rachete și drone asupra instalațiilor petrochimice ale companiei Saudi Aramco, în 2019, atribuit unei miliții susținute de Iran în Irak, le-a arătat saudiților cât de vulnerabili sunt în fața rachetelor iraniene.

Astfel că, vecinii Iranului din Golful Persic, toți aliați ai SUA, sunt pe bună dreptate neliniștiți în acest moment de o acțiune militară a SUA care s-ar repercuta asupra lor.

5. Iranul ripostează prin amplasarea de mine în Golf

Acest scenariu este de mult timp o potențială amenințare la adresa transportului maritim și a aprovizionării globale cu petrol, încă de la războiul Iran-Irak din 1980-1988, când Iranul a minat rutele de transport.

Strâmtoarea Hormuz, dintre Iran și Oman, este o arteră critică. Aproximativ 20% din exporturile mondiale de gaz natural lichefiat (GNL) și între 20-25% din petrol și produse derivate din petrol trec anual prin această strâmtoare.

Iranul a efectuat deja exerciții de amplasare rapidă a minelor marine. Dacă ar da curs amenințării, asta ar avea inevitabil un impact  puternic asupra comerțului mondial și asupra prețurilor petrolului.

6. Iranul ripostează, scufundând o navă de război americană

Cele mai mari îngrijorări într-un astfel de scenariu ar fi ca Iranul să lanseze un atac cu roiuri de drone – un astfel de atac ar fi amplu și rapid, încât nici măcar formidabilele sisteme de apărare ale Marinei SUA nu ar avea capacitatea să le elimine pe toate la timp.

Marina IRGC a înlocuit de mult marina iraniană convențională din Golf. Echipajele navale iraniene s-au concentrat puternic pe războiul neconvențional sau „asimetric”, căutând modalități de a depăși sau ocoli avantajele tehnice de care se bucură principalul lor adversar, Flota a Cincea a Marinei SUA.

Scufundarea unei nave de război americane, și o posibilă capturare a supraviețuitorilor din echipaj, ar fi o umilință uriașă pentru SUA.

Deși acest scenariu este considerat puțin probabil, există un precedent: distrugătorul USS Cole, în valoare de un miliard de dolari, a fost avariat de un atac sinucigaș al Al-Qaeda în portul Aden în 2000, soldat cu moartea a 17 marinari americani.

7. Regimul se prăbușește, înlocuit de haos

Acesta este un scenariu foarte realist și una dintre principalele preocupări ale vecinilor precum Qatar și Arabia Saudită.

Pe lângă o posibilă izbucnire a unui război civil, precum în Siria, Yemen și Libia, există și riscul ca, în mijlocul haosului și confuziei, tensiunile etnice să se transforme în conflicte armate, pe măsură ce kurzii și alte minorități ar încerca să-și protejeze propriul popor pe fondul unui vid de putere la nivel național.

O mare parte din Orientul Mijlociu ar fi cu siguranță bucuroasă să vadă destrămându-se forțele de sprijin ale Republicii Islamice, niciuna mai mult decât Israelul, care a dat deja lovituri grele aliaților Iranului din regiune și care percepe o amenințare existențială din partea presupusului program nuclear al Iranului.

Însă nimeni nu ar vrea să vadă cea mai mare națiune din Orientul Mijlociu ca populație – în jur de 93 de milioane – prăbușindu-se în haos, într-o criză umanitară și a refugiaților.

Cel mai mare pericol acum este ca președintele Trump, după ce a acumulat o forță puternică aproape de granițele Iranului, să decidă că trebuie să acționeze sau să-și piardă credibilitatea, iar un război să înceapă fără un scop final clar, cu repercusiuni imprevizibile și potențial dăunătoare.