8.4 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

UPDATE – DSP Suceava recomandă evitarea scăldatului în ape necontrolate şi consumul apei de băut doar din surse autorizate, după ce în Republica Moldova a fost depistat microbul care produce holera / Oficial DSP: Suntem în gardă

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a transmis, miercuri, o atenţionare pentru populaţie şi toate unităţile medicale din judeţ, după ce în Republica Moldova a fost depistat în probe de apă microbul care produce holera.

Reclama Google


În astfel de cazuri se vor recolta probe biologice de la cazurile suspecte, pentru investigaţii de laborator. 

Pentru populaţie, DSP recomandă consumarea apei de băut numai din surse controlate (autorizate);  respectarea riguroasă a regulilor de igienă privind spălarea mâinilor, precum şi a regulilor privind igiena alimentelor înainte de consum, utilizând apa din surse controlate. De asemenea, se recomandă evitarea scăldatului în bălţi/lacuri a căror apa este necontrolată. 

Microbul a fost depistat în probe de apă pe plaja de la Vadul lui Vodă, de pe malul Nistrului, anunţul fiind făcut de şeful Direcţiei Sănătate de la Chişinău, Boris Gîlca. 

 

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare