8.4 C
Londra
joi, martie 28, 2024

Ucraina: Ţările UE vor beneficia de o prefinanţare suplimentară în valoare de 3,5 miliarde euro pentru primirea refugiaţilor

Acest act introduce modificări pentru a majora prefinanţarea din partea iniţiativei privind asistenţa de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei, REACT-EU („Recovery Assistance for Cohesion and the Territories of Europe”), unul dintre cele mai importante programe de redresare post-pandemie, în scopul de a consolida fondurile politicii de coeziune şi Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD)”, arată un comunicat de presă al Consiliului European.
 
În mod concret, prefinanţarea care va fi plătită în 2022 prin intermediul REACT-EU va creşte de la 11% la 15% pentru toate statele membre şi de la 11% la 45% pentru ţările UE în cazul cărora numărul de persoane sosite din Ucraina era mai mare de 1% din populaţia lor la sfârşitul primei luni după invazia rusă.
 
În plus, actul instituie opţiunea unui cost unitar pe persoană pentru a simplifica mobilizarea fondurilor, ceea ce permite să se răspundă într-un mod mai eficace nevoilor de bază ale persoanelor strămutate din Ucraina şi să li se asigure un sprijin de bază, mai indică sursa citată.
 
Aceste modificări urmăresc să reducă sarcina asupra bugetelor publice ale statelor membre, pentru ca acestea să poată gestiona mai bine acest aflux de refugiaţi.

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare