8.3 C
Londra
marți, ianuarie 14, 2025

Șapte sfaturi pentru o inimă sănătoasă. Medic: „Aceste obiceiuri pot influența semnificativ calitatea vieții”

Bolile cardiovasculare, principala cauză a decesului la nivel global, pot fi prevenite prin pași simpli, spun medicii. De la renunțarea la fumat până la o alimentație sănătoasă și odihnă de calitate, aceste schimbări îți pot prelungi viața și proteja inima.

Reclama Google

Bolile cardiovasculare. Foto: Shutterstock

Medicii cardiologi oferă câteva sfaturi esenţiale pentru a ţine inima în formă maximă ani de zile, conform New York Times. „Aceste obiceiuri nu te vor ucide imediat, dar pot influența semnificativ calitatea vieții tale în anii de bătrânețe,” explică dr. Kyla Lara-Breitinger, cardiolog și profesor asistent la Clinica Mayo.

1. Monitorizează-ţi starea de sănătate

Primul pas este să înţelegi starea actuală a sănătăţii tale cardiovasculare. Vizitează medicul de familie pentru a-ţi verifica tensiunea arterială, nivelul colesterolului şi glicemia. Aceste valori pot indica riscurile pe care le ai pentru boli de inimă şi te pot ajuta să stabileşti un plan de acţiune.

„Poate fi copleşitor să încerci să schimbi totul dintr-o dată,” spune dr. Sadiya Khan, cardiolog preventiv la Feinberg School of Medicine, Northwestern University. „Discută cu medicul despre ce schimbări ar fi mai uşor de adoptat şi care ar avea cel mai mare impact asupra sănătăţii tale.

2. Renunţă la fumat

Fumatul este responsabil pentru aproximativ o treime din decesele cauzate de boli cardiovasculare, potrivit Asociaţiei Americane a Inimii.

„Fumatul provoacă inflamaţie, creşte formarea plăcilor şi favorizează formarea cheagurilor de sânge, care pot duce la infarct sau accident vascular cerebral”, explică medicii. Chiar şi dispozitivele electronice, precum vape-urile, conţin substanţe dăunătoare inimii. Combinaţia dintre consiliere şi medicaţie este una dintre cele mai eficiente metode de renunţare la fumat.

3. Fă mişcare regulat

„Urcă scările! Vezi câte etaje poţi urca fără să rămâi fără suflare şi încearcă să îţi depăşeşti treptat limita,” recomandă dr. Khan.

Exerciţiile regulate întăresc muşchiul inimii, reduc tensiunea arterială şi nivelul de zahăr din sânge. Asociaţia Americană a Inimii recomandă cel puţin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână. Dacă nu ai timp pentru sesiuni lungi, scurtele episoade de activitate, precum genuflexiunile sau flotările între şedinţe, pot fi la fel de benefice.

4. Adoptă o dietă echilibrată

Alimentaţia bazată pe plante, cereale integrale, proteine slabe şi legume proaspete este esenţială pentru o inimă sănătoasă. Dietele DASH şi mediteraneană sunt recunoscute pentru reducerea colesterolului LDL („rău”) şi prevenirea formării plăcilor pe artere.

„Încearcă să începi cu mici schimbări, cum ar fi înlocuirea câtorva mese cu carne roşie cu opţiuni vegetale sau carne de pui”, spune dr. Kyla Lara-Breitinger de la Mayo Clinic.

Evitaţi alimentele ultraprocesate, care pot creşte riscul de diabet şi obezitate – factori de risc majori pentru boli de inimă.

5. Prioritizează somnul

Somnul de calitate, între 7 şi 9 ore pe noapte, este vital pentru sănătatea inimii. Privarea de somn poate duce la creşterea hormonilor de stres şi la inflamaţii care favorizează formarea plăcilor arteriale.

„Un somn insuficient perturbă ritmul circadian, ceea ce poate provoca creşterea în greutate şi rezistenţă la insulină”, adaugă dr. Lara-Breitinger. Pentru un somn mai bun, evită cofeina în a doua parte a zilei şi stabileşte o rutină de relaxare fără ecrane.

6. Limitează consumul de alcool

Consumul excesiv de alcool poate creşte trigliceridele şi tensiunea arterială, favorizând afecţiuni precum aritmiile sau insuficienţa cardiacă.

Alcoolul este, de fapt, o toxina pentru inimă”, explică dr. Jennifer Haythe de la Columbia University. Ea recomandă reducerea consumului la o singură seară pe săptămână sau chiar absenţa completă a alcoolului pentru cei cu afecţiuni cardiace.

7. Atenţie la riscurile specifice femeilor

Femeile au factori de risc unici”, spune dr. Haythe. Menopauza precoce, bolile autoimune precum lupusul şi diabetul gestaţional, sunt doar câteva dintre condiţiile care pot afecta inima. Ea subliniază importanţa controalelor regulate, mai ales în cazul femeilor de 20-40 de ani, pentru a preveni complicaţiile ulterioare.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare