Unul dintre cele mai prost inspirate schimburi teritoriale din istorie. Cum a fost dat New Yorkul pe o insulă de 13 kilometri

În anul 1667 a avut loc cel mai păgubos schimb cunoscut, de teritorii din istorie. După cel de-al doilea război ango-olandez, cei din „Țara lalelor” au crezut că au dat lovitura secolului dând la schimb Manhattanul pe o mică insulă din arhipelagul indonezian.

De-a lungul istoriei în timpul negocierilor de pace, după încheierea războaielor, aveau loc negocieri dure și schimburi între părțile implicate. Fiecare încerca să obțină cât mai multe avantaje cu ajutorul diplomației. Așa s-a întâmplat și la Breda în 1667, după cel de-al doilea război anglo-olandez, acolo unde s-a parafat cel mai păgubos schimb de teritorii din istoria cunoscută a Europei. Nedându-și seama de impactul pe termen lung, una dintre părți a renunțat la o zonă care urma să devină unul dintre cele mai influente orașe ale lumii, în schimbul unei fâșii de 13 kilometri pătrați de pământ situate în largul arhipelagului indonezian.

Aurul mirodeniilor și dorința de putere

În secolul al XVII-lea marile imperii coloniale europene se războiau pentru supremație pe tot parcursul Oceanului Planetar. Ba în Americi, ba în Indii, ba pe țărmurile Bătrânului Continent. Spania, Anglia, Franța și Olanda visau să acapareze cât mai multe teritorii bogate în resurse, în detrimentul băștinașilor și să le transforme în surse de produs sume uriașe de bani. Cele mai râvnite erau teritoriile bogate în mirodenii sau pe care puteau fi cultivate mirodeniile, dar și zonele cu mare potențial comercial și industrial (în special cele de pe coasta americană). 

La mijlocul veacului al XVII-lea, două dintre cele patru mari puteri care brăzdau oceanele cu navele lor comerciale și de luptă, au intrat în conflict deschis. Olandezii și englezii s-au confruntat în patru războaie navale puternice născute din rivalitatea comercială. Aceste războaie nu au făcut decât să consolideze statutul britanicilor ca mare putere navală. Al Doilea Război Anglo-Olandez este, probabil, cel mai fascinant dintre cele patru conflicte purtate între Anglia și Țările de Jos. Acesta a izbucnit la doar un an după încheierea primului și a durat până în 1667.

A fost propriu-zis un război al mirodeniilor. Olandezii își doreau să controleze întreg comerțul cu mirodenii prețioase din Asia de sud-est, în timp ce britanicii doreau să-i alunge pe olandezi de pe coastele Americii de Nord. De altfel, ambele mari puteri coloniale capturaseră, reciproc, teritorii de la una la alta. Anglia a declarat război în martie 1665 și a obținut o victorie decisivă asupra olandezilor în largul orașului Lowestoft, în iunie. După distrugerea navei amiral olandeze, doar o acțiune providențială a viceamiralului Cornelis Tromp, a împiedicat înfrângerea de la Lowestoft să se transforme într-un dezastru total pentru olandezi. Englezii nu au reușit însă să profite de succesul inițial, iar majoritatea bătăliilor ulterioare, date anul următor, au fost câștigate de olandezi.

Aliatul Angliei, Principatul Münster, a trimis trupe pe teritoriul olandez în 1665, dar a fost forțat să se retragă din război în anul următor de către Franța, care a luat partea olandezilor în ianuarie 1666. O epidemie de ciumă din 1665 și Marele Incendiu de la Londra din 1666 i-au slăbit pe englezi. În acest context, a avut loc invazia olandeză pe Tamisa și distrugerea flotei britanice la Chatham în iunie 1667. Războiul s-a încheiat în luna următoare prin Tratatul de la Breda.

Paradisul mirodeniilor și „Noul Amesterdan” 

În cadrul negocierilor din cadrul congresului care a precedat încheierea tratatului de la Breda din 1667, ambele părți vânau un anumit teritoriu. De exemplu, olandezii țineau neapărat să păstreze Insula Run, în timp ce britanicii visau la Manhattan, o insulă aproape de țărmul estic al continentului nord-american. Olandezii își doreau Insula Run pentru a deține monopolul asupra nucșoarei, un condiment care era produs din belșug în arhipelagul indonezian. Nucșoara era apreciată ca fiind una dintre cele mai valoroase mărfuri din lume. O perlă a comerțului cu mirodenii, cu o valoare aproape la fel de mare ca a aurului. Nucșoara era folosită în scopuri medicinale, pentru tratarea bolilor și vindecarea afecțiunilor stomacale.

Condimentul putea fi folosit ca și conservant pentru carne iar mulți oameni considerau că nucșoara, similară cu cuișoarele și cardamomul, era o esență de lux pentru un gust aparte dat alimentelor. Iar locul unde se găseau din belșug acești arbori de nucșoară, și de altfel unde se dezvoltau cel mai bine, purta numele de Insulele Mirodeniilor din Marea Banda. La mijlocul secolului al XVII lea, nucșoara se cultiva aproape exclusiv în insulele din Marea Banda. Olandezii dețineau stăpânirea majorității insulelor și stabiliseră un monopol al nucșoarei care-i îmbogățea. Mai puțin Insula Run sau Pulo Run din arhipelagul Insulelor Maluku. Această insulă era stăpânită de britanici. Și asta fiindcă localnicii s-au pus sub protecția englezilor de frica celor din Țările de Jos. Era și de înțeles, nucșoara a fost o binecuvântare și un blestem pentru locuitorii din Banda.

Arborele de nucșoară, odată descoperit, a schimbat total destinul acestor zone din Indonezia. Soldații olandezi, susținuți de mercenari japonezi, au masacrat, au înrobit și au exilat majoritatea populației insulelor. În locul multora dintre ei au fost aduși coloniști sau sclavi din alte insule învecinate pentru a cultiva și recolta nucșoara. În 1616, temându-se de olandezi, băștinașii insulei Run au jurat credință angajaților Companiei Engleze a Indiilor Orientale, care au acceptat-o ​​în numele Coroanei Britanice. Pentru a putea deține complet monopolul nucșoarei, olandezii doreau să stăpânească și Insula Run. De cealaltă parte, britanicii au pus ochii pe insula Manhattan, acolo unde în 1624 olandezii au întemeiat o așezare specializată în comerțul cu blănuri, numită „Noul Amsterdanm”. De altfel englezii îl și cuceriseră ca răspuns la ocuparea Insulelor Run de către olandezi. 

Unul dintre cele mai păguboase schimburi teritoriale din istorie

Așa s-a ajuns la situația în care ambele puteri cuceriseră ceea ce-și doriseră, dar erau convinse că fără un tratat care să consfințească aceste aspecte ar fi existat mereu tentative de recucerire. Pacea de la Breda după cel de-al Doilea Război anglo-olandez a fost prilejul perfect pentru un schimb oficial de teritorii. Propriu-zis olandezii au cerut Insula Run și au primit-o, alături de Surinam (în colțul nord-estic al Americii de Sud).

De cealaltă parte britanicii s-au ales cu Noua Olandă de pe coasta de est a Americii de Nord, adică inclusiv „Noul Amsterdam”, New Jersey, Delaware și Pennsylvania. Părea că olandezii trăseseră lozul câștigător și că făcuseră afacerea secolului. Practic ajunseseră să dețină monopolul total asupra comerțului de nucșoară, dar și numeroase alte beneficii economice în zona Insulelor Mirodeniilor. Pe termen lung s-a dovedit a fi însă unul dintre cele mai păguboase schimburi teritoriale din istorie. „Noul Amsterdan” redenumit „New York” de britanici va deveni unul dintre cele mai puternice orașe comerciale de pe coasta de est a Americii de Nord.

În schimb olandezii vor ajunge să piardă monopolul comerțului cu nucșosară oricum. Britanicii luaseră semințe de nucșoară de pe Insula Run și au cultivat-o cu succes în Caraibe, mai ales pe Insula Granada. Din Granada plantațiile au fost extinse și în India sau Sri Lanka, ambele posesiuni britanice. Cu alte cuvinte, fără să-și dea seama la vremea aceea, olandezii au dat la schimb, o zonă cu un potențial economic uriaș precum „New Amsterdam” (New York) pe o insulă de 13 kilometri pătrați pe care ulterior au abandonat-o după ce le-a fost întrerupt monopolul nucșoarei.