Taiwanul „nu este de vânzare”, a declarat
ministrul de externe al insulei, într-o replică dură la adresa lui Elon Musk,
care a afirmat că Taiwanul este parte integrantă a Chinei, intervenind din nou în problema spinoasă a relațiilor dintre
Beijing și Taipei.
Musk, proprietarul platformei de socializare X, cunoscută
anterior sub numele de Twitter, precum și al companiei de automobile electrice
Tesla (TSLA.O) și al rețelei de sateliți Starlink, a făcut aceste comentarii la
summitul All-In din Los Angeles, potrivit reuters.com.
„Politica lor (a
Beijingului) a fost de a reunifica Taiwanul cu China. Din punctul lor de
vedere, poate că este analog cu Hawaii sau ceva de genul acesta, ca o parte
integrantă a Chinei care, în mod arbitrar, nu face parte din China, mai ales
pentru că… Flota americană din Pacific a oprit prin forță orice fel de efort
de reunificare”, a spus el.
Ministrul taiwanez de externe Joseph Wu, într-o postare pe X
miercuri târziu, a răspuns că speră că Musk ar putea cere Chinei să „deschidă @X pentru poporul său”.
China blochează X, alături de alte rețele sociale occidentale importante,
precum Facebook.
„Poate că el
crede că interzicerea este o politică bună, ca și oprirea @Starlink pentru a
zădărnici contraatacul Ucrainei împotriva Rusiei”, a adăugat Wu,
referindu-se la faptul că Musk a refuzat anul trecut o cerere ucraineană de a
activa rețeaua sa de sateliți Starlink în orașul port Sevastopol din Crimeea,
pentru a ajuta la un atac asupra flotei rusești de acolo.
„Ascultați,
Taiwanul nu face parte din RPC & cu siguranță nu este de vânzare!”,
a declarat Wu, folosind acronimul pentru Republica Populară Chineză.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂