8.8 C
Londra
joi, ianuarie 22, 2026

Singurele țări din UE care s-au alăturat „Consiliului pentru Pace” al lui Trump. Europa ezită să semneze Carta fondatoare

Bulgaria și Ungaria sunt, până în prezent, singurele state membre ale Uniunii Europene care au semnat „Carta” fondatoare a „Consiliului pentru Pace”, organism lansat oficial joi la Forumul Economic de la Davos de președintele american Donald Trump. Documentul prevede că țările care doresc să devină membre permanente, adică să participe mai mult de trei ani, trebuie să achite din primul an o cotizație de un miliard de dolari.

Reclama Google

Donald Trump la reuniunea „Board of Peace” la Forumul Economic de la Davos. FOTO: AFP

Pe lista publicată de Casa Albă, joi, pe lângă Bulgaria și Ungaria, se regăsesc și alte 17 state semnatare: Bahrain, Maroc, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Kosovo, Mongolia, Pakistan, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite și Uzbekistan.

Invitațiile au fost adresate atât aliaților SUA, cât și unor lideri autoritari, printre care președintele rus Vladimir Putin, cel belarus Aleksandr Lukașenko și premierul chinez Xi Jinping. Deși Trump a afirmat miercuri că Putin a acceptat invitația, liderul de la Kremlin nu a confirmat acest lucru.

Cu toate acestea, reticențele europene sunt mari. Belgia a fost inclusă din greșeală pe lista statelor semnatare, după ce Casa Albă a confundat țara cu Belarus. Guvernul belgian a precizat că nu s-a alăturat consiliului, iar premierul Bart de Wever a transmis indirect lui Trump: „Demnitatea noastră nu este de vânzare, nu suntem sclavi”.

Inițiativa lui Trump prevede ca rol inițial al consiliului supravegherea reconstrucției Fâșiei Gaza, însă proiectul de cartă îi conferă organismului un mandat mai larg: acela de a contribui la soluționarea conflictelor armate din întreaga lume.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare