9.2 C
Londra
miercuri, noiembrie 13, 2024

Secretul care face friptura suculentă și gustoasă, dezvăluit de chef Joseph Hadad: „Nu înecați carnea!“

O bucată de carne gătită în unt se topește în gură, dacă ții cont de câteva sfaturi simple. Chef Joseph Hadad a dezvăluit secretul care face friptura suculentă și gustoasă. Este vorba despre cantitatea de unt care se adaugă pentru a face preparatul perfect.

Reclama Google

Friptura delicioasă se face cu unt FOTO Shutterstock

 Pe blogul său, chef Hadad a explicat tehnica prin care friptura va fi fără cusur.

În primul rând trebuie să vorbim despre cantitate. Pentru că prea mult e rău, prea puțin e rău. În general, ar cam fi nevoie de 2-4 linguri de unt pentru jumătate de kilogram de carne. Prea mult unt poate să lase friptura într-un strat prea puternic de grăsime. În plus, în cazul în care este prea mult unt, acesta începe să se ardă. Rolul untului este să facă mai suculentă carnea, iar când acesta este prea puțin nu își atinge scopul. Un alt rol este cel de a distribui căldura uniform peste carne atunci când este turnat cu lingura deasupra în procesul de gătire. Dacă este prea puțin, acesta nu va ajunge pe toată suprafața„, arată chef Hadad.

Tehnica de gătit face diferența

Acesta explică tehnica generală pentru fripturile la tigaie, dar și de ce este important să aveți un vas încăpător pentru gătit.

Se pune tigaia goală la foc mediu, se adaugă cantitatea de unt corespunzătoare, se lasă să se topească și când începe să facă spumă se adaugă bucata de carne.

„Unturile vegetale pot fi o opțiune, dar nu margarina. Sunt multe unturi vegetale de calitate, însă nu vă așteptați să aibă același gust ca în cazul proteinei animale.

Tigaia pe care o folosiți este importantă. O tigaie cu fundul gros ajută la distribuirea căldurii uniform, prevenind arderea. De asemenea, aceasta nu ar trebui să fie prea mică, pentru a avea loc de manevră în jurul bucății de carne. Trebuie să puteți lua cu lingura untul topit din tigaie și să îl turnați peste elementele preparatului (carne, legume).

Și este recomandat să aveți carnea cât mai uscată în momentul în care o puneți în tigaia cu unt. Prea multă umiditate la suprafață va împiedica aderarea grăsimii la fibră, va stropi totul împrejur și va încetini procesul de gătire. Iar o stropire prea deasă a cărnii cu untul din tigaie poate duce la procesul de gătire la aburi și să se piardă crusta gustoasă care se formează în mod normal. Și același lucru se întâmplă și în cazul păsărilor gătite la cuptor, garnisite cu unt: nu înecați carnea în untul topit”, se arată în postarea lui Joseph Hadad.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare