13.6 C
Londra
joi, iunie 30, 2022

TAS s-a pronunțat în procesul pe care AFAN i-l intentase FRF

FC Brașov a scăpat de emoțiile procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-ar fi putut aduce dezafilierea, deci și excluderea din Liga 2, campionat aflat pe final.

După mai multe amânări, TAS a dat un verdict favorabil FRF în acest proces, deci și unul bun pentru noul FC Brașov, care în vara trecută a cesionat locul în Liga 2 al nou-promovatei Corona Brașov.

FC Brașov a scăpat de procesul de la TAS. AFAN, cu coada între picioare: ”Ne-a respins acțiunea pentru că nu am inclus și cluburile în plângere

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), parte a acestui proces de la TAS împotriva FRF, este obligată să plătească federației și o taxă de 5000 de franci elvețieni.

”TAS ne-a respins acțiunea, pentru că nu am inclus și cluburile în plângere. Pe viitor vom fi mai atenți pentru a nu mai avea astfel de situații”, a spus Emilian Hulubei, șeful AFAN și, totodată, membru în Comitetul Executiv al FRF.

La începutul lunii decembrie a anului 2021 au început audierile în acest caz la TAS. Totul s-a desfășurat online, iar la audieri au participat reprezentanți ai AFAN, dar și ai FRF. Deși un verdict era așteptat la finalul lui ianuarie, TAS a tot amânat pronunțarea. Până azi!

”Luni, 11 aprilie 2022, Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a respins apelul președintelui AFAN, Emilian Hulubei, la decizia Comitetului Executiv al FRF din 19 iulie 2021. Prin urmare, hotărârile numărul 19 și 21 din ședința CEx din iulie 2021 au fost validate. Federația Română de Fotbal a fost reprezentată în această speță de Adrian Stângaciu, managerul departamentului juridic FRF, și Paul Ciucur, avocat”, a anunțat și FRF succesul în fața AFAN.

AFAN a contestat la TAS cesionările din Liga 2. Comisiile FRF s-au mișcat mult mai repede decât TAS-ul

Cesionarea locului în Liga 2 de către noul FC Brașov de la Corona Brașov, dar și alte cesionări permise de FRF în vara trecută, în campionatul Ligii 2, au ajuns pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane la sesizarea AFAN, sindicatul fotbaliștilor recunoscut de FIFPro.

Noul FC Brașov, denumire luată după ce primăria i-a dat brandul nou-formatei ACS Fotbal Club Brașov Steagul Renaște, a preluat în vara trecută locul Coronei în Liga 2, prin cesionarea de loc aprobată mai întâi de Consiliul Local al Municipiului Brașov și mai apoi de către Federația Română de Fotbal, însă renunțarea la mare parte din jucătorii și antrenorii care au readus Brașovul la nivelul eșalonului secund a dus la numeroase litigii, ajunse pe masa comisiilor FRF, dar şi la TAS!

Comisiile FRF s-au pronunțat mult mai înainte decât cea de la TAS, iar cei de la FC Brașov au fost obligați, așa cum era normal de prima dată, din momentul cesiunii, să-i încadreze pe toți jucători și antrenori de la Corona. Antrenorii Călin Moldovan, Adrian Szabo și Liviu Negoiță, dar și jucătorii Adrian Voicu, Ștefan Nicolau, Mihai Laszlo, Marius Manole, Raul Toader, Bogdan Roșu și Radu Linguraru au fost angajați la FC Brașov după ce au câștigat litigiile la FRF.

Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto



Sursa – ProSport

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare