4.2 C
Londra
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Transportoarele blindate părăsite de ruşi sunt recuperate de fermierii din Ucraina, apoi sunt reparate şi refolosite de militarii ucraineni

„Aceasta este realitatea de pe front: sătenii din regiunea Kievului au acum blindate ruseşti. Două tractoare trag vehiculul greu, un nou trofeu al forţelor ucrainene. Blindatul urmează ascultător tractoarele. La volanul acestora sunt fermieri simpli. Au găsit blindatul în pădure, la marginea satului, de unde până acum câteva zile inamicul trăgea asupra civililor. După ofensiva armatei ucrainene, soldaţii ruşi au fugit”, a descris reporterul la începutul documentarului. 

Reclama Google

„L-am luat din balastieră, unde mai sunt două astfel de vehicule. Îl ducem pe acesta acasă şi apoi le luăm şi pe celelalte. Unuia dintre ele i-au căzut şenilele, dar ştim să le punem la loc. Şi mai e unul ars în totalitate”, spune unul dintre săteni.

„Pare că în acest vehicul au fost oameni până cu puţin timp în urmă. Locurile sunt calde şi în interior sunt resturi de provizii. Aici avem vită cu fasole, legume, pate şi chiftele. Au plecat atât de repede, că au lăsat aproape totul în urmă. Aici avem inclusiv o căciulă rusească.  În timp ce soldaţii ucrainenii admiră trofeele, comandantul lor inspectează blindatul”, a continuat reporterul, potrivit Digi24. 

În continuare, militarul i-a arătat reporterului cele două radiatoare, care au fost lovite de gloanţe, dar care pot fi reparate o zi sau două. 

Reporterul a descris că este vorba de un transportor blindat BTR-82, cu un tun automat de 30 mm şi mitraliera cu o mulţime de gloanţe. Potrivit specialiştilor, Rusia  folosesc aceste blindate din 2013, iar armata ucraineană le-a mai înfruntat în timpul conflictului din Donbas.

„Altele au fost observate la Bucha, în suburbiile Kievului, complet arse. Acum vedem aceleaşi vehicule în regiunea de nord a Kievului. Pentru a le deosebi de cele ucrainene, trebuie să fiţi atenţi la acest cerc alb. Asta însemnă că blindatul face parte din grupul de luptă care a venit din Belarus. Şi, mai presus de orice, «vorbeşte» ruseşte fără niciun accent”, a adăugat reporterul.

În blindatele de război, au fost descoperite mai multe conversaţii între soldaţii ruşi care ar putea reprezenta o dovadă pentru crimele împotriva civililor. Cu toate acestea, soldaţii ruşi nu au primit niciun fel de sprijin, tancurile lor au fost distruse la marginea localităţii.

„În aceste imagini surprinse din aer, petele negre de pe drum reprezintă tot ce a mai rămas din blindate şi din ofensiva rusă. Potrivit armatei ucrainene, echipajul transportorului blindat rătăceşte pe drumuri, dar până la urmă, cineva îi va observa pe militari”, a mai spus reporterul.

„Conform informaţiilor noastre, ei ar rătăci prin pădurile din Belarus sau în cele din Cernihov, dar îi vom găsi şi va fi amuzant”, spune un comandant ucrainean.

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare