Stelian Tănase, istoric și politolog: „Terorismul nu era în tradiția politicii românești, nici atacurile cu bombă“ INTERVIU

Stelian Tănase, unul dintre cei mai cunoscuți istorici pasionați de ițele încâlcite ale comunismului, spune că până politicienii vremii au acționat cu calm la atentatul cu bombă din Senatul României, chiar dacă până atunci nu se mai confruntaseră cu așa ceva.

„Weekend Adevărul“: Pe 7 decembrie, în urmă cu 102 ani, a avut loc un eveniment care zguduia România, fiind mai puțin cunoscut de marele public. Este vorba de poate cel mai important atentat terorist care a avut loc pe teritoriul României. Sunteți autorul cărții „Povestea unui terorist. Haos și anarhie“, despre evenimentul petrecut în urmă cu 102 ani. Cum v-a venit ideea de a scrie o carte despre Max Goldstein și familia sa?

Stelian Tănase: Sunt mulți ani de când mă ocup de comunismul românesc pe bază de arhive. Când am scris „Clienții lui tanti Varvara“, au fost anumite subiecte pe care nu le-am tratat pentru că nu veneau în logica strânsă a cărții. Unul dintre subiecte era atentatul cu bombă de la Senat. Autorul atentatului, Max Goldstein, din Bârlad, provenit dintr-o familie evreiască cu opt copii, de o sărăcie cumplită, mi s-a părut un personaj interesant. El pune o bombă la Senat pe 8 decembrie 1920. Senatul își ținea ședințele în clădirea Universității, unde astăzi este amfiteatrul Facultății de Litere, fiind un sediu provizoriu. Acești teroriști erau legați de o organizație care apăruse în Rusia Sovietică, iar Max Goldstein depindea de filiala din Odessa, unde fusese recrutat de conducătorul acesteia, Abraham Grinstein. Aceștia operau în troică, iar Max forma una cu Leon Lichtblau și cu Saul Ozias. Observați sonoritatea numelor, pentru că nu este întâmplătoare. Am încercat să dezvolt subiectul legat de mișcarea teroristă și evrei și de ce ei erau mai sensibili la anumite subiecte sau metode. De fapt, erau marginalizați, aveau o întreagă teorie a neintegrării lor în lumea românească…

Căutau o înrădăcinare…

Exact, căutau o identitate. La miezul nopții aceleia, friguroasă, cu viscol și ninsoare puternică, Max Goldstein intră și rămâne acolo până spre dimineață. Bomba avea un ceas și urma să explodeze în zece ore. Pe la ora 3 sau 4 au plecat din clădire, urmând ca, după aproximativ 12 ore, bomba să explodeze. Ceea ce s-a și întâmplat. Bomba a explodat în incinta Senatului României și a făcut trei victime – un ministru și doi parlamentari, unul era episcop, iar altul șeful Breslei Negustorilor din București, Spiru Gheorghiu.

O bombă, un centenar și nimeni interesat

Și a fost rănit destul de serios președintele Senatului, Constantin Coandă, tatăl lui Henri Coandă.

A scăpat pentru că explozia s-a produs în spatele scaunului pe care îl ocupa ca președinte, iar așchiile s-au înfipt în spătar, altfel ar fi fost ucis 100%. Apoi s-a produs un moment de panică, pentru că era ceva neașteptat – terorismul nu era în tradiția politicii românești, nici atacurile cu bombă și violențele de acest tip. Poliția de Siguranță s-a alertat imediat. Surprinzător este că l-a descoperit greu pe autorul atacului, Max Goldstein. El avea mulți copii, dar și alți frați și surori implicați în mișcarea clandestină. Era anarhist, nu bolșevic. A aderat la bolșevism în închisoarea de la Doftana. În ultimul an de detenție, s-a declarat bolșevic într-o scrisoare pe care a trimis-o. De ce a făcut asta? Eu presupun că nu din convingeri. Acesta susține în scrisoare ce mari convingeri bolșevici are, dar de fapt nu avea. Folosea toate clișeele pentru a arăta adeziunea lui de ultimă oră la bolșevism. Dar era altceva… În închisoarea de la Doftana, mafia cea mai puternică era a comuniștilor. Dacă voiai să ai asistență juridică, pachete, hrană, să ocupi posturi bune în închisoare (la bibliotecă, cantină etc.), trebuia să fii din gașca comunistă. Și el a aderat la asta pentru a fi trecut pe lista de privilegiați ai închisorilor și a reușit. A făcut şi greva foamei, aceasta fiind asistată – medicul, directorul închisorii, șeful personalului veneau la el în celulă în fiecare zi și îi făceau proces-verbal. Am rămas surprins că, văzând acest fond de arhivă, nu îl cercetase nimeni înaintea mea și totuși trecuseră 100 de ani. Există un fond uriaș de arhivă pe care nu a fost nimeni curios să îl cerceteze.

De ce a rămas această tăcere despre eveniment și despre aceste personaje, care vine atât din comunism, cât și din postcomunism?

Tăcerea vine din mai multe cauze istorice. În momentul când are loc explozia, atentatorii vor să se declare stare de urgență sau să se demită guvernul, iar în această stare de haos și neîncredere în democrație să se ajungă la revoluție. Nu puneau o bombă să omoare trei parlamentari, scopul lor era de a genera o criză revoluționară în România. Spre mirarea tuturor, Guvernul a reacționat extrem de rațional. Chiar în ziua atentatului cu bombă, Averescu, care era prim-ministru și general de meserie și te așteptai să ia măsuri forte, a tratat atentatul ca pe un fapt divers și a spus: „Mergem înainte, nu demitem Guvernul, nu luăm măsuri excepționale“. În discursul pe care îl ține în Parlament, spune: „Nu anulăm libertățile civile“. Acesta a fost un pas extrem de inteligent. Politicienii de elită au înțeles atunci că exact asta căutau teroriștii – să provoace haos, stare de urgență, să nemulțumească lumea, populația să reacționeze negativ etc. În perioada interbelică, în presă s-a scris foarte rar despre acest lucru, s-a vorbit extrem de puțin. După război, au venit comuniștii la putere, care aveau tot interesul să spună că ei nu recurg la violență, că atentatele nu fac parte din arsenalul lor politic, ceea ce era o grosolană minciună – violența era în tactica lor. Așa se explică de ce într-o sută de ani nu avem lucrări și cercetări pe acest subiect. Era și un subiect tabu – până în ’89 nu puteai vorbi despre atentatul cu bombă de la Senat în niciun fel de context, nici la Universitate, nici în afara ei, nici în presă sau edituri. Acest subiect nu exista.

Un revoluționar complexat

Max Goldstein este influențat de ideile anarhiste, cochetează și cu comuniștii, dar și cu Garda de Corp a lui Cristian Racovski.

Este un anarhist tipic. Era mândria lui. El susținea că anarhismul presupune să nu acepți niciun șef.

De fapt, avea șefi, cum era Grinstein, care îi stipendia. Până la urmă, era plătit.

El avea mari complexe, social – că nu avea meserie, rasial – că era evreu, dar și unul fizic – își pierduse o mână, iar în locul ei avea pus un cârlig. Bomba pusă la Senat era invenția lui, alcătuită din două obuze, cu un ceas.

În raportul de la expertiza tehnică, se arată că un obuz nici nu a explodat…

Norocul celor prezenți, căci altfel făcea și mai multe victime. Aceste complexe și frustrări ale lui au creat personajul Max Goldstein – un băiat din provincie, dintr-o familie numeroasă, săracă, evreiască, fără meserie. El a venit la București și a învățat doi ani la Liceul Comercial „Nicolae Kretzulescu”, apoi tatăl lui l-a chemat acasă pentru că nu aveau resurse să îl susțină. Pentru el, asta a fost prima mare înfrângere – s-a dus acolo să se facă negustor/comerciant, dar nu a reușit. Acest comerciant eșuat a ajuns terorist.

La 100 de ani de la acele evenimente și privind istoric rețelele, putem spune că s-au păstrat metode de apărare sau formare a legăturilor?

Există rețele de propagandă, de diversiune… Dacă ne uităm la războiul din Ucraina, le vedem operând. Este suficient să te uiți pe Facebook și să îi vezi pe filoruși și pro-putiniști cum scot capul, în funcție de mersul frontului. Dacă se va întâmpla ca Rusia să câștige războiul cu Ucraina, veți vedea foarte mulți tovarăși din aceste rețele făcând gălăgie la București, oameni care, de fapt, sunt plătiți.