10 C
Londra
miercuri, aprilie 24, 2024

Simona Halep, copleșită de emoții la Wimbledon

Simona Halep a fost copleșită de emoții la Wimbledon, în condițiile în care adversara Kirsten Flipkens a bifat ultimul meci al carierei.

Românca o știe bine pe Flipkens, iar cele două jucătoare au vorbit despre retragerea lui Kirsten și atunci când s-au întâlnit la Dubai.

Simona Halep a obținut o victorie muncită, scor 7-5, 6-4 cu Kirsten Flipkens (Belgia, 36 de ani), iar premiul pe care și l-a asigurat românca este impresionant: 139.200 de euro (145.000 de dolari).

Simona Halep, extrem de emoționată la Wimbledon: „N-a fost ușor!”

Simona Halep a avut doar cuvinte de laudă pentru Kirsten Flipkens și este sigură că jucătoarea din Belgia a luat decizia corectă atunci când a decis să spună adio tenisului.

„A fost foarte emoționant! Știam că o să fie ultimul turneu al ei. N-a fost ușor și am vorbit despre asta la Dubai. A fost emoționant și atunci. Mă bucur mult că am jucat în ultimul ei meci. Este o campioană. Am jucat de multe ori contra ei și este o persoană extraordinară. Ceea ce contează mult mai mult. Sunt convinsă că este decizia corectă. A trecut prin multe accidentări și o să-i fie bine. Mă bucur pentru tot ce a realizat”, a spus Simona Halep, care a câștigat Grand Slam-ul de la Wimbledon după victoria superbă cu Serena Williams.

„Simo” a depășit pragul celor 39 de milioane de dolari câștigate din tenis! Până la Wimbledon 2022, eleva lui Patrick Mouratoglou strânsese 38,97 de milioane de dolari din premiile la turnee, iar după calificarea în turul trei a ajuns la 39,11 milioane de dolari câștigate din tenis.

Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”.

În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult

Reclama Google



Sursa – ProSport

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare