14 C
Londra
sâmbătă, iulie 27, 2024

Urarea imedită pe care i-a făcut-o Bendeac Ilonei Breozoianu de ziua ei: „Am de gând să te îmbălsămez ca pe Lenin“

Actrița a împlinit ieri
33 de ani, iar bunul ei prieten și coleg i-a transmis un mesaj atipic, însă
foarte emoționant.

Reclama Google

Ilona Brezoianu și Mihai Bendeac, în piesa „Doi pe o bancă“ FOTO Florin Ghioca

Ilona Brezoianu și
Mihai Bendeac au o relație de prietenie foarte apropiată, de aceea actorul și-a
permis să-i facă o urare în stilul său caracteristic, pe Instagram.

Am spus despre ea
nenumărate mârșăvii de-a lungul timpului. Că e proastă, că e tâmpită și n-are
nici școală și câini și oi și ne-a omorât, tovarășu’ căpitan, ce facem?! Dar
trebuie să admit că viața mea ar fi mai săracă fără această pârdalnică
creatură. Pe care o iubesc. Și care mă face să râd. Dragă @ilona_brezoianu ,
sper că te voi regăsi pe aceeași bancă până la sfârșitul zilelor tale. Căci tu
vei muri înaintea mea, asta e cert. Chiar și așa, am de gând să te îmbălsămez
ca pe Lenin, să te așez pe bancă, să-ți montez un difuzor în c*r care să
play-eze replicile și tot voi continua. Ești o minune. La mulți ani!
“, a fost
mesajul transmis de Mihai Bendeac.

Cei doi s-au cunoscut
în proiectul „Doi pe o bancă“, piesă în două personaje, regizată de Mihai Bendeac
la Teatrul de Comedie din București. Experiența artistică i-a apropiat foarte mult,
după cum mărturisea actrița de la iUmor.

 „Se creează un soi de legătură strânsă atunci
când singurul tău sprijin în scenă este partenerul de joc“
, spunea Ilona
Brezoianu despre Mihai Bendeac.

Actrița a răspuns pe
Instagram la postarea partenerului său de scenă. „În fiecare an, urarea de la
tine e cea mai specială… recunosc. Mulțumesc, te iubesc și promit să nu las
banca goală“,
a scris Ilona Brezoianu.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare