Teroarea ca armă supremă: războinicii care au folosit frica și propaganda pentru a cuceri

Teroarea ca instrument de luptă nu a apărut odată cu tehnologia modernă, ci acum aproape 3.000 de ani. Pionierii acestei tactici au fost asirienii, primul popor care a perfecționat arta de a înfrânge inamicul prin frică, punând bazele unei tradiții crude ce se resimte și în conflictele actuale.

Războiul psihologic este componentă importantă a strategiilor militare. Cu ajutorul acestuia inamicul poate fi destabilizat din interior, chiar îngenunchiat, înainte chiar de a fi nevoie de o intervenție armată în forță.

Războiul psihologic îmbracă numeroase forme și are numeroase metode de a induce confuzie, îndoială, teroare sau haos. Iar noile tehnologii reușesc să ducă acest tip de război sau agresiune la un nivel de neimaginat. Arma psihologică pare o metodă exclusivă a războiului modern. Ei bine, războiul psihologic are o vechime de aproape 4000 de ani.

Primii maeștri ai acestuia au fost niște războinici de excepție, creatorii primei armate organizate din lume și artizanii primului mare imperiu al lumii antice. Locuiau pe teritoriul de astăzi al Irakului și purtau numele de asirieni. În lumea veche erau cunoscuți drept „maeștrii terorii”, un popor temut care băga groaza în inamic. Multe orașe se predau doar cu speranța de a rămâne în viață, știind ce înseamnă rezistența în fața asirienilor. Nu în ultimul rând, asirienii au fost și primii din istorie care s-au folosit de propagandă pentru a destabiliza inamicii. 

De la regii corturilor la „stăpânii lumii”

Imperiul Asirian a fost o putere dominantă din Orientul Apropiat antic, născut din orașul Assur, din Mesopotamia, pe teritoriul de astăzi al Irakului, între fluviile Tigru și Eufrat. Asirienii erau cunoscuți pentru armata lor puternică, pentru armele avansate, pentru acea epocă, realizate din fier (majoritatea popoarelor de la acea vreme utilizau bronzul, mult mai slabi), rețelele comerciale extinse (în special în perioada asiriană veche) și realizările culturale semnificative, cum ar fi basoreliefurile palatelor și bibliotecilor. Poporul asirian vechi avea origini semitice și ocupa un teritoriu centrat în partea de nord a Irakului modern și extins în sud-estul Turciei, nord-estul Siriei și nord-vestul Iranului. 

Inițial, apariția Imperiului Asirian este legată de fondarea și dezvoltarea capitalei sale, orașul stat Assur. Ruinele acestui oraș sunt situate lângă râul Tigru, în partea de nord a Irakului de astăzi. Orașul a fost întemeiat în jurul anului 2500 ÎHr. Ca majoritatea mesopotamienilor, asirienii practicau agricultura bucurându-se de abundența oferită de Tigru. Totodată, aflându-se în apropierea zonelor muntoase s-au specializat în extracția pietrei și metalelor. Toate acestea au constituit o sursă importantă de bogăție, deschizând rute comerciale până în Antolia, adică Turcia de astăzi. În plus, minereul de fier i-a ajutat să obțină arme și echipamente militare de protecție mult mai dezvoltate și mai rezistente decât a majorității popoarelor din jur, care încă foloseau bronzul. În zona locuită de asirieni au fost ridicate mai multe orașe-state, fiecare cu legile și regii lor. Importante au fost Kahlu și Ninive.

Cel din urmă a devenit, ulterior cel mai mare oraș al Asiriei, un centru al puterii regilor asirieni dar și un mare pol al culturii și civilizației asiriene în Mesopotamia. De-a lungul celui de-al doilea mileniu î.Hr., Asiria a fost vasală a Babilonului, transformat de akkadieni într-o mare putere regională. Ulterior, asirienii au intrat sub influența Regatului Mitanni, o altă structură politică întemeiată de semiți în zona siriană-mesopotamiană. În secolul al XIV-lea î.Hr., însă, Asiria a devenit o putere independentă. Orașele state au fost unite sub sceptrul suveranilor din Asur. Începea povestea unuia dintre cele mai mari și brutale imperii ale Antichității. Odată cu unificarea și centralizarea statului asirian, a fost creată prima mare armată organizată din istorie. Războinicii asirieni beneficiau de elemente de protecție dar și de o logistică superioară tuturor celorlalte popoare. Adică, au dezvoltat un serviciu sanitar al armatei, modalități de hrănire a trupelor în marș, trupe de geniu specializate în traversarea râurilor, construirea de rampe și tot ce era necesar.

Nu mai vorbim de echipamente de asediu. Din secolul al IX-lea î.Hr. Imperiul Asirian a ajuns la apogeul puterii și influenței sale. Marii regi asirieni controlau un imperiu care se întindea din Egipt până în Iran, cuprinzând teritorii din Siria, Palestina, Israelul și Irak-ul de astăzi. Ba chiar și o parte din Anatolia. Au ajuns să fie menționați în toate textele din perioada respectivă, inclusiv în Vechiul Testament. Erau pomeniți cu teamă, cu groază, ca o pedeapsă divină asupra omenirii. „Asirienii au creat prima mare armată din lume și primul mare imperiu din lume. Această mare stăpânire a fost menținută cu ajutorul a doi factori: abilitățile lor superioare în războiul de asediu și dependența lor de teroarea pură, nealterată”, preciza istoricul Simon Anglim.

Până în jurul anului 612 î.Hr, când Imperiul Asirian s-a prăbușit din cauza conflictelor interne și a atacurilor externe, marii regi de la Asur și Ninive au fost adevărații stăpâni ai lumii cunoscute. 

Regii terorii, maeștrii războiului psihologic și al propagandei

Pe lângă calitățile marțiale extraordinare ale asirienilor dar și superioritatea armelor și tehnicii militare, asirienii au fost primul popor cunoscut care a folosit războiul psihologic și propaganda împotriva inamicului. Asirienii au avut grijă să-și creeze reputația unui popor extrem de crud. Efectiv au băgat frica în inamici, au semănat teroare și moarte. În așa fel încât mulți se predau numai de teama lor. Au început prin a practica tortura împotriva popoarelor cucerite și a prizonierilor de război. În plus, profanau îngrozitor trupurile celor uciși pe câmpul de luptă. Se comportau fără milă.

Oameni trași în țeapă de asirieni FOTO Osama S. M. Amin

„Torturile împotriva inamicilor, atât războinici cât și civili, au fost practicate de armatele asiriene ca normă pentru a-i forța să se supună și pentru a stabiliza societățile cucerite. În timpul perioadei neo-asiriene (935-612 î.Hr.), asupra inamicilor s-a aplicat un exces de violență. Torturile împotriva inamicilor au fost clasificate drept tactici de război psihologic pentru a amenința și a teroriza potențialii inamicii. Ca o lecție dură și un avertisment copleșitor. Întrucât cruzimea a fost întotdeauna o metodă semnificativă de a constrânge statele inamice reticente să ia în considerare supunerea, imperiul asirian și-a extins teritoriile aplicând tactici teroriste în timpul construirii imperiului”, precizează Weijia Chen în „The Assyrian Empire:Terror Tactics as a Tool of Empire-building”, pentru Universitatea din Atena.

Guvernatorii orașelor și regiunilor beneficiau la rândul lor de faima terorii asiriene. Locuitorii se temeau să se opună sau să se răscoale. De multe ori grupurile care puteau crea probleme asirienilor erau deportate. Oamenii erau aduși în Asiria și transformați în sclavi. Cei ocupați erau obligați să respecte regulile, legile și zeitățile asiriene. Moartea era cea mai ușoară pedeapsa iar cea mai cumplită era tortura. Pe baza scenelor reprezentate pe monumentele din timpul domniei regelui Assurbanipal al II-lea (883-859 î.Hr.) ne putem da seama de magnitudinea terorii și a practicilor de tortură aplicate de asirieni.

Imperiul Asirian( cu verde) FOTO wikipedia

Inamicii, civili sau militari erau efectiv decapitați cu ajutorul cuțitului, erau lăsați cu răni grave, expuși, pentru ca vulturii să le mănânce ochii. Alții erau eviscerați și lăsați să trăiască în agonie, în timp ce animalele sălbatice îi ucideau lent, mâncându-le măruntaiele pe viu. Masacrele erau îngrozitoare. Erau munți de cadavre îngrămădite în orașe, pe câmpii, aruncate în râuri.

Dacă refuzau să se predea după cucerire, locuitorii orașelor erau aspru pedepsiți. Practic erau masacrați. Dar nu oricum. Întâi torturați, apoi uciși lent. „Textele au indicat și alte forme de violență, cum ar fi arderea adulților, indiferent de sex, și scoaterea ochilor prizonierilor. Pentru prizonieri, aceștia erau jupuiți, amputate părți ale corpului, cum ar fi mâini, degete, nasuri, urechi și închiși de vii în zidurile palatelor orașelor învinse. Pielea jupuită de la prizonieri era atârnată pe zidurile orașelor cucerite”, preciza Weijia Chen în aceeași lucrare. 

Asirienii trăgeau în țeapă cu cel puțin 2500 de ani înaintea lui Vlad Țepeș

Vlad Țepeș nu a inventat cumplita pedeapsă pentru care a rămas celebru. Asirienii au fost cei care au inventat trasul în țeapă. Prizonierii erau efectiv trași în țeapă și lăsați să agonizeze în fața cetăților învinse. Unul dintre cei mai cruzi regi a fost Salmanasar al III-lea. Acesta a ordonat numeroase atrocități. În cetățile învinse oamenii erau efectiv masacrați la grămadă, femei, bărbați, copii. Un număr semnificativ de prizonieri au suferit amputări, alții au fost trași în țeapă. Uneori, din cauza numărului mare de cadavre, întregul ținut era folosit ca un uriaș cimitir. Din cauza numărului mare de morți, râul Orontes a putut fi traversat pe un pod de cadavre. În plus, asirienii aveau grijă să se laude cu toate aceste fapte.

Oameni torturați și jupuiți de vii FOTO Osama S. M. Amin

Aveau grijă ca toți să afle de ceea ce se poate întâmpla dacă li se opune rezistență. Masacrele au fost imortalizate pe zidurile palatelor, au rămas sub formă de mărturii scrise pe plăcuțe de lut în alfabet cuneiform sau efectiv prin spectacole macabre în fața orașelor cucerite, cu morți atârnați pe ziduri, lăsați să putrezească în țepe, prin copaci cu ochii smulși și măruntaiele vărsate. De multe ori cetățile atacate se predau fără luptă de frica repercusiunilor. Asirienii reușeau să cucerească fără luptă, fără să epuizeze resurse, ținuturi întregi.

„Asirienii au folosit tactici teroriste în mod intenționat pentru a dobândi o reputație distructivă prin strategii militare brutale și politici de deportare în alte părți ale Orientului Apropiat. Și aveau grijă ca toți să afle asta.  Când asirienii au pus în practică tacticile sadice, și-au etalat puterea militară copleșitoare, cu metode de inducere a fricii”, se arată în  „The Assyrian Empire:Terror Tactics as a Tool of Empire-building”.

Forme avansate de război psihologic

Asirienii erau capabili și de forme avansate ale războiului psihologic. De exemplu, după ce începeau asediul unei cetăți, aveau grijă să culeagă recoltele celor aflați în cetate. Efectiv îi lăsau fără mâncare. Prin această metodă, asirienii puteau mobiliza armata pentru o perioadă mult mai îndelungată, folosind efectiv recoltele inamicilor pentru a-și hrăni populația. Nu mai vorbim de numărul mare de sclavi aduși pentru muncile câmpului, din orașele cucerite, transformând Asiria într-un stat eminamente militarist.

„Am deschis hambarele lor pline de hrană. Și hrană nesfârșită am lăsat armata mea să devoreze”, preciza Sargon al II lea, într-o inscripție. „ Le-am ars recoltele și miriștea, le-am deschis grânarele umplute și am lăsat armata mea să devoreze grâul nemăsurat. Ca niște lăcuste în roi, am aruncat fiarele taberelor mele în pajiștile ei și au sfâșiat vegetația de care depindea orașul, i-au devastat câmpia. Le-am ars recoltele abundente, le-am deschis grânarele umplute și am lăsat armata mea să devoreze grâul nemăsurat”, arată o altă inscripție din vremea lui Tiglat Palasar I (1114-1076 î.Hr).