SPECIAL | Elisa Leonida. Prima femeie inginer din Europa, admisă cu proteste la Academia Regală, luptătoare contra înarmării nucleare

Înfruntând prejudecățile vremii,
neacceptând un refuz, Elisa Leonida și-a îndeplinit visul de a deveni inginer
chimist, chiar dacă i s-a spus că locul femeii este în bucătărie. Mai târziu,
când meritele sale erau deja recunoscute în întreaga lume, ea s-a adresat ONU
în privința înarmării cu arme nucleare. 

La început de secol XX, pe 9 mai 1914, în România avea
loc o nouă premieră: o femeie absolvea Academia Tehnică Regală din Berlin,
prima din istoria acestei școli de prestigiu – un fel de Oxford al Germaniei – și
devenea prima femeie inginer din România. Elisa Leonida înfruntase
prejudecățile vremii și își îndeplinise visul pe care și-l propusese încă din
timpul liceului.

Născută pe 10 noiembrie 1887 în familia de
intelectuali a lui Anastase Leonida, fost ofițer de carieră, și a Matildei
Gill, de origine româno-franceză, Elisa a avut în jurul ei, încă din copilărie
exemple de reușite în carieră. Tânăra avea 11 frați, iar dintre cei care au
supraviețuit până la vârsta maturității, toți s-au remarcat: Dimitrie Leonida –
inginer electroenergetician, fondatorul primei școli de electricieni și
mecanici din țară și fondatorul Muzeului Național Tehnic, Gheorghe Leonida – despre
care se spune că a realizat capul statuii Cristos Mântuitorul din Rio de
Janeiro, Paul Leonida – general, Adela Leonida-Paul – medic oftalmolog și
primul specialist român care a utilizat curentul electric în tratamentul
cataractei, cea care ar fi operat-o chiar și pe Regina Maria, Natalia Leonida –
directoare a Liceului de fete „Regina Maria“ din București. „Încă din liceu
și-a format un ideal din a deveni inginer chimist, pe care l-a urmărit cu
perseverență până la realizare. Nepoată de inginer, având un frate mai mare
inginer energetician, profesor universitar, a avut ambiția să demonstreze că și
fetele pot îmbrățișa o carieră tehnică“, notează geologul Mihai Olteneanu în
articolul dedicat „In Memoriam“ publicat în Anuarul Institutului de Geologie și
Geofizică, volumul 68.

Tânăra Elisa a frecventat mai multe școli până la
momentul Bacalaureatului. A terminat școala primară la Galați, apoi și-a
continuat educația la Școala Centrală de Fete din București, una dintre cele
mai bune ale acelor vremuri. După ce și-a obținut Bacalaureatul clasic, a
susținut examene de diferență pentru a absolvi și secția reală în cadrul
prestigiosului Liceu „Mihai Viteazul“. Astfel a făcut de fapt primii pași spre
cariera pe care și-o dorea, aceea de inginer chimist. Însă primele piedici abia
acum aveau să apară. Încercarea de a se înscrie la Școala de poduri și șosele,
cea care urma să devină Universitatea Politehnică din București, se soldează cu
un mare eșec: din cauza prejudecăților vremii în ceea ce privește preocupările
intelectuale ale femeilor nu este acceptată ca studentă. Însă Elisa nu se lasă
descurajată de micimea societății românești, ci, trecând peste obstacole, în
1909 pleacă la Berlin pentru a se înscrie la Academia Regală Tehnică din
Charlottenburg. Fratele ei, Dimitrie Leonida, care fusese student aici în
perioada 1903-1908 și își obținuse diploma de electroinginer, și-a sprijinit
sora în demersurile către studiile universitare de inginerie.

Domnișoara vs profesorii

Însă studenția la Berlin nu a fost una tocmai ușoară
pentru românca hotărâtă să își îndeplinească visul. Despre greutățile pe care
le-a înfruntat în acea perioadă a povestit la vârsta de 73 de ani, într-un
articol publicat pe 8 martie 1960 în revista „Viața studențească“: „În
Politehnică, o studentă? Cine a mai auzit aşa ceva? Unii profesori au îngăimat
năuciţi, proteste“. Se pare că inclusiv rectorul i-a atras atenția să nu
provoace nemulțumiri întrucât ea era un caz aparte. Cu alte cuvinte, trebuia să
demonstreze că își merită locul la prestigioasa academie tehnică, cu atât mai
mult cu cât era femeie.

Elisa Leonida în laboratorul Academiei Regale Tehnice din Berlin

„La cererea de înscriere, decanul Hoffman invocase ca
argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche
(biserica, copiii, bucătăria), iar în timpul studiilor în laboratoare o ocolea,
ignorându-i prezența“, mai precizează Mihai Olteneanu în anuarul menționat. Se
pare că un profesor, văzând-o în amfiteatrul plin de bărbați, chiar ar fi
strigat la ea: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la Politehnică“.
Elisei nu i-a fost ușor. Timp de patru ani a studiat cu dârzenie, și-a dat
silința să fie cât mai bună, să știe și să poată cât mai mult într-o lume care
la tot pasul îi punea piedici și nu îi oferea același tratament precum
celorlalți colegi ai săi bărbați. Luptându-se cu ostilitatea celor din jur,
uneori chiar cu atitudinile batjocoritoare, a reușit în cele din urmă să fie
admirată și respectată pentru parcursul ei în mediul universitar. „Chiar
profesorul Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat printre altele că
este «cea mai silitoare dintre silitori»“, se mai precizează în articolul „In
Memoriam“, publicat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea inginerei.

Un vis devenit realitate

La patru ani după înscriere, în urma unei munci asidue
și a luptei cu prejudecățile unor profesori, Elisa Leonida obține diploma de
inginer în chimie, devenind astfel prima femeie inginer din Germania și din România:
„Domnișoarei Elisa Leonida, din Galați, titlul de inginer diplomat, după ce a
depus examenul pentru diploma Facultății de Chimie și Metalurgie, conform regulamentului
pentru examene de diplomă, la 10 ianuarie 1912, cu specialitatea chimie. A
susținut examenul de absolvire obținând mențiunea «bine». Charlottenburg, 9 mai
1912. Semnată de rectorul Romberg și decanul facultății Hoffman“, se precizează
în Anuarul Institutului de Geologie și Geofizică, volumul 68. „A fost prima
româncă și prima femeie europeană care și-a luat diploma de chimie la
Berlin-Charlottenburg, într-o vreme când locul femeii era, după adagiul german,
la biserică-bucătărie-copii, înfruntând chiar ostilitatea unor mari profesori
străini care, văzând-o în aulă, au declarat «ori pleacă domnișoara, ori plecăm
noi». Numai după asta vă puteți imagina cu ușurință ce forță de caracter
reprezenta Mamaia mea“, notează și Mihai Cantuniari, nepotul de fiică al Elisei
Leonida Zamfirescu, în jurnalul „Bărbatul cu cele trei morți ale sale“.

Odată devenită inginer, Elisa Leonida ar fi primit
oferte de muncă în Germania, dar tânăra absolventă vrea să se întoarcă în
România, să contribuie la dezvoltarea țării natale, să le arate româncelor că
și femeile pot obține ceea ce își doresc și că pot face carieră în domenii care
până la acel moment (unele chiar până mai târziu) le-au fost inaccesibile.
Reușita ei a atras atenția presei europene și românești, iar ziarul „Minerva“
i-a dedicat un întreg articol cu titlul „Prima româncă inginer“ în care munca
ei a fost omagiată: „Cine a spus că femeia nu este capabilă de muncă intensă şi
serioasă s-a înşelat desigur. O compatrioată a noastră, d-ra Elisa Leonida, în
loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat
ingineria la Charlottenburg. În inginerie, viitorul femeilor e mare, d-ra Elisa
Leonida a trecut cu deosebit succes examanul final, obţinând diploma de
inginer. Dânsa este prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania.
Transmitem felicitările noastre tinerei inginere şi sperăm ca exemplul domniei
Sale să fie urmat şi de alte femei din ţara noastră, care astăzi se îngrămădesc
la Facultatea de Litere, sporind proletariatul licenţiaţilor în litere,
candidate în viaţă la posturi de copiste sau, mai rău, dactilografe“.

De-a lungul carierei, a format mulți tineri chimiști

„Școala de geologie“ a Elisei
Leonida

Începuturile carierei sale o regăsesc la Institutul
Geologic, unde este angajată inițial ca asistentă extrabugetară. În cadrul acestui
institut are o activitate îndelungată, până la vârsta de 75 de ani, ieșind la
pensie pe 1 mai 1963, deși avea dreptul legal să facă asta încă de la vârsta de
52 de ani. Mihai Olteneanu notează faptul că „deși avea dreptul de a cumula
salariul cu pensia de la vârsta de 52 de ani, renunță la pensie, optând numai pentru
salariu, aducând statului o economie de aproximativ 300.000 lei“. Dar pasiunea
și-a spus cuvântul, iar Elisa Leonida și-a continuat cariera încă 20 de ani.

La câteva decenii după ce începe să profeseze în
cadrul institutului, în 1948, se înființează un Comitet de Stat al Geologiei și
o întreprindere de prospecțiuni și laboratoare. „Deși îndeplinea condițiile de
pensionare, își continuă activitatea, organizând din micul laborator al
Institutului Geologic, cu câțiva chimiști, douăsprezece laboratoare având un
personal numeros. Participă cu entuziasm la dezvoltarea acestei activități pe
care o conduce cu competență și îndrumă fondurile alocate de stat pentru dotarea
cu aparatura cea mai modernă la acea oră. Astfel a avut un aport important la
progresul economiei naționale și la afirmarea științei românești“, se
precizează în Anuarul Institutului Geologic. „Sub conducerea sa, laboratoarele
institutului au realizat un volum de peste 85.000 de buletine de analize, iar
în lunga activitate a realizat studii de sinteză care au condus la o bună
cunoștere și valorificare a resurselor subsolului românesc“ a declarat Ramona
Bălășcuță, directoarea Muzeului Geologic Național, pentru „Adevărul“.

Pe două fronturi: războiul și
știința

Prima conflagrație mondială a surprins-o pe Elisa
Leonida la început de carieră, însă tânăra devenită ingineră vrea să participe
la efortul de război și să își ajute compatrioții în lupta împotriva
tăvălugului istoriei crunte. Astfel că se înscrie în organizația Crucea Roșie
și urmează cursurile pentru a deveni infirmieră, iar apoi pleacă pe front,
având o activitate intensă mai ales în spitalele de campanie situate în
apropiere de Mărășești, chiar conducându-l pe unul dintre ele. Meritele ei în
ajutarea răniților și alinarea suferințelor celor marcați de atrocitățile
războiului i-au fost recunoscute, fiind decorată cu ordine și medalii atât
românești, cât și străine, primind inclusiv Ordinul Crucea Regina Maria, clasa
I.

Însă, în mijlocul acestei suferințe naționale și
personale deopotrivă, Elisa Leonida îl întâlnește pe front și pe cel care avea
să îi devină soț în 1918 – inginerul și doctorul în chimie Constantin
Zamfirescu, fratele bine-cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu. Momentul
căsătoriei este marcat în comuna în care s-au cunoscut – Ghidiceni, pe domeniul
familiei Chrissoveloni, soții fiind nașii proaspătului cuplu. La evenimentul de
unire spirituală a celor doi a participat chiar și Regina Maria.

Elisa Leonida a luptat împotriva înarmării atomice

La doi ani după căsătorie, Elisa Leonida Zamfirescu
revine în cadrul Institutului de Geologie, unde elaborează metode de analiză,
raționalizări, introduce tehnici noi și realizează diverse studii. „În lunga sa
activitate s-a preocupat de analize de ape potabile și minerale, petrol și
gaze, cărbuni, bitumine solide, roci de construcție și de prepararea
minereurilor. A executat numeroase studii de sinteză, unele publicate de
Institutul Geologic în seria «Studii economice» (…) A studiat și redactat
norme și standarde de stat pentru analize“, se mai relatează în anuarul
menționat. Prima femeie inginer din România și-a dedicat întreaga viață
carierei din cadrul institutului, arătând o forță de muncă neașteptată, o sete
de cunoaștere aproape de nestăvilit, o dorință arzătoare de a studia zăcămintele
României și de a inova. „Veșnic preocupată de ceva, veșnic muncitoare, reținută
cu toată lumea afară de noi, nepoții ei pe care îi adora, însă la modul
nemțesc, mai sever“, povestea nepotul primei femei inginer din România, Mihai
Cantuniari. Se dedicase atât de mult științei încât lucra în laborator până
seara, „la orele 20-21, împărtășind din bogata sa experiență în domeniul
compoziției chimice a substanțelor minerale, indicând cele mai adecvate metode
de analiză și moduri de valorificare a rezultatelor“ tuturor celor care aveau
nevoie de sfaturi sau îndrumare în demersurile lor științifice.

Formatoare de destine

Dincolo de activitatea din cadrul laboratoarelor
Institutului Geologic, Elisa Leonida Zamfirescu s-a preocupat să formeze și
personalul, să îi îndrume pe tinerii chimiști, să le sporească cunoștințele și
setea de cunoaștere. „Ca profesoară de fizico-chimice la Liceul «Pitar Moș» din
București a reușit să se apropie sufletește de elevele sale, cărora le-a lăsat
o amintire neștearsă și le-a insuflat dragostea pentru știință“, mai nota Mihai
Olteneanu în articolul omagial. De asemenea, a fost și profesoară la Şcoala de
Electricieni şi Mecanici, înființată de fratele ei Dimitrie Leonida în 1908.

Totodată, a fost membră a Asociației Internaționale a
Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus recunoaștere activității
femeilor din România, făcându-le cunoscute în plan mondial. În cadrul
Institutului Geologic a condus și Comitetul de Luptă pentru Pace, fiind
președintele acestuia și „luând atitudine față de înarmarea atomică, adresează
Comisiei de dezarmare de la Lancaster House din Londra, un protest competent și
justificat, insistând asupra pericolului armei atomice. Această intervenție a
fost comunicată oficial la ONU“, se mai arată în Anuarul Institutului Geologic.

Portretul Elisei Leonida Zamfirescu. Foto: Muzeul Geologic Național

Elisa Leonida Zamfirescu a mai stabilit o premieră
atunci când a devenit prima femeie membru al Asociației Generale a Inginerilor
Români. „Muzeul Geologic Național, importantă instituție de cultură, știinţă și
educație, care se află în structura organizatorică a Institutului Geologic al
României, se mândrește cu studiile bogățiilor minerale ale solului realizate de
Elisa Leonida Zamfirescu. (…) Portretul doamnei Elisa Leonida Zamfirescu
poate fi admirat în incinta muzeului din Şoseaua Kiseleff numărul 2, iar
datorită personalității remarcabile și devotamentului pentru știință, prima
femeie inginer din Europa este astăzi un model de urmat pentru noile generații
de femei cercetător care activează în cadrul muzeului“, a declarat Ramona
Bălășcuță, directoarea Muzeului Geologic Național, pentru „Weekend Adevărul“.

După o viață dedicată științei, Elisa Leonida
Zamfirescu a murit pe 25 noiembrie 1973, lăsând în urmă o moștenire de
netăgăduit. Nepotul ei, Mihai Cantuniari, potrivit volumului „Bărbatul cu cele
trei morți ale sale“, i-a apreciat munca spunându-i „matale ai dat dovadă de
mult patriotism“, însă inginera „aproape că s-a supărat pe mine și m-a repezit:
«Ce-s cuvintele astea mari în gura ta? Am făcut ce trebuia să fac»“. Așa își
aprecia Elisa Leonida Zamfirescu cariera de-o viață.

Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu“

În prezent, un premiu instituit de Asociația Generală
a Inginerilor din România – Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu“ – este acordat
anual femeilor care aduc contribuții semnificative în domeniul ingineresc.
„Premiul poate fi acordat femeilor cu diplomă de inginer, active în unul sau
mai multe domenii profesionale legate de inginerie: industrie, cercetare,
consultanță, antreprenoriat, mediul academic, sectorul public, ONG-uri etc.“,
precizează instituția. De asemenea, la 131 de ani de la nașterea sa, în noiembrie
2018, Google i-a dedicat un doodle și un articol omagial în care îi erau
recunoscute meritele și reușitele din carieră. Totodată, în 2023, UNESCO a
menționat-o în calendarul anului.