4 C
Londra
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Suma uriaşă cheltuită de turiştii străini în Spania, în luna mai. Numărul lor a crescut de peste cinci ori faţă de perioada similară din 2021

Totuşi, numărul turiştilor în Spania este încă cu un milion sub nivelul din mai 2019, când s-au înregistrat aproape opt milioane de vizitatori străini.
 
Spania era a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019, informează Agerpres. Pe măsură ce restricţiile s-au atenuat în 2021, turismul spaniol s-a redresat, după declinul din 2020.
 
În mai, turiştii au cheltuit în Spania 8,02 miliarde de euro, faţă de 1,4 miliarde de euro în perioada similară din 2021 şi aproape de nivelul de 8,14 miliarde de euro în mai 2019, arată datele INE.
 
Ministrul Turismului, Reyes Maroto, declara recent că în medie vizitatorii au cheltuit mai mult şi au stat mai mult decât înaintea pandemiei. „Ne îndreptăm spre un model de turism de calitate mai ridicată şi mai profitabil”, a declarat oficialul spaniol.
 
Acesta şi-a exprimat speranţa că până la finalul anului cheltuielile vor atinge nivelul anterior pandemiei.
 
„Perspectivele noastre pentru 2023 sunt pozitive. Războiul din Ucraina şi consecinţele sale economice nu afectează redresarea turismului dar trebuie să fim vigilenţi”, a afirmat Maroto. 

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare