13.8 C
Londra
luni, aprilie 29, 2024

Simularea examenului de Bacalaureat continuă cu proba la alegere a profilului sau specializării

Simularea
examenului naţional de Bacalaureat continuă miercuri cu proba scrisă la alegere
a profilului sau specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul
Educaţiei.

Reclama Google

Simularea examenului de Bacalaureat continuă FOTO Shutterstock

Luni a fost
programată proba scrisă de Limba şi literatura română, iar marţi proba scrisă obligatorie a profilului.

Elevii din partea
minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă de Limba
şi literatura maternă.

Rezultatele vor
fi comunicate pe 15 martie.

Simularea examenului naţional de Bacalaureat din anul şcolar 2023 – 2024 este organizată
în peste 1.320 de unităţi de învăţământ şi va implica participarea a peste
146.000 de elevi, estimează Ministerul Educaţiei.

Probele încep la
ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.

Accesul elevilor
în săli este permis până la ora 8.30.

Timpul destinat
elaborării unei lucrări scrise de trei ore din momentul în care s-a încheiat
distribuirea subiectelor fiecărui elev.

La prima probă
susţinută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire,
codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele. Pe baza acestor
coduri vor afla ulterior rezultatele obţinute.

Subiectele sunt
elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform
programelor.

Subiectele şi
baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor
naţionale din acest an sunt publicate zilnic, la ora 15.00.

Obiectivele
simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real,
optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul
preuniversitar la finalul studiilor liceale.

Comunicarea
rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care
înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.

Rezultatele
obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ
prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu
părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării
unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva
examenelor din vara acestui an.

De asemenea,
rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.
Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în
catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei
interesaţi.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare