Zeci de tone de deşeuri din Anglia și Olanda au fost oprite la Punctele de Trecere a Frontierelor Borș II și Nădlac II. Este vorba despre plastic și diverse bunuri.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu aproximativ 29 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de un cetățean sârb, respectiv maghiar. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, plastic și diverse bunuri, de la diferite societăți comerciale din Anglia și Olanda pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor şi Arad.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 29.037 kg deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.
Sursa – Romani in UK
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂