21 C
Londra
luni, august 15, 2022

Ucrainenii folosesc sisteme de recunoaştere facială şi inteligenţa artificială pentru găsirea ruşilor care terorizează civilii

Potrivit acestuia, datorită unor astfel de sisteme, au fost deja găsiţi mulţi ucigaşi din Bucea şi Irpen. Fedorov a mai adăugat că lucrările vor continua, iar informaţii detaliate despre aceşti oameni, unde şi cu cine locuiesc vor fi stabilite într-un timp destul de scurt.

Reclama Google

„De fapt, au fost deja găsiţi mulţi criminali care au terorizat civili din Bucea şi Irpin. În scurt timp, vom stabili toate informaţiile despre aceste persoane: profilurile lor în reţelele de socializare, unde şi cu cine  locuiesc. Astăzi, tehnologia face posibilă găsirea tuturor celor care au vizat obiectivul cel puţin o dată. Şi având în vedere cum le place să posteze fotografii pe internet şi numărul de camere din oraşe şi case, vom rezolva această problemă foarte repede”, a spus Fedorov.

Ucrainenii pot raporta abuzurile comise de forţele ruse contra drepturilor omului pe un nou website, a anunţat sâmbătă ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, potrivit dpa.

”Dovezile care sunt strânse în legătură cu atrocităţile comise de armata rusă în Ucraina vor garanta că aceşti criminali de război nu scapă de justiţie”, a scris Kuleba pe Twitter.

Website-ul cuprinde imagini şi relatări ale martorilor despre crime, torturi şi violuri contra civililor în timpul invaziei ruse începute pe 24 februarie în Ucraina.

Imaginile cu zeci de cadavre în gropi comune sau pe străzile din jurul Kievului, apărute în weekendul trecut, după retragerea rusă, au revoltat ţările occidentale.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare