Toma Enache, regizorul primului film despre George Enescu: „După ce am înțeles pe deplin anvergura lui Enescu, am simțit că am datoria să fac un film despre el”

Lansat în toamna
anului trecut și regizat de Toma Enache, „Enescu,
jupuit de viu”, primul film despre marele compozitor român, a
atras deja zeci de mii de spectatori în cinematografele din România
și a câștigat câteva zeci de premii la festivalurile
internaționale de pe glob.

Pe parcursul
filmului este superb redată și construită povestea de
dragoste atât de specială și sărită din tipare dintre George
Enescu și prințesa Maria Cantacuzino. Iar protagoniștii, actorii
Mircea Dragoman și Theodora Sandu, au fost foarte
apreciați pentru interpretările lor.

„Eu, când iubesc ceva, se gravează
aici… Vreau să spun pentru toată viața, aici… În inimă!”,
spunea George Enescu, replică ce apare și în film și care este
trăită și simțită.

Prin „Enescu, jupuit de viu”, Toma
Enache a reușit să facă un film special
despre iubire, pasiune, sensibilitate, perseverență, dăruire și
succes. E un film ce aduce publicul mai aproape de sufletul atât de
special al lui George Enescu, la 70 de ani de când marele artist a
plecat dincolo de stele.

Filmul beneficiază de o distribuție
remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și
Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori foarte
cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian
Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski,
Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu.
Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru
munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere
ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian
Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la
International Classical Music Awards.

Coloana sonoră este interpretată de
Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian
Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de
Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia
Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă
distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un
fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și
Dinu Lipatti la pian.

Într-un interviu acordat
pentru „Adevărul”, regizorul Toma Enache a vorbit despre
procesul de realizare a filmului, dar și despre motivele pentru care
a ales să propună o perspectivă cu totul neaşteptată, bazată pe
jurnalul Marucăi Cantacuzino, precum și pe documente de arhivă
preţioase.

”Enescu, jupuit de viu” este
primul film realizat vreodată despre marele George Enescu. Cum s-a
născut ideea acestui film special?

În urmă cu câțiva ani, trecând pe
lângă casa lui Enescu de la Liveni, am hotărât să mă întorc
din drum și să o vizitez, după ce amânasem de multe ori acest
lucru, din lipsă de timp. Parcursesem de multe ori acel drum, în
peregrinările mele prin țară cu piese de teatru sau cu filmul
anterior și de fiecare dată mă grăbeam să ajung la destinație,
promițându-mi în gând că mă voi opri data viitoare. În ziua
aceea însă, am avut sentimentul acela de ‘acum ori niciodată’
și m-am întors din drum. Casa memorială era de fapt închisă,
însă înăuntru era o doamnă care mi-a deschis și a avut
amabilitatea să-mi povestească, timp de aproape o oră, tot ce știa
despre Enescu. Vorbea cu căldură, cu afecțiune, ca despre cineva
foarte apropiat și m-a impresionat profund. Fascinat de
personalitatea lui Enescu, am început o cercetare amănunțită,
citind tot ce am găsit despre compozitor. A avut o viață
fascinantă, fericită și tristă deopotrivă, pe care mi-am dorit
să o fac cunoscută publicului printr-un film. Mulți oameni nu
înțeleg cum e posibil ca un geniu de talia lui Enescu dublat si de
o poveste de viață extraordinară sa nu
aibă un film artistic. Fiecare proiect pe care îl inițiez trebuie
să fie o călătorie profundă și semnificativă, atât pentru
mine, cât și pentru spectator.

Cât de dificil a fost drumul de la
idee până la produsul finit?

Drumul de la idee la filmul a durat cam
doi ani. După o perioadă intensă de documentare, în care am
studiat tot ce am găsit despre Enescu, dorind să înțeleg nu doar
opera sa muzicală ci și aspectele mai puțin cunoscute ale vieții
sale personale și ale contextului istoric în care a trait, a urmat
scrierea scenariului. A fost o etapă complexă, deoarece am dorit să
redau cât mai fidel atât geniul muzical al lui Enescu, cât mai
ales latura sa umană. Provocarea principală a fost să echilibrez
elementele dramatice și să păstrez autenticitatea fiecărui moment
redat pe ecran. Am ales să redau doar o anumită perioadă din viața
lui, pe care eu am considerat-o cea mai relevantă.

Au urmat provocări logistice și
financiare, care sunt inerente în realizarea oricărui film de
asemena anvergură. Alegerea locațiilor, a echipei și a actorilor,
precum și gestionarea bugetului au fost aspecte ce au necesitat
multă muncă, o planificare atentă și flexibilitate. Să faci un
film de epocă astăzi este nebunie curată. Totul este de o mie de
ori mai complicat decât în cazul unui film cu tematică
contemporană. Am avut alături o echipă extraordinară, sponsori și
parteneri care ne-au fost alături. Deși a fost greu, împreună am
reușit să facem un film de care, o spun fără modestie, sunt
extrem de mândru.

„M-a frapat
mult bunătatea lui George Enescu”

Când ați simțit că a face un
film despre Enescu e mai mult decât o idee, că e o datorie?

Când mi-am dat seama că absolut toate
țările din lumea asta au filme despre cele mai mare personalități
ale lor, de cei cu care se mândresc în lumea intreagă, fie că
vorbim de scriitori, pictori, actori sau figuri politice. Van Gogh,
Beethoven, Virginia Woolf, Lincoln sau Churchill, sunt doar câteva
exemple de astfel de oameni excepționali. Există filme
extraordinare despre ei. George Enescu este o personalitate de talie
mondială, cu un impact uriaș asupra muzicii clasice universale, la
fel cum este Brâncuși în sculptură. După ce am citit tot ce se
putea despre Enescu și i-am înțeles pe deplin anvergura, am simțit
că am această datorie, să fac un film despre el.

Ce detaliu legat de viața lui
George Enescu v-a frapat cel mai mult?

Bunătatea lui, care devenise
proverbială în epocă, mi se pare calitatea lui cea mai mare,
dincolo de geniul muzical. Nu există carte despre George Enescu în
care să nu se vorbească despre cât de generos și bun era cu toată
lumea, cât de altruist. Nu degeaba, unul dintre cei mai mari
violoniști ai lumii, Yehudi Menuhin, discipolul compozitorului
român, a spus că pentru el „Enescu va rămâne întotdeauna ca
una dintre minunile lumii.” Iată că nu doar muzica ci și
bunătatea lui au devenit emblema lui Enescu și deopotrivă
moștenirea lui.

Imaginea 1/10:
Theodora Sandu in rolul printesei Maruca Cantacuzino foto Facebook jpg

Ce v-a făcut ca în filmul dedicat
lui George Enescu să propuneți o perspectivă cu totul neaşteptată,
bazată pe jurnalul Marucăi Cantacuzino, pe documente de arhivă
preţioase, unice, ce nu au mai fost până acum niciodată revelate
marelui public?

Am simțit că aceste surse prețioase
pun într-o perspectivă nouă relațiile, trăirile și gândurile
lui Enescu, aducând o dimensiune mai personală și mai umană
poveștii sale. Descoperirea acestor documente mi-a oferit o
oportunitate unică de a crea o narațiune care să fie bazată pe
realitate și totodată emoționantă, oferind publicului o
perspectivă profundă și autentică asupra vieții acestui mare
compozitor. Am vrut să spun publicului o poveste care să nu fie
doar despre muzica lui Enescu, ci și despre omul din spatele
creațiilor sale, despre frământările, bucuriile și luptele sale
interioare. Consider că aceste aspecte personale sunt esențiale
pentru a înțelege cu adevărat măreția și complexitatea lui
Enescu.

„Dragostea
și loialitatea profundă
dintre Enescu și Maruca Cantacuzino arată
dimensiunea extraordinară a iubirii lor”

Ce amănunt din povestea fabuloasă
de iubire dintre Enescu și Maria Cantacuzino v-a produs cele mai
speciale emoții?

Felul în care Enescu a rămas alături
de Maria în cele mai dificile momente din viața ei. De exemplu,
după ce aceasta a suferit o cădere nervoasă, s-a automutilat și a
fost internată într-un sanatoriu, Enescu a fost acolo pentru a o
susține și a-i oferi toată afecțiunea și sprijinul său. Această
iubire și loialitate profunde arată dimensiunea extraordinară a
iubirii lor.

Mircea Dragoman și Theodora Sandu
au două partituri memorabile în rolurile lui George Enescu și
respectiv al Mariei Cantacuzino. Cum i-ați descoperit pe cei doi
actori și cum v-au convins?

I-am ales în urma unui casting
organizat special pentru cele doua roluri principale din film. Din
peste 500 de actrițe înscrise, în faza finală au rămas 10 și
pentru ultima probă 4. A fost sa fie Theodora Sandu și Mircea
Dragoman, ambii la debut în film într-un rol principal. În mod
clar am ales bine, ambii fiind premiați la festivaluri
internaționale pentru rolurile interpretate, ambii fiind iubiți de
public pentru calitatea si autenticitatea
interpretării.

Ce scenă din film a fost cel mai
dificil de filmat?

Cred că scena ce redă întâlnirea
crucială dintre George Enescu și Maruca Cantacuzino. Această scenă
este esențială pentru a surprinde complexitatea relației lor, iar
provocarea a fost să redăm autenticitatea emoțională și
intensitatea momentului fără a cădea în melodramă. Filmată
într-o

locație istorică, scena a necesitat o
atenție deosebită la detalii pentru a recrea atmosfera acelei
perioade. Era important să surprindem chimia și dinamica dintre
actori, astfel încât să transpunem pe ecran profunzimea și
nuanțele relației dintre cei doi. A fost nevoie de multe duble și
ajustări pentru a ajunge la efectul dorit, dar efortul a meritat pe
deplin.

Dacă ar trebui să rezumați viața
lui Enescu într-o frază, care ar fi acea frază?

„Perfecțiunea, care îi
pasionează atât de mult pe oameni, nu mă interesează. Ceea ce
contează în artă este să vibrezi tu însuți și să-i faci și
pe alții să vibreze”, spunea George Enescu.

Cred cu tărie că am vibrat profund
lucrând la acest film despre viata lui și cred, văzând reacția
publicului, că i-am făcut și pe mulți alții să vibreze în
sălile de cinema.

Când ați simțit cel mai mult
vibrația cu opera și viața lui Enescu pe parcursul filmărilor?

În momentele
în care recream scenele ce reflectau conexiunea sa profundă cu
muzica. Un exemplu este scena în care Enescu compune la pian,
imersat în propria creație, cu note muzicale care par să prindă
viață în jurul său. În acele clipe, emoția pe platou devenea
aproape palpabilă, iar echipa de filmare, actorii și toți cei
implicați simțeau această energie.

Care a fost cea mai specială
reacție pe care ați primit-o de la cei care au văzut filmul?

Au fost atât de multe reacții ce m-au
surprins și m-au emoționat, încât mi-ar fi imposibil să aleg una
anume. Profesori, oameni din diverse domenii, mi-au spus atâtea
cuvinte frumoase despre film… Nu vi le pot spune, și asta nu
pentru că nu m-au făcut să mă simt extraordinar, ci pentru că ar
putea părea niște laude exagerate, cum cred că de fapt și sunt.

În schimb, pot să vă spun că am
fost profund mișcat de o dedicație a maestrului Cristian Măcelaru,
scrisă pe un CD cu muzica lui Enescu, pe care mi l-a oferit:
‘Artistului Toma Enache care a făcut pentru Enescu mai mult decât
noi toți la un loc.’ Aceste cuvinte venite din partea unuia dintre
cei mai mari dirijori ai lumii, un om luminos, cu un caracter
exceptional, care a făcut atât de multe pentru Enescu – lucruri
mai importante decât aș putea face eu vreodată – m-au emoționat
profund. În caz că nu știți, Maestrul Măcelaru lucrează la
înregistrarea operei integrale a lui Enescu cu Deutsche Grammophon
și este directorul artistic al Festivalului Enescu. M-a sprijinit la
realizarea coloanei sonore și îi sunt profund recunoscător pentru
asta. A fost una dintre minunatele întalniri pe care acest film le-a
prilejuit. Cum să nu fiu fericit?