11.6 C
Londra
marți, aprilie 16, 2024

Şapte tramvaie noi aduse din Turcia au fost puse în circulaţie la Iaşi. A fost inaugurat şi un centru intermodal de transport – FOTO

Un centru intermodal de transport a fost inaugurat, luni, la Iaşi, concomitent cu punerea în circulaţie a primelor şapte tramvaie noi realizate de compania turcă Bozankaya, ambele proiecte fiind realizate din bani europeni.

Reclama Google


Primarul Mihai Chirica a declarat că tramvaiele Bozankaya vor contribui la îmbunătăţirea transportului public în Iaşi, în timp ce finalizarea lucrărilor la centrul intermodal va facilita circulaţia călătorilor spre şi dinspre Zona Industrială şi localitatea Tomeşti.

„Graţie fondurilor europene pe care le-am accesat, Primăria asigură locuitorilor oraşului un transport public verde, modern, inteligent. Invit toţi ieşenii să circule cât mai mult cu tramvaiul şi cu celelalte mijloace de transport public şi cât mai puţin cu propriul autoturism. Transportul public ieşean este ecologic, ieftin şi sigur”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Cel de-al şaptelea tramvai Bozankaya construit pentru municipiul Iaşi a ajuns în depoul Companiei de Transport Public miercuri, 1 iunie. Primele şase vagoane Bozankaya au fost primite în perioada septembrie 2021 – mai 2022, iar celelalte nouă tramvaie vor ajunge la Iaşi până la sfârşitul acestui an.

Valoarea totală a achiziţiei celor 16 tramvaie este de aproximativ 33,8 milioane de euro. Acest tip de tramvai are o lungime de circa 30 de metri şi o capacitate de transport totală de circa 250 de locuri. Tramvaiele au podea joasă şi sunt echipate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire, sistem de numărare a călătorilor, instalaţie audio – video în interior, anunţuri vocale exterioare în staţii, instalaţie pentru echipamentele de ticketing.

În ceea ce priveşte centrul intermodal de transport inaugurat luni în zona Ţuţora, acesta va prelua călătorii din Zona Industrială a municipiului, dar şi locuitorii comunei Tomeşti. Centrul intermodal a fost realizat tot din bani europeni în cadrul unui proiect care a vizat şi reabilitarea mai multor linii de tramvai din municipiu.

 

 

viewscnt

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare