8.1 C
Londra
marți, martie 5, 2024

Singurul oraș din lume în care oamenii trăiesc în peșteri. Așezarea spectaculoasă datează de 9.000 de ani

Singurul oraș din lume despre care se spune că locuitorii săi trăiesc în aceleași “case” ca și strămoșii lor de acum 9.000 de ani se află în Europa. I se spune “Sassi” din Matera (piatră, în traducere), de la faptul că locuitorii săi trăiau în case săpate în stânci, adevărate peșteri. 

Reclama Google

Orașul se află în regiunea Basilicata din sudul Italiei FOTO whc.unesco.org

În ultimii ani, așezarea aflată în regiunea Basilicata din sudul Italiei, a atras suficientă
atenţie pentru a deveni locaţia unor filme celebre, cel mai cunoscut fiind
Patimile lui Hristos cu Mel Gibson şi să primească titlul de Capitală Culturală
Europeană pentru anul 2019.

Povestea oraşului este una specială. În timp ce astăzi în grotele locuite din Matera găsești tot ceea ce este necesar unui trai adecvat secolului în care ne aflăm, în trecut lucrurile au fost exact pe dos.

Prin anii ’50 – 60, Matera a fost considerată o pată neagră pe harta Italiei, fiind zona cea mai săracă. Locuitorii trăiau în condiții insalubre, în grote reci, umede și lipsite de lumină naturală, alături de animalele lor: vite, porci, găini. Animalele erau ţinute înăuntru nu doar pentru că reprezentau o sursă de căldură, ci şi de frica hoţilor.

Locuințele sunt săpate în stâncă FOTO whc.unesco.org

Locuințele sunt săpate în stâncă FOTO whc.unesco.org

Lipsa apei potabile, a unor sisteme de canalizare și a electricității au transformat Matera într-un focar de infecţie, malaria, febra tifoidă şi holera fiind la ordinea zilei. Nu mulţi erau cei care puteau supravieţui aici, scrie all4travel.ro

Case fără curte, lipite una de alta

Dovadă a vieții grele din Matera stă astăzi labirintul de case construit fără vreo logică, singurul criteriu fiind probabil reducerea costurilor. Casele nu au curte, sunt cumva lipite unele de altele, mulţi pereți fiind comuni. Ciudățeniile continuă și în plan vertical. Tavanul unei case este în același timp “baza” alteia, iar în timp ce te plimbi pe drumul întortocheat din Sassi, constați ca de fapt eşti pe acoperișul unei locuinţe, după ce adineauri erai undeva pe jos. 

Sassi di Matera, orașul săpat în stâncă FOTO cunoastelumea.ro

Sassi di Matera, orașul săpat în stâncă FOTO cunoastelumea.ro

Astăzi locuinţele din Sassi sunt deţinute în proporţie de aproximativ 70% de către guvernul italian, cei mai mulţi dintre locuitorii fiind chiriaşi. În aceste foste grote vei găsi, în prezent, restaurante selecte, hoteluri sau bed & breakfast-uri. Nu este de mirare că numărul celor care vin să viziteze orașul este din ce în ce mai mare. Anual, peste 3 milioane de turiști străini ajung în această zonă.

Sassi di Matera, un oraș fascinant FOTO whc.unesco.org

Sassi di Matera, un oraș fascinant FOTO whc.unesco.org

Deoarece oraşul nu avea apă potabilă, în subteran a fost construită o impresionantă reţea de aprovizionare, cel mai mare rezervor aflându-se chiar sub Piaţa Vittorio Veneto. Acesta este şi motivul pentru care Matera a primit şi numele de “Orasul Subteran” şi prima distincţie din partea UNESCO. De remarcat faptul că Matera are al doilea cel mai mare rezervor subteran din lume după cel de la Basilica Cistern din Istanbul.

Sassi și Parcul Bisericilor Rupestre din Matera dețin un grad ridicat de autenticitate. Așezarea tăiată în stâncă prezintă dovezi ale unei ocupații continue din timpuri preistorice până la mijlocul secolului al XX-lea.

Sassi din Matera, un oraș special FOTO whc.unesco.org

Sassi din Matera, un oraș special FOTO whc.unesco.org

A existat o oarecare întrerupere când întreaga populație a Sassi a fost relocată în anii 1950, scrie whc.unesco.org Evacuarea a fost întreprinsă în scopul îmbunătățirii igienizării și renovării cartierelor antice. În timp ce abandonarea zonei a dus la o oarecare degradare, revenirea oamenilor în perioada anilor 1980 a restabilit utilizarea și funcția tradițională a proprietății și a întinerit spiritul și sentimentul locului.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare