Brooklyn Beckham, fiul cel mare al lui David și Victoria Beckham, a declanșat un scandal major după ce a publicat pe Instagram o declarație în care își acuză părinții de control excesiv, manipularea presei și tentative repetate de a-i distruge relația cu soția sa, actrița și moștenitoarea Nicola Peltz. În mesajul său, tânărul în vârstă de 26 de ani afirmă răspicat că nu își dorește o reconciliere cu familia și că, pentru prima dată, „se apără pe sine”.
Brooklyn Beckham și Nicola Peltz. FOTO Getty Images
„Am tăcut ani la rând și am făcut tot posibilul să păstrez aceste lucruri private. Din păcate, părinții mei și echipa lor au continuat să meargă la presă, lăsându-mă fără altă opțiune decât să vorbesc și să spun adevărul despre măcar o parte dintre minciunile care au fost publicate”, a scris Brooklyn.
Acesta susține că întreaga sa viață a fost marcată de controlul imaginii publice impus de părinți. „Pentru întreaga mea viață, părinții mei au controlat narațiunile din presă despre familia noastră. Postările din social media, evenimentele de familie și relațiile neautentice au fost o constantă de când m-am născut”, afirmă el.
Brooklyn spune că lucrurile s-au schimbat radical după ce s-a căsătorit cu Nicola Peltz, în vârstă de 31 de ani. „De când m-am căsătorit cu Nicola, am găsit pace și alinare. După ani de anxietate paralizantă, pot spune că, pentru prima dată, trăiesc fără frică”, a adăugat acesta.
În declarația sa, Brooklyn aduce acuzații grave la adresa părinților, afirmând că aceștia ar fi încercat „fără încetare” să îi saboteze relația încă dinaintea nunții. „Părinții mei au încercat în mod constant să îmi distrugă relația încă de dinainte de nuntă și acest lucru nu s-a oprit nici până astăzi”, susține el.

FOTO Profimedia
Unul dintre cele mai sensibile puncte vizează rochia de mireasă a Nicolei Peltz. Brooklyn afirmă că mama sa, Victoria Beckham, ar fi renunțat în ultimul moment la realizarea acesteia. „Mama mea a anulat realizarea rochiei Nicolei în al unsprezecelea ceas, deși Nicola era extrem de entuziasmată să poarte creația ei. A fost nevoită să își găsească urgent o altă rochie”, a scris el.
De asemenea, Brooklyn susține că părinții săi ar fi pus presiune asupra lui pentru a semna un acord financiar chiar înainte de nuntă. „Cu câteva săptămâni înainte de marele nostru eveniment, părinții mei m-au presat în mod repetat și au încercat să mă mituiască pentru a semna un document prin care aș fi cedat drepturile asupra numelui meu. Acest lucru m-ar fi afectat pe mine, pe soția mea și pe viitorii noștri copii”, afirmă el. „Au insistat să semnez înainte de nuntă, pentru că atunci termenii ar fi intrat imediat în vigoare.”
Brooklyn mai susține că refuzul său ar fi afectat „un câștig financiar important” pentru familie, lucru care ar fi dus la deteriorarea relațiilor. „Faptul că nu am semnat a afectat un «payday», iar de atunci nu au mai fost niciodată la fel cu mine”, a scris acesta.
Tânărul povestește și episoade tensionate din timpul organizării nunții, afirmând că mama sa l-ar fi numit „malefic” pentru deciziile luate. „În timpul pregătirilor pentru nuntă, mama mea a ajuns să mă numească «evil» pentru că Nicola și cu mine am ales să le avem la masa noastră pe bunica mea, Sandra, și pe bunica Nicolei, care nu mai aveau soți”, susține Brooklyn.
El mai afirmă că, în ajunul nunții, membri ai familiei sale ar fi făcut afirmații dure despre soția sa. „În noaptea dinaintea nunții, membri ai familiei mele mi-au spus că Nicola «nu e sânge din sângele nostru» și «nu e familie»”, a scris Brooklyn.
Conflictul ar fi continuat și după nuntă. „Din momentul în care am început să mă apăr în fața familiei mele, am primit atacuri constante, atât private, cât și publice, care au fost trimise presei la ordinul părinților mei”, susține el. Brooklyn afirmă că inclusiv frații săi ar fi fost implicați: „Chiar și frații mei au fost trimiși să mă atace pe social media, înainte să mă blocheze complet, fără explicații, vara trecută”.
În declarație, Brooklyn face referire și la relația tensionată cu tatăl său. „Am fost în Marea Britanie pentru a participa la aniversarea de 50 de ani a tatălui meu. I-am cerut în repetate rânduri să ne vedem înainte, dar solicitările mele au fost ignorate. Când în cele din urmă a acceptat, a pus condiția ca Nicola să nu fie invitată”, a scris el.
Un alt moment extrem de controversat este cel al primului dans de la nuntă. Brooklyn susține că acesta ar fi fost „deturnat” de Victoria Beckham. „În fața celor 500 de invitați, Marc Anthony m-a chemat pe scenă pentru ceea ce, conform programului, trebuia să fie dansul meu romantic cu soția mea. În schimb, mama mea mă aștepta să dansez cu ea”, a relatat Brooklyn.
„A dansat într-un mod extrem de nepotrivit cu mine, în fața tuturor. Nu m-am simțit niciodată mai inconfortabil sau mai umilit în viața mea”, a adăugat el. Brooklyn spune că acest episod a fost unul dintre motivele pentru care el și Nicola au decis să își reînnoiască jurămintele. „Am vrut să creăm amintiri noi despre ziua nunții, unele care să ne aducă bucurie și fericire, nu anxietate și rușine.”
Familia Beckham nu a fost prezentă la ceremonia de reînnoire a jurămintelor, organizată în luna august, în statul New York.
Reacții puternice în mediul online
Postarea lui Brooklyn Beckham a stârnit reacții puternice în mediul online, mulți utilizatori acuzându-l de lipsă de recunoștință și de faptul că își datorează succesul exclusiv numelui părinților săi.
„Brooklyn Beckham nu a muncit o zi în viața lui. Este faimos doar pentru nume și acum încearcă să joace rolul victimei”, a scris un utilizator pe platforma X.
„Dacă nu se numea Beckham, nimeni nu ar fi știut cine este”, a comentat altul.
„Să te plângi de o viață luxoasă și de o nuntă de milioane de dolari este un nivel absurd de lipsă de realism”, a adăugat un fan.
Alții au criticat faptul că Brooklyn a ales să își atace familia în public. „Nu poți folosi faima primită de la părinți pentru a-i denunța public. Dacă ai probleme, rezolvă-le în privat”, a scris un alt internaut.
Scandalul din familia Beckham rămâne deschis, în condițiile în care nici David, nici Victoria Beckham nu au reacționat public până în acest moment la acuzațiile fiului lor.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



