10.1 C
Londra
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ucrainenii au reușit o străpungere importantă în apropiere de un sat de le frontul sudic. Obstacolele din calea următorului obiectiv al contraofensivei

Forțele ucrainene au reușit o străpungere a liniilor defensive ruse în apropiere de localitatea Verbove, a declarat generalul aflat la comanda contraofensivei din sud, relatează CNN.

Reclama Google

Contraofensiva ucraineană face progrese pe frontul sudic FOTO PROFIMEDIA

„Pe flancul stâng [în apropiere de Verbove] am făcut o străpungere și continuăm să avansăm”, a declarat Oleksandr Tarnavski vineri pentru CNN.

Aceasta a admis totuși că aceasta a avut loc „nu atât de repede pe cât era de așteptat, nu ca în filmele despre cel de-al Doilea Război Mondial. Principalul este să nu pierdem această inițiativă. Să nu o pierdem în practică, cu acțiuni”.

Obiectivul pe termen lung al Ucrainei este de a rupe „podul terestru” al Rusiei, care leagă teritoriul pe care l-a ocupat în est de Crimeea.

La începutul lunii septembrie, forțele ucrainene anunțau că au cucerit satul Robotîne și că se îndreaptă spre est, spre satul Novoprokopivka. Soldații au declarat că se așteaptă la lupte pentru controlul terenului înalt la sud și la est de sat, pe măsură ce se apropie de următorul strat de apărare rusesc. Verbove se află la câțiva kilometri est de Robotîne.

Comandantul ucrainean a dezvăluit pentru CNN că, în opinia sa, marele progres al contraofensivei ar fi totuși cucerirea orașului Tokmak, un hub strategic pentru Rusia și care ar fi de altfel primul obiectiv major al armatei ucrainene pe frontul din sud.

CNN relata la începutul săptămânii că forțele ucrainene se aflau la aproximativ 20 de kilometri de Tokmak, străduindu-se să străpungă multiplele straturi de apărare rusească.

„Cred că da [va avea loc o mare reușită]”, a prezis Tarnavski. „Cred că se va întâmpla după Tokmak. În acest moment (rușii) se bazează pe adâncimea liniei lor defensive de acolo”, a explicat el.

Potrivit comandantului ucrainean, în prezent probleme mai mari pentru forțele ucrainene sunt mai degrabă „intersecțiile, liniile de copaci și câmpurile de mine dintre liniile de copaci” decât liniile Surovikin – straturile de apărare construite la ordinele fostului comandant al ofensivei ruse în Ucraina, Serghei Surovikin.

„[Există] o combinație de mici grupuri de apărare inamice care în prezent sunt plantate foarte precis și competent. Dar acțiunile luptătorilor noștri îi forțează să se retragă treptat atunci când se confruntă cu echipele noastre de asalt”, a subliniat Tarnavski.

Generalul a recunoscut că, pentru ca contraofensiva să fie un succes, forțele ucrainene trebuie să ajungă cel puțin la orașul Tokmak.

„Tokmak este obiectivul minim. Obiectivul general este să ajungem la granițele noastre”, a precizat el.

„Nu atât de rapid pe cât ne-am așteptat”

În ciuda faptului că a recunoscut că înaintarea nu se desfășoară atât de „repede pe cât așteptat”, Tarnavski spune că iarna nu va încetini contraofensiva.

Ploile de toamnă pot face ca terenul din Ucraina să devină noroios, îngreunând deplasarea cu utilaje grele, precum tancurile, dar Tarnavski explică că forțele ucrainene se deplasează în grupuri mici, în principal pe jos.

„Vremea poate fi un obstacol serios în timpul avansării, dar având în vedere modul în care avansăm, în mare parte fără vehicule, nu cred că [vremea] va influența puternic contraofensiva”, a subliniat el.

„În acest moment, nici inamicul, nici noi nu folosim formațiuni mari, companii, batalioane sau brigăzi. Noi folosim escadroane de asalt, grupuri de 10 până la 15 oameni. Ei desfășoară o muncă titanică de concentrare a focului inamicului asupra lor și folosesc toate mijloacele pe care trebuie să le folosească pentru a supraviețui”, a explicat el.

El a precizat că Ucraina s-a adaptat și la utilizarea echipamentelor occidentale, precum și la tacticile occidentale.

Întrebat despre rezistența tot mai mare din Occident față de continuarea livrărilor de arme către Ucraina, în special în SUA, unde unii au exprimat îndoieli cu privire la șansele de succes ale Kievului, Tarnavski a explicat că forțele ucrainene nu au de ales decât să continue lupta.

„Să fie opinia scepticilor. Nu este o competiție și nu avem de ales. Înțeleg că cineva și-ar fi putut imagina operațiuni contraofensive pe scară largă. Dar vremurile se schimbă, tacticile inamicului se schimbă, armele se schimbă. Avem un singur obiectiv – eliberarea teritoriilor noastre. Oricât de greu ar fi, vom continua să muncim. Și vreau să le mulțumesc chiar și scepticilor, criticile lor influențează și ele succesul sarcinii noastre”, a mai spus el.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare