20.8 C
Londra
marți, iulie 16, 2024

Unul dintre cei mai controversați voievozi români. Demn de tragediile lui Shakespeare, este urmaș al lui Ștefan cel Mare

Unul dintre cei mai controversați voievozi români a fost Ștefăniță, nepotul marelui Ștefan cel Mare. Considerat de unii un tiran vărsător de sânge, în timp ce de alții un reformator demn de numele ilustrului său bunic, Ștefăniță a avut o viață scurtă dar demnă de un roman de aventuri.

Reclama Google

Stefăniță vodă, cel din mijloc, între tatăl și unchiul său FOTO Wikipedia

Domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a însemnat o perioadă lungă de prosperitate pentru principatul Moldovei. Mai mult decât atât, din punct de vedere politic, Moldova se afirma ca o putere în zona nord-danubiană reușind să respingă toate atacurile marilor regate vecine. În plus, țara cunoștea o dezvoltare economică fără precedent.

Moartea ilustrului voievod nu a dus la o decădere a Principatului și începutul războiului civil, cum a fost cazul Valahiei, după moartea lui Mircea cel Bătrân. Prosperitatea și stabilitatea politică a Moldovei s-a menținut pentru încă câteva decenii, sub urmașii lui Ștefan cel Mare.

Dintre aceștia, cel mai controversat a fost Ștefăniță, un voievod tânăr dar energic, asemănat de cronicari cu bunicul său. Domnia sa a fost umbrită de numeroase vărsări de sânge și totodată de o imagine, deformată spun unii, lăsată posterității de marii boieri.

Din anumite puncte de vedere, Ștefăniță a fost un adevărat Richard al III-lea al românilor, o personalitate pe nedrept aruncată în istorie cu o reputație pătată. De altfel, personalitatea și faptele sale au inspirat cunoscuta piesă de teatru ”Viforul” scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea. 

Un copil din flori cu o cultură demnă de un prinț european

După moartea lui Ștefan ce Mare, pe tronul Moldovei a urcat Bogdan al III-lea, zis ”cel Chior”, după ce un cavaler i-a scos ochiul în Bătălia de la Codrii Cosminului. Bogdan era fiul legitim al lui Ștefan cel Mare cu ultima sa soție, Maria Voichița. 

Despre Bogdan cronicile spun că era un bărbat viteaz, care a continuat, pașnic, moștenirea tatălui său, timp de 13 ani.  „Bărbat viteaz, prieten al virtuţilor şi al oamenilor virtuoşi”, arată cronicarii. Bogdan moare în 1517, iar la tron îi urmează un fiu nelegitim, Ștefan al IV-lea Mușat, sau Ștefăniță cum a rămas cunoscut în istorie.

Ștefăniță s-a născut în anul 1506, la Suceava, și a fost fiul lui Bogdan al III-lea cu o femeie, Stana. Nu se știe dacă era de obârșie nobilă sau nu, dar cert este că Ștefăniță a fost făcut în afara căsătoriei. Stana a murit la un an după Bogdan al III-lea.

Se spune că Ștefăniță a călătorit mult alături de mama sa, probabil îndepărtată de la curte la insistențele doamnei Moldovei. Mai precis acesta și-ar fi petrecut copilăria prin Polonia, Germania sau Crimeea. La vârsta de 13 ani cunoștea deja șapte limbi străine.

Era un principe extrem de educat și bun cunoscător al politicii încă din adolescență. Acesta lucru l-a făcut pe Grigore ureche să spună despre Ștefăniță că „ar fi putut să fie un mare conducător și altor țări”. 

În umbra marilor boieri

Vârsta la care Ștefăniță ajunge domnitor este controversată. Unele cronici, precum cea a episcopului Macarie spun că avea nouă ani când a murit tatăl său. Altele, cum ar fi o cronică poloneză, arată că ar fi avut 11 ani. Cea mai plauzibilă variantă este aceea  că Ștefăniță avea 13 ani în momentul în care a ajuns pe tronul Moldovei. Cel puțin aceasta este opinia specialistului Horia Ursu.

Cert este că Ștefăniță ajunge pe tronul Moldovei pe 22 aprilie 1517. Fiind minor, Ștefăniță se află sub tutela unei regențe formată din mari boieri, în frunte cu Luca Arbore, Marele Portar al Sucevei, un soi de prim ministru. Luca Arbore era un boier cu mare experiență în administrație, încă din timpul lui Ștefan cel Mare. 

Marele voievod, Ștefan cel Mare ținuse, însă, în frâu marea boierime, iar fiul său Bogdan ajunsese la o înțelegere echitabilă. Profitând de minoratul lui Ștefăniță, însă, marii feudali se dezlănțuie. Profită de vârsta voievodului pentru a-și întări privilegiile, proprietățile, dar și pentru a conduce țara conform propriilor interese.

Pe scurt, încercau să zdruncine instituțiea domniei și să o subordoneze intereselor lor. Ar fi fost un dezastru care ar fi adus războiul civil.  „Marea boierime găsea acum cel mai potrivit prilej pentru a conduce ţara  conform propriilor interese şi, într-adevăr, în cei cinci ani ai minoratului lui Ştefăniță  cel Tânăr, boierimea moldoveană a depus toate stăruinţele pentru a-şi impune programul ei de guvernare.(…) În primii cinci ani ai domniei lui Ştefăniţă, în timpul minoratului acestuia,  numărul de acte emise pentru marea boierime a crescut la 31, aceasta din urmă având posibilitatea de a-şi crea şi consolida domeniile funciare individuale, acumulate pe  perioada tutelei domneşti, într-un timp foarte scurt. Acest fenomen al formării unor mari  domenii familiale boierești a fost sesizat de M. Costăchescu, care – descriind domeniul Găneştilor – nota, în final, următoarele: Sate aproape unele de altele şi neamuri boierești multe şi puternice, care se puteau întâlni şi uni repede şi la bine şi la rău”, arată Laurențiu Chiriac, doctor în istorie, în articolul „Domnia lui Ștefăniță cel Tânăr în Țara Moldovei” din Acta Moldaviae Meridionalis. 

Ucigaș sau reformator

Odată cu împlinirea vârstei de 16 ani, Ștefăniță începe să preia frâiele puterii domnești. Observă pericolul reprezentat de interesele marilor boieri. Din acel moment începe un episod controversat al domniei lui Ștefăniță. Deși inițial se afla în relații bune cu Polonia, Ștefăniță rupe legăturile cu leșii supărat că nu a primit-o de nevastă pe fiica regelui Sigismund al Poloniei.

Luca Arbore, în ciuda dorinței voievodului, continuă să țină, diplomatic, legăturile cu regele Poloniei și face planuri, trecând peste autoritatea voievodală. În 1523, Ștefăniță taxează aspru gestul Marelui Portar. Îl condamnă la moarte, pe el și pe fii săi. Îi decapitează pe toți. În plus, schimbă și sfatul domnesc. Revolta boierilor a fost înecată în sânge. Efectiv i-a căsăpit în legea cea bună, pe marii boieri, provocând o panică fără precedent în rândul aristocrației.

Mulți au fugit pe unde-au apucat, dar mai ales în Polonia. „Văzându boierii şi lăcuitorii ţărâi Moldovei moartea lui Arburie hatmanul, mai apoi şi a ficiorilor lui, ştiind ce bine au avut Ştefan vodă de la dânşii şi mai apoi cu ce plată le-au plătit, cu toţii s-au întristat de vrăjmăşiia lui Ştefan vodă, socotind că şi ei vor lua acea plată, care au luat şi Arbure, cu toţii s-au rădicat asupra lui, septevrie şapte zile.

Ci nimica nu au folosit, că celui fricos şi înspăimat, ştiindu-şi moartea de-a pururea înaintea ochilor, nici un loc de odihnă nu-i, nici inima de război. Şi văzându că lui Ştefan vodă i-au venit ţara întru ajutoriu, s-au răsipitu printr-alte ţări, lăsându-şi ocinele şi moşiile. Iară pre Costea pârcălabul şi pre Ivanco logofătul şi pre Sima vistiiernicul şi pre alţii pre mulţi, i-au prinsu vii şi le-au tăiat capetile în târgu în Roman”, preciza cronicarul Grigore Ureche.

Dacă pentru marii boieri, dar și pentru adversarii politici, era un tiran vărsător de sânge, Ștefăniță a fost considerat un reformator de unii specialiști. Mai precis acesta ar fi folosit drept pretext, sau ca momeală, nesupunerea lui Arbore, pentru a scăpa de boieri. În locul marilor boieri au fost promovați micii boieri dar și egumenii știutori de carte.

Practic, în administrația medievală moldovenească era instituit principiul meritocrației, cu largi implicații sociale și economice pozitive, mai ales pentru țărănimea liberă.

„Marile proprietăți au fost date de  către domn mânăstirilor și micii boierimi pe care o atrăsese de partea lui și căreia îi  dăduse și funcții în noul Sfat domnesc. Așadar, spre finalul domniei, Ștefan cel Tânăr  întărește puterea centrală și distruge nucleul marii boierimi. Prin aceasta, a avut loc  accesul în Sfatul domnesc a altor familii boiereşti, iar dregătoriile au fost transmise  dincolo de un cadru strict familial”, precizează Laurențiu Chiriac, în același articol. 

Un demn urmaș al bunicului său

Deși a rămas în istorie cu repuația nemeritată de tiran și monstru însetat de sânge, Ștefăniță a fost considerat un demn urmaș al bunicului său. Pe plan intern a întărit domnia și statul, promovând mica boierime, protejând țărănimea. Pe plan extern, deși era foarte tânăr a obținut numeroase victorii pe câmpul de luptă, reușind să păstreze independența Moldovei. Pe tătari i-a învins la Ciuhru, în 1518, iar în 1523 a atacat și învins o armată turcească condusă de Tassa Pașa, luând o pradă bogată. Mai apoi, Ștefăniță a intrat în conflict cu Radu de la Afumați, pentru Ruxandra, o domniță pe care și-o dorea de nevastă, dar care ajunsese între timp soția domnitorului valah.

Asemeni bunicului său, Ștefăniță atacă Valahia și face ravagii, speriindu-i de moarte pe munteni. „Acestu Ştefan vodă întru tot simăna cu firea moşu-său, lui Ştefan vodă cel Bun, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia şi lucrul său îl ştiia purta, măcară că era tânăr de zile, amintrilea era om mânios şi pre lesne vărsa sânge”, preciza Grigore Ureche.

Ștefăniță a avut însă un destin tragic. A murit la numai 21 de ani, în cetatea Hotinului, în anul 1527. Se presupune că a fost otrăvit de soția sa, Stana, la ordinele polonezilor. „Polonezii pentru a pune odată capăt temerei lor, ca Stefăniţă într-un moment al furiei, care-l stăpânea, să nu se lege cu turcii, alianță, în contra lor, se hotărăsc să-i pună capăt zilelor şi determină pe însuşi soţia lui să-i dea otravă”, a precizat A.D. Xenopol.

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare