Și după lansarea din cinematografe, în septembrie 2022, și după
premiera pe Netflix, pe 1 ianuarie, pelicula a avut numeroase critici și
comentarii negative.
Comedia a stârnit controverse încă din toamna trecută, când a fost
lansată în cinematografe și a împărțit publicul în două tabere. Pe de o parte, succesul
la box office e de necontestat, iar „Teambuilding“ a fost filmul românesc cu
cele mai mari încasări din ultimii 30 de ani (4,65 milioane de dolari). Pe de
alta, comentariile negative au apărut imediat.
Matei Dima și Anca Diniciu, doi dintre protagoniștii comediei „Teambuilding“
Scenariul este scris de Alex Coteț (Sector 7), iar regia este
semnată de Matei Dima, Micutzu și Alex Coteț.
„Teambuilding“: viața în „corporateză“ și înjurături
Filmul este o satiră despre viața din corporație. Emil (Matei
Dima) se implică prea mult și pune presiune pe colegii săi din PLM Global.
Astfel, pentru a-i mai tempera energia, domnul Oprea (Șerban Pavlu) îl face
team leader în departamentul de call center – ingrații corporației, unde
liderul neoficial este morocănosul Horia Brenciu (Micutzu).
Domnul Oprea vrea să desființeze departamentul, dar Emil îi
promite că va câștiga Cupa Veseliei în teambuildingul companiei și îi va ajuta
astfel pe colegii lui să-și păstreze joburile. Limbajul în „corporateză“ – kind
reminder, guys – e completat cu multe înjurături, ceea ce a lezat o bună parte a
publicului.
Din distribuția filmului fac parte atât actori din noul val –
Micutzu, Matei Dima, Anca Dinicu, Nicu Banea – cât și actori consacrați, precum
Șerban Pavlu și Nuami Dinescu.
De la persoane publice la simpli spectatori au criticat limbajul
vulgar, umorul facil, glumele slabe etc. În rețelele sociale, filmul a fost
catalogat, de mulți, drept „o mizerie“, „mediocru“, „panaramă de film“, „porcărie“,
„tentativă de umor“, „prostia în formă pură“. Totuși, cei aproape un milion de
spectatori din cinematografe și cei care au vizionat filmul pe Netflix
demonstrează că pelicula a avut un imens succes comercial, iar mult specatori au
spus depre „Teambuilding“ că este „o comedie reușită“, „un început bun pentru
filmul românesc“, „primul hate pe 2023“ sau „un film surprinzător, de referință“.
„Sunt convins că fiecare privește în funcție de propriile gusturi.
Genul meu preferat de comedie nu este și al altuia și e normal așa. Sunt
convins însă că majoritatea oamenilor va fi super plăcut impresionată de
performanța actoricească și de nivelul glumelor care, din punctul meu de
vedere, e unul destul de bine organizat în straturi“, declara Micutzu într-un
interviu pntru „Adevărul“.
„Cu siguranță mă așteptam la critci. Cele mai multe dintre acestea
au fost foarte light, majoritatea au avut un vedere limbajul sau umorul. Acest
tip de limbaj este reprezentativ pentru corporații, iar umorul este subiectiv.
Noi ne-am propus să surprindem anumite pasaje și acțiuni din viața de
corporație și să le expunem într-un mod cât mai amuzant. La nivel de umor, noi
ne încadrăm în zona de satiră.
Cred că asta funcționează cel mai bine la
români: să ai grijă să nu fie prea real și prea luat în serios, dar nici
parodie. Este un film cu de toate:
cu glume facile, cu umor de situație, cu umor negru pe alocuri, așa cum cred eu
că ar trebui să fie o comedie. Cred că are de toate și datorită acestui lucru a
funcționat și a avut succes. Însă umorul este subiectiv, iar intenția noastră
cu această comedie a fost să-i facem pe oameni să râdă“, a declarat Matei Dima
pentru „Adevărul“.

Imaginea 1/6:
Monica Odagiu lansare Teambuilding jpg
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂